REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.4° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Zeci de persoane, în arest la domiciliu

Zeci de persoane, în arest la domiciliu

Replica API 4 mai 2015 | 00:00 198

Bilanţ

Bilanţ

Potrivit ultimului bilant prezentat de Poliţia Română, în ultima săptămână peste 100 de persoane au fost plasate sub control judiciar şi 53 în arest la domiciliu. „În perioada 24 - 30 aprilie a.c., la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 174 de persoane şi au fost înregistrate 34 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere judiciară dispuse iniţial, cu alte măsuri.

Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse. Astfel, în ultima săptămână, la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 174 de persoane”, au declarat oamenii legii.

Poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 53 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu, faţă de 119 persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar, precum şi faţă de 2 persoane, care au fost puse sub control pe cauţiune.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108