REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Weekend cu trei comedii la Teatrul de Stat Constanța

Weekend cu trei comedii la Teatrul de Stat Constanța

Replica API 16 ianuarie 2018 | 00:00 229

Weekend-ul următor aduce pe scena Teatrului de Stat Constanța (TSC) trei comedii din epoci diferite, toate având, însă, semnificații dincolo de comicul manifest.

Astfel, vineri, 19 ianuarie 2018, la ora 19.00, este programată „Eutopia”, un spectacol cu accente de musical, pe un text conceput de regizorul Yannis Margaritis după Aristofan. Piesa, nerecomandată minorilor - se știe că Aristofan este, pe alocuri, licențios -, este interactivă, spectatorii fiind invitați să voteze cu tabăra femeilor sau cu cea a bărbaților de pe scenă. Distribuția este numeroasă, de 28 de actori. Scenografia este semnată de Carmencita Brojboiu, asistată de Lăcrămioara Dumitrașcu, muzica a fost compusă de Dimitris Ikonomakis, iar coregrafia a fost realizată de Eddie Lame. Sâmbătă, 20 ianuarie, la ora 19.00, cei care nu au putut obține, în weekend-ul trecut, un bilet la „Titanic Vals”, de Tudor Mușatescu, au încă o șansă, dar trebuie să se grăbească. Cert este că vinerea trecută sala a fost plină, actorii au fost în vervă, iar reacțiile numerosului public au fost pe măsură. Liviu Manolache, în rolul principal, va înfățișa publicului o specie rară, politicianul de bună credință. El va fi acompaniat de Cristina Oprean, Ileana Ploscaru, Florina Stănculeţ, Dana Dumitrescu, Andrei Cantaragiu, Georgiana Rusu, Cosmin Mihale, Adrian Dumitrescu, Dan Cojocaru, Nicodim Ungureanu, Ana Maria Ştefan, Liliana Bărăscu, Florentin Roman, Gelu Ciobanu.

Regia artistică este semnată de Cristian Şofron, costumele, de Ema Gavrilă, iar decorurile, de Constantin Ciubotariu. Duminică, 21 ianuarie, la ora 19.00, este programată piesa dramaturgului contemporan Viorel Savin, „Bătrâna și Hoţul”, care a mai fost jucată la Constanţa, cu exact 25 de ani în urmă, iar, în montarea de atunci, „Hoţul” era actorul Iulian Enache, cel care acum se află în scaunul regizoral. În rolul principal va putea fi aplaudată Ileana Ploscaru, iar cel care are onoarea de a-i fi partener este Dan Cojocaru. Dincolo de comicul întâlnirii nocturne dintre o bătrână mucalită și hoțul care nu are decât avantajele vârstei și al mușchilor, dar nu și pe cel al intelectului, piesa este și o meditație asupra artei și artiștilor. Alături de cei doi protagoniști, în roluri episodice sunt distribuiți Alina Manţu şi Alexandru Medveghi. Scenografia a fost concepută de Lăcrămioara Dumitraşcu, iar muzica a fost compusă de Adrian Mihai.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218