REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
23.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Zeci de kilograme de cocaină, descoperite în cutii de banane în Bulgaria. Alte cutii au fost deja vândute în România

Zeci de kilograme de cocaină, descoperite în cutii de banane în Bulgaria. Alte cutii au fost deja vândute în România

Replica API 17 august 2019 | 00:00 263

Şaptezeci şi cinci de kg de cocaină, cu o valoare de peste 5 milioane de leva (2,5 milioane de euro) pe piaţa neagră, au fost descoperite într-un depozit de fructe şi legume din Burgas, a comunicat sâmbătă procuratura bulgară, potrivit BTA şi Agerpres.

Drogurile erau ascunse în cutii cu banane şi au fost descoperite întâmplător de muncitorii care descărcau fructele, a precizat procurorul Gheorghi Chinev într-un briefing de presă.

Cutiile sosiseră cu vaporul din Ecuador via Italia, ajungând în portul Burgas pe 27 iulie. Două zile mai târziu, 19 containere cu 20.626 cutii de banane au fost descărcate de pe navă, iar ulterior au ajuns în depozit. Ele erau destinate unei companii bulgare.

Cocaina se afla în pachete de 2,5 kg, ascunse în aşa fel încât, la deschiderea cutiilor, doar bananele erau la vedere.

Pachetele cu cocaină erau învelite în folie metalică, probabil pentru a nu fi depistate de scannerele cu raze X.

Experţii urmează să stabilească gradul de puritate a cocainei.

În conferinţa de presă a reieşit că un număr neprecizat de cutii cu banane au fost vândute deja în România.

Sursa: stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
cati de "zombi" pe strazi !
3
2
Tatal lui Nas Badragan a prins o pe mama lui Nasuc in pat cu altul in anii tineretii si Nas a fost traumatizat cand si a vazut mamica tarfa tumefiata de tatal inselat de asta Nasuc este o fire asa violenta ! poveste adevarata
2
0
Pai sunt si deja consumate in Mamaia in cluburile pentru drogati.
7
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367