REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.6° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.6° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Week-end plin pentru jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa

Week-end plin pentru jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa

Replica API 15 octombrie 2016 | 00:14 226

În perioada 14-16 octombrie a.c., peste 70 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Constanţa şi I.S.U. Constanţa, vor fi angrenaţi în mai multe misiuni de asigurare a ordinii publice la evenimentele sportive, religioase şi cultural-artistice organizate în zona de responsabilitate, pentru ca acestea să se poată desfăşura într-un climat de ordine şi siguranţă.

Sâmbătă 15 octombrie a.c. vor fi asigurate măsuri de ordine publică la meciul de handbal masculin dintre echipele A.H.C. Dobrogea Sud Constanţa şi Ştiinţa Municipal Bacău, eveniment sportiv ce se va desfăşura la Sala Sporturilor din municipiul Constanţa, începând cu ora 11.00, precum şi la partida dintre echipele H.C. Farul Constanţa şi C.S.H.C. Buzău 2012, meci ce se va disputa începând cu ora 13.00.

În aceeaşi zi, jandarmii constănţeni vor fi prezenţi la Năvodari unde vor veghea la desfăşurarea în condiţii de siguranţă a partidei de rugby dintre echipele C.S. Năvodari şi C.S. Mănăştur, începând cu ora 10.00, dar şi la Cernavodă unde se va desfăşura meciul de fotbal dintre echipele C.S. Axiopolis Sport Cernavodă şi A.S. Giurgiu, eveniment sportiv ce va avea loc pe stadionul Tineretului, cu începere de la ora 15.00.

Tot sâmbătă, în intervalul orar 08.30-16.00, jandarmii vor fi prezenţi în zona bisericii din comuna Adamclisi pentru a asigura măsurile de ordine publică şi protecţia participanţilor la o activitate cultural-religioasă, precum şi la Saraiu unde se va celebra “Ziua comunei”.

În cursul zilei de sâmbătă, jandarmii constănţeni vor asigura ordinea publică şi în Piaţa Ovidiu, unde va avea loc o adunare publică organizată în vederea conştientizarii oamenilor cu privire la reciclarea deşeurilor electrice, începând cu ora 10.30.

Duminică, 16 octombrie a.c., vor fi asigurate măsurile de ordine publică în zona Sălii Sporturilor din municipiul Constanţa, unde se va disputa partida de baschet masculin dintre echipele Baschet Club Athletic Constanţa şi C.S. 4Sports Agronomia Bucureşti începând cu ora 13.00, dar şi meciul de handbal feminin dintre echipele C.S.U. Neptun Constanţa şi C.S.U. Ştiinţa Bucureşti, cu începere de la ora 15.30.

În perioada 14-16 octombrie a.c., jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa vor asigura ordinea publică la ”Zilele Oraşului Cernavodă”, eveniment ce va avea loc în Centrul Civic Pietonal din localitate şi va cuprinde manifestări cultural-artistice şi activităţi sportive.

Pentru desfăşurarea în condiţii optime a acestor activităţi, recomandăm participanţilor să adopte un comportament decent, în conformitate cu normele de convieţuire socială, reamintind că nu vor fi tolerate fapte ce aduc atingere ordinii publice şi siguranţei cetăţeanului.

Cetăţenii pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112 sau pot sesiza cea mai apropiată patrulă, atunci când sunt victimele unor fapte antisociale sau sunt martori la săvârşirea unor astfel de fapte.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367