rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 18 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Noua Zeelandă:

Zboruri anulate pe aeroportul din Auckland din cauza unei scurgeri de carburant

Mii de pasageri care urmau să decoleze luni de pe aeroportul din Auckland și-au văzut zborul anulat din cauza unei scurgeri la o conductă ce transporta carburantul necesar alimentării avioanelor, transmite AFP, citată de Agerpres. Operatorul conductei, Refining NZ, a informat că lucările de reparații vor dura cel puțin o săptămână sau chiar două, ceea ce provoacă perturbări majore pe principalul aeroport din Noua Zeelandă. Compania Air New Zealand a anunțat că 2.000 de pasageri au fost afectați luni de anularea zborurilor, decisă pentru a face economie de carburant. Scurgerea a făcut ca livrările de carburant către aeroport să fie cu 30% mai reduse decât de obicei. Zborurile pe distanțe lungi sunt constrânse astfel să facă escale suplimentare la Brisbane, în Australia, sau în Insulele Fiji, potrivit companiei neozeelandeze.

marţi, 19 septembrie 2017271
Comentarii
mai mult...Mapamond
18 iul 00:00MapamondSpania: Mii de persoane au aderat deja la o nouă mişcare separatistă catalană

O nouă mişcare separatistă catalană, intitulată 'Crida Nacional per la Republica' (Strigătul Naţional pentru...140

18 iul 17:46MapamondArnold Schwarzenegger: Trump a părut „un molâu fără coloană vertebrală“ la conferinţa de presă cu Putin164
18 iul 00:00MapamondTurcia: 31 de persoane, inclusiv militari, condamnate la închisoare pe viaţă în legătură cu puciul din 2016136
18 iul 00:00MapamondSlovenia, confruntată cu perspectiva unor alegeri anticipate după ce conservatorii au părăsit discuţiile pentru formarea unei coaliţii

Slovenia se confruntă cu perspectiva unor alegeri anticipate după ce partidul conservator Noua Slovenie (NSI) s-a...130

18 iul 00:00MapamondCoreea: S-au reluat comunicaţiile militare între Nord şi Sud136
18 iul 00:00MapamondDonald Trump susţine că SUA plătesc peste 90% din apărarea Europei134
18 iul 00:00MapamondVladimir Putin se oferă să permită Statelor Unite interogarea agenţilor ruşi acuzaţi de amestec în alegerile americane

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a oferit luni, după întâlnirea de la Helsinki cu Donald Trump, să permită...124

18 iul 00:00MapamondÎncă un ministru britanic demisionează din echipa premierului Theresa May130
18 iul 00:00MapamondOperaţiune majoră a poliţiei italiene împotriva clanului mafiot Casamonica: 31 de arestări157
18 iul 00:00MapamondIndia: 18 bărbaţi au fost arestaţi pentru violarea unei eleve de 11 ani, în estul ţării

Optsprezece bărbaţi au fost arestaţi pentru violarea unei eleve în vârstă de 11 ani, timp de mai multe luni,...175

17 iul 00:00MapamondPutin afirmă, după întâlnirea cu Trump, că Rusia nu s-a amestecat în alegerile prezidenţiale din SUA211
17 iul 00:00MapamondNu va exista un al doilea referendum privind Brexit-ul, afirmă purtătorul de cuvânt al premierului britanic235
Vremea
28°23.5° - 28.5° miercuri, 18 iulie 2018
nori împrăștiațiUmiditate: 93%
Vânt: 3.56 m/s din VNV
Presiune: 1014.84 milibari

Loto
6/4932327293246
5/4014162129348
joker2318234118
Horoscop
mai mult...SPSportRT
18 iul 00:00SportRocadă spectaculoasă: Simona Halep tocmai a devenit mai bogată decât Gică Hagi!

La numai 27 ani, Simona a adunat mai mulți bani din turneele de tenis și din contractele de publicitate, câștigurile...2060

18 iul 00:00SportMarius Avram a fost scos pe targă la meciul pe care îl conducea în Europa League!

Arbitrul român Marius Avram (38 de ani) a trecut prin momente complicate în timpul meciului din Europa League dintre...554

18 iul 00:00SportSimona Halep, distracţie într-un club de fiţe din Mamaia

...912

18 iul 00:00SportZidane se va alătura conducerii lui Juventus Torino

Fostul mare internaţional francez Zidane, până la sfârşitul sezonului trecut antrenor de succes al lui Real Madrid,...516

Local
18 iul 00:00LocalDecizie în dosarul tânărului care a agresat doi polițiști, la Hârșova!

Leonard Sebastian Colibaș nu scapă din arest, magistrații menținându-i măsura până la o nouă verificare, cel...547

18 iul 02:47LocalCasieriile RADET Constanța sunt închise vineri, 20 iulie 2018

RADET Constanța aduce la cunoștința consumatorilor că vineri, 20 iulie a.c., casieriile și ghișeele de relații cu...385

18 iul 02:46LocalRomânia va participa la Jocurile Invictus de la Sydney!

România va participa la Jocurile Invictus ce se vor desfășura, între 20 și 27 octombrie, în Australia, la Sydney,...256

18 iul 02:46LocalProprietarii de animale afectați de Pesta Porcină Africană, despăgubiţi!

Despăgubiri în rândul proprietarilor de animale afectaţi de Pesta Porcină Africană! Președintele ANSVSA, dr....430

18 iul 02:45LocalIndividul care a spart o casă în Lumina a fost prins

În urma cercetărilor în cazul comiterii unei infracțiuni de furt, din incinta unui imobil, din localitatea Lumina,...1317

18 iul 02:44LocalProiect INEDIT și neconvențional: Cort Terapeutic la Vama Veche

Aproape două milioane de români suferă de depresie și foarte puțini dintre ei au încredere în terapeuți și...322

18 iul 02:44LocalSe fură ca-n codru din magazinele din Constanța

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție, la data de 16 iulie a.c., au identificat un tânăr, în vârstă de 19...721

18 iul 02:42LocalFemeie din Cernavodă condamnată pentru tentativă de furt, la București

Mariana Cristea a fost trimisă în judecată pentru tentativă de furt în stare de recidivă postcondamnatorie, fiind...1454

18 iul 02:41LocalAmenzi pe bandă rulantă la Constanța! Călători fără bilet, mizerie și construcții ilegale

1578 de sancțiuni contravenționale în valoare de 332.600 lei au fost aplicate de polițiștii locali din cadrul...601

18 iul 02:59LocalREVOLTĂTOR! Un bărbat descărca deşeuri cu o basculantă, în zona Carrefour din Constanţa! VIDEO

Revoltător! Un constănţean a încercat să scape de o grămadă de deşeuri aruncându-le pe un teren din municipiul...888

Politică
18 iul 02:52PoliticăProiectele şi ordonanţele adoptate de Guvern în şedinţa de marţi

Biroul de presă al Guvernului a transmis un comunicat privind proiectele de acte normative adoptate sau de care...771

18 iul 02:51PoliticăCCR retrimite în Parlament legea statutului aleșilor locali

Curtea Constituțională a României a admis, marți, sesizarea formulată de 80 de parlamentari ai Partidului Mișcarea...306

18 iul 02:50PoliticăDăncilă: Plafonul veniturilor până la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate va fi majorat la 990 de lei

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat marţi că plafonul veniturilor până la care pensionarii pot beneficia de...275

18 iul 02:50PoliticăCCR a respins sesizarea PNL-USR cu privire la modificările Legii CSM

Curtea Constituţională a României (CCR) a respins, marţi, ca inadmisibilă, sesizarea PNL şi USR în legătură cu...279

18 iul 02:49PoliticăDan Şova, condamnat la trei ani de închisoare, transferat de la Penitenciarul Rahova la Jilava

Fostul senator PSD Dan Şova, care în 20 iunie a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare...725

18 iul 22:22PoliticăLucrări ample de reabilitare, în Cernavodă!

În această săptămână, la Cernavodă se derulează mai multe lucrări de reabilitare printre care şi...831

18 iul 02:49PoliticăJumătatea de Românie de peste graniţă. Ministrul Intotero, detalii despre diaspora

Natalia Intotero, ministrul pentru Românii de Pretutindeni subliniază că, în afara graniţelor ţării, se află nu...533

18 iul 02:48PoliticăBursa zvonurilor pentru postul de prefect al Constanţei: este vehiculat şi numele lui Lucian Lungoci

Este forfotă în PSD Constanţa! Se vehiculează atât de multe nume pentru postul de prefect, încât mulţi...1203

18 iul 02:40PoliticăOrdonanța grațierii. Tăriceanu: Vreau să spun foarte clar, m-am interesat

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a spulberat speculațiile apărute în mass media care susțineau că...568

18 iul 02:40PoliticăNERVI în coaliție: liderii ALDE, atac la Olguța Vasilescu

Deputatul Varujan Vosganian, purtător de cuvânt al ALDE, a declarat luni că va trebui discutată în coaliţie...767

Monden
18 iul 00:00MondenFiica Andreei Esca și-a făcut vlog! Iată cum s-a filmat Alexia Eram la mare

Alexia Eram, fiica Andreei Esca, a intrat și ea în rândul vloggerilor! Cum face parte dintr-un grup de prieteni...333

18 iul 00:00MondenMadonna, fotografie rară de familie! Cum arată cei șase copii?

Pe Madonna (59) o știm dintotdeauna! Este artista completă, care, la aproape șaizeci de ani, încă străbate lumea...255

18 iul 00:00MondenFiul lui David Beckham a renunțat la facultate. Se distrează într-o vacanță exotică!

Acum un an, David și Victoria Bekham împărtășeau, bucuroși, vestea că fiul lor cel mare studiază la celebra...205

18 iul 00:00MondenCher, apariţie impecabilă! Artista a dezvăluit cum se menţine în formă la 72 de ani

Deşi anii au trecut, Cher reuşeşte în continuare să impresioneze cu fiecare apariţie publică. Dacă anul trecut...237

18 iul 00:00MondenMariah Carey, decolteu amețitor! Vedeta se pregătește pentru revenirea pe scenă

Mariah Carey a înflorit de când rezultatele operației de micșorare a stomacului au început să se vadă! Solista...202

18 iul 00:00MondenDelia, primele impresii de la filmările noului sezon X-Factor

A trecut o primă săptămână de filmări la noul sezon X-Factor, emisiunea de talente de la Antena 1, iar Delia e...149

18 iul 00:00MondenCocaina pentru VIP-uri. Din martori au ajuns suspecţi!

Jurnalistul Oreste Teodorescu s-a prezentat luni, 16 iulie, la sediul DIICOT Ploieşti, pentru a fi audiat în calitate...355

18 iul 00:00MondenJohnny Depp a ajuns la o înţelegere cu foştii săi manageri pe care îi acuza de fraudă

Actorul Johnny Depp a ajuns la o înțelegere cu foștii săi manageri, pe care îi acuza că i-au furat sume importante...160

18 iul 00:00MondenTopul vedetelor care au făcut cei mai mulți bani în 2017. Mayweather și George Clooney pe primele locuri

Jurnaliștii de la Forbes au făcut public Topul vedetelor care au făcut cei mai mulți bani în 2017, iar pe primul...140

18 iul 00:00MondenFiica lui Michael Jackson a declarat că este bisexuală

Paris Jackson, fiica regretatului star Michael Jackson, le-a mărturisit fanilor că este bisexuală, pe contul său de...242

Sănătate
17 iul 00:25SănătateModelul arhitectural al primului spital regional a fost prezentat la Iași

Ministrul Sănătății Sorina Pintea s-a aflat pe data de 12 iulie a.c., la Iași alături de Cristian Grasu,...418

17 iul 00:21SănătateUn reputat doctor oncolog turc vine în Constanța pentru a oferi gratuit a doua opinie medicală

Un reputat doctor, specializat în oncologie pentru adulţi din Turcia, prof. dr. Kerem Okutur, vine în Constanța,...707

13 iul 03:15SănătateHEKA Hospital din Constanța, finanțat cu 11 milioane lei pentru construcție și dotare medicală

Garanti Bank a acordat o finanțare de 11 milioane de lei unității medicale HEKA Hospital din Constanța. Potrivit...985

13 iul 02:18SănătateSistemul sanitar din Constanța, ÎN FIERBERE: salariații vor trebui să dea bani înapoi la stat?

Din nou, sistemul sanitar din Constanța – ca de altfel, din întreaga țară! – este în fierbere! Contabilele...6282

7 iul 02:23SănătatePeste două sute de noi cazuri de rujeolă. Numărul total al îmbolnăvirilor este record

Peste două sute de noi cazuri de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână, fără a fi înregistrate noi...572

4 iul 00:47SănătatePosturi de medici şefi în Spitalul Judeţean Constanţa, scoase la concurs

Se caută medici șefi pentru patru secții din Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Andrei” Constanța....1833

4 iul 01:33SănătatePacienta supusă primei proceduri de chemoembolizare a fost externată

Pacienta care a fost supusă, săptămâna trecută, primei proceduri de chemoembolizare, a fost externată având stare...1231

4 iul 01:46SănătateSute de boli cauzate de consumul de ALCOOL

În luna iulie la nivel național se marcheză luna de informare privind efectele consumului de alcool.Conform...1014

4 iul 01:47SănătateRelația de încredere- utopie sau realitate? Ce spun psihologii

Încrederea este un sentiment de siguranță pe care și-l doresc toți oamenii, un sentiment care pune bazele unei...681

3 iul 00:47SănătateDoar trei Centre de permanenţă la nivelul Judeţului Constanţa: ‘Este strigător la cer’

Judeţul Constanţa deţine la această oră numai trei centre de permanenţă! Faptul este cu atât mai dureros pentru...1120