REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
12.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Zece traficanţi de droguri, prinşi de poliţişti în 2 săptămâni

Zece traficanţi de droguri, prinşi de poliţişti în 2 săptămâni

Replica API 25 aprilie 2012 | 00:00 179

Se apropie sezonul:

Se apropie sezonul:

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Otganizate şi Antidrog Constanţa au mai multe acţiuni privind combaterea traficului şi consumului de droguri, începând din 30 martie până pe 15 aprilie, iar rezultatele au fost pe măsură. Oamenii legii au acţionat îndeosebi în mediile în care tinerii îşi petrec timpul liber cu precădere în cluburi şi discoteci de pe raza municipiului Constanţa. Astfel, în zona Gării CFR a fost prins în flagrant un tânăr de 23 de ani, din Bucureşti, student în anul II la Politehnică, care deţinea în mod illicit cantitatea de 50 comprimate ecstasy şi 18 grame cannabis pe care intenţiona să le vândă tinerilor din Constanţa la preţuri cuprinse între 70 şi 100 lei. Acesta afost arestat pentru 29 de zile. Alţi 3 tineri, de 23, 26 şi 27 de ani, tot din Bucureşti, care se constituiseră într-un grup organizat, au fost prinşi în flagrant având asupra lor 50 comprimate ecstasy şi 100 grame canabis. Aceştia distribuiau droguri provenite din Olanda, tinerilor din cluburile din Bucureşti şi Constanţa. Liderul grupului a fost arestat 29 de zile. Pe data de aprilie a fost destructurată o reţea de trafic de droguri de mare risc formată din 5 tineri din Constanţa, cu vârste cuprinse între 22 şi 24 de ani, printre care şi o tânără, studentă la Drept. Aceştia deţineau cantitatea de 14 comprimate de ecstasy şi 20 grame cannabis pe care încercau să le comercializeze cu sume cuprinse între 60 şi 100 lei pe gram sau comprimat. Tinerii s-au ales cu dosare penale, iar doi dintre ei au fost arestaţi. De asemenea, pe data de 10 aprilie, ca urmare a unei percheziţii efectuată la domiciliul unui bărbat de 44 ani din Constanţa, fost găsită cantitatea de 300 grame de cannabis, pe care suspectul intenţiona să-l comercializeze în mediul universitar cu suma de 50 de lei pe gram. Toate aceste persoane s-au ales cu dosare penale, fiind cercetate pentru trafic de droguri de risc.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614