REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Vosganian: Procurorii umblă ca pe vremea colectivizării,de ce nu l-au anchetat pe Baconschi?

Vosganian: Procurorii umblă ca pe vremea colectivizării,de ce nu l-au anchetat pe Baconschi?

Replica API 16 august 2012 | 00:00 217

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian scrie, miercuri, pe blog că rezultatul anchetei "peripatetice" a Parchetului confirmă "voinţa copleşitor majoritară de demitere a lui Traian Băsescu" şi se întreabă retoric de ce, în 2009, procurorii nu l-au pus pe Teodor Baconschi să jure pe Biblie.

"Parchetul a declanşat o operaţiune fără precedent, cu deosebire în mediul rural, pentru a demasca fraudele electorale. Nu vreau să reiau tot ce s-a spus zilele acestea despre această acţiune amplă a Parchetului. Dar dacă ceva din mărturiile locuitorilor acelor sate e adevărat, atunci avem o mare problemă pe care cei care mai au cât de cât curaj în ţara asta vor trebui să o descâlcească. Rezultatele cercetărilor au fost descrise cu mare pompă de gazeta de partid Evenimentul zilei. Parchetul a deschis două sute şi ceva de dosare penale. Iată, spune gazeta, dimensiunea fraudei. Fireşte că cei din corul antic se vor întrece acum să arate cu degetul către USL ca fiind instigatorul acestor voturi incorecte (mă rog, ele încă nu s-au dovedit ca atare)", scrie liberalul.

De asemenea, Vosganian susţine că frauda de la referendumul de demitere nu atinge nici pe sfert "măsluirea legendară" de la ambasada României din Paris, unde alegătorii nici dacă erau "acrobaţii de la Circul Kludsky nu ar fi putut vota cu miile în aceeaşi secţie de votare".

"Aşadar, după ce au bântuit satele patriei, ca pe vremea colectivizării, procurorii s-au întors cu 260 de dosare penale. Fireşte că orice faptă de acest fel trebuie pedepsită, indiferent cine e beneficiarul voturilor multiple. Dar cât de "uriaşă" este această fraudă în raport cu cele 8,5 milioane de voturi? Ea nu ajunge nici pe sfert la măsluirea legendară de la Ambasada României din Paris unde alegătorii, nici dacă erau acrobaţii de la Circul Kludsky, n-ar fi putut vota cu miile in aceeaşi secţie de votare. Aţi uitat, stimaţi procurori, că în anul 2009, volumul fraudelor sesizate era de ordinul zecilor de mii de voturi, dar Curtea Constituţională, în înţelepciunea şi imparţialitatea ei, a respins, de plano, toate sesizările, pe motiv că fraudele nu au putut influenţa rezultatul votului? Adică, în 2009, câteva mii bune de voturi nu puteau influenţa rezultatul care, vă amintiţi, a fost de 50,3% la 49,7%, iar acum, la 88% contra 11%, câteva sute de cazuri cercetate sunt subiect de mare tămbălău! De ce nu a împânzit Parchetul şi atunci satele patriei, de ce nu l-a pus pe Teodor Baconschi să jure pe Biblie?", scrie acesta.

Vosganian conchide postarea prin a menţiona că rezultatul anchetei Parchetului General dovedeşte voinţa majoritară a cetăţenilor de demitere a preşedintelui suspendat Traian Băsescu. "Cât despre fraude, ele trebuie pedepsite. Trebuie văzut dacă votanţii aceia au făcut-o de capul lor sau au fost instigaţi şi de către cine. Dar de aici până la a invoca fraudarea alegerilor e o cale la fel de lungă precum cea dintre propaganda deşănţată şi realitate. Rezultatul anchetei peripatetice a Parchetului a confirmat, de fapt, voinţa copleşitor majoritară de demitere a lui Traian Băsescu".

În postarea făcută de vicepreşedintele Varujan Vosganian se află şi un post scriptum cu o istorisire făcută de un primar care a primit vizita procurorilor. "P.S. Iată de pildă, o relatare din ziarul România liberă: "Procurorii de la DNA au venit însotiţi de nouă poliţişti. Au venit în localitate. Eu eram la hramul bisericii Sfânta Maria. Am fost chemaţi să le arătăm unde stau cetăţenii, să le ia declaraţii. Considerăm că este un abuz pentru că am primit telefoane de la oameni speriaţi ca nu mai merg la vot ca au fost intimidate", susţine Vasile Grosu, primarul localităţii Suraia", scrie liberalul pe blogul personal.

sursa: newsin.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218