REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
7.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Zece jucătoare ungare de handbal, testate pozitiv la COVID-19

Zece jucătoare ungare de handbal, testate pozitiv la COVID-19

Replica API 1 iulie 2020 | 00:00 957

Zece jucătoare echipei de handbal feminin Vaci NKSE au fost testate pozitiv la noul coronavirus, a anunţat marţi clubul din prima ligă a campionatului Ungariei, care a decis să suspende antrenamentele reluate la sfârşitul lunii mai, după pauza forţată provocată de pandemie, informează EFE.

"Echipa noastră şi-a reluat activitatea respectând toate măsurile de securitate, între altele, făcând teste (de coronavirus) de două ori pe săptămână, care până acum au avut rezultate negative", a precizat Vaci NSKE într-un mesaj postat pe contul său de Facebook.

"Din păcate, în ciuda faptului că am aplicat toate măsurile de securitate, săptămâna trecută mai multe jucătoare au prezentat simptome de Covid-19, pierzându-şi parţial mirosul", iar probele au demonstrat că zece jucătoare s-au infectat, adaugă clubul ungar.

După detectarea acestor cazuri, echipa din Vac, clasată în sezonul trecut pe locul 6 în campionatul ungar, şi-a suspendat antrenamentele pentru cel puţin 20 de zile.

Viitorul sezon din liga feminină ungară de handbal va debuta în primele zile din septembrie, scrie agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614