REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Zboruri anulate pe aeroporturile din Berlin din cauza grevei personalului

Zboruri anulate pe aeroporturile din Berlin din cauza grevei personalului

Replica API 17 februarie 2017 | 00:00 216

O nouă grevă a personalului de la sol va afecta joi după-amiaza activitatea pe cele două aeroporturi din Berlin, mai multe zeci de zboruri urmând să fie anulate, a anunțat miercuri sindicatul Verdi, informează AFP.

Această grevă de avertisment ar urma să aibă loc în intervalul 15.00—21.00 GMT, a precizat sindicatul Verdi într-un comunicat. "Călătorii se pot aștepta la perturbări grave și chiar la anularea unor zboruri", avertizează sindicatul.

O acțiune similară care a avut loc miercurea trecută a dus la anularea a 130 de zboruri pe aeroporturile Tegel și Schoenefeld din Berlin.

Printre companiile aeriene afectate, Air Berlin a informat că toate zborurile sale care trebuiau să plece de pe aeroporturile din Berlin în intervalul 16.00-20.30 GMT vor suferi întârzieri sau vor fi anulate, în timp ce Lufthansa a decis să anuleze peste 30 de zboruri.

Sindicatul Verdi cere salarii mai mari și condiții mai bune de lucru pentru cei 2.000 de membri ai săi de la aeroporturile din Germania. Pentru personalul de la sol, Verdi solicită o majorare a salariilor de la 11 până la 12 euro pe oră și a respins ca insuficientă oferta echipei manageriale pentru un acord pe patru ani care prevede o majorare a salariilor cu 1% pe an, sau aproximativ 10 euro cenți pe oră.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218