Zeci de tineri DROGAŢI şi BĂUŢI au ajuns la Spitalul Judeţean
Val de pacienți la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Constanța! Astfel, în perioada 28 aprilie a.c., ora 7.00 și 2 mai a.c., ora 7.00, s-au prezentat nu mai puțin de 1516 persoane. Dintre aceștia, 61 de pacienți au fost aduși în stare gravă și preluați de medicii din Camera de Resuscitare, 195 persoane au fost aduse la UPU Traumatologie, la UPU Interne au ajuns 638 pacienți, iar la Pediatrie au fost aduși 362 copii. În urma investigațiilor, au fost spitalizate în cele 4 zile de referință, 361 persoane.
De asemenea, din cei 1516 pacienți, 23 au fost victime ale accidentelor rutiere și 21 au fost înregistrați cu etilism. În aceeași perioadă, zeci de persoane au ajuns la UPU după ce au consumat substanțe interzise. 40 tineri, printre care și străini, au fost supuși testelor toxicologice. În 29 dintre cazuri, testele au ieșit pozitive, majoritatea la mai multe substanțe psihoactive. Un sfert din acești pacienți au fost spitalizați. Spre deosebire de această perioadă, în minivacanța de Paște, la UPU au fost testate 8 persoane, una singură fiind pozitivă la testare.
Diana NEAȚĂ

Poate nu ati vazut la tv ce se intampla in fiecare Weekend de exemplu in Anglia. Persoane drogate si baute dorm in propria voma pe trotuarele metropolei. In special femeile. Cei care au umblat putin prin lume stiu despre ce vorbesc. La noi in Romania este inca foarte bine fratilor. 30 la atata popor este bine neneee.
nu cumva s-a deschis vreun club de grasa,ies bani nu gluma ,daca capatana a luat totul,ia si grasa ce i-a scapat
Doar 29 au fost depistati pozitiv?!?! Pai eu zic ca este foarte putin avand in vedere numarul mare de turisti. Foarte putin domne!
Asa si sa se plinga politicianul meneger Grasa de asta oare.Mai putine telefoane interventi ale dinsului la UPU cu ocazia asta.Interventiile se fac la bastinase nu la petrecareti.
Si, dupa atatia toxicomani, iar va iesi in presa constanteana comisarul antidrog sa se laude cu ce a facut el. Mi-e sila de vorbitorul de serviciu de la antidrog Constanta!
Prafuri la greu sau consumat la pensiunea Sandra din Costinesti, un grup de vreo 15 tineri au bagat la greu de 1 mai!
Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 155 alin. 1 Cod...1351
George Luschi a reprezentat pata de culoare de la alegerile locale din Cernavodă. Cu toate că nu a mai candidat,...305
Constănțenii sunt tot mai interesați de procedura de debranșare, însă foarte mulți nu știu la ce se referă...392
Perioada de pandemie a ”bubuit” telefoanele sediului de la Direcția de Sănătate Publică, fiind ”asaltat” cu...190


ConstanțaUmiditate: 80%
Vânt: 2.26 m/s
Presiune: 1019 milibari

Belgianul Eden Hazard este inclus în lotul comunicat joi de Real Madrid pentru finala Ligii Campionilor programată...138
Scandal uriaș în handbalul feminin, cum nu s-a mai întâmplat vreodată! Cea mai bună jucătoare din istorie,...196
CSM Oradea, vicecampioana din sezonul trecut, a obţinut joi, în deplasare, medaliile de bronz ale stagiunii, după ce...131
Irina Begu, locul 63 WTA, s-a calificat în turul al treilea al turneului de la Roland Garros, după ce a învins-o,...137


Meteorologii au emis, pentru intervalul 26 mai, ora 13 - 26 mai, ora 20, cod galben de instabilitate atmosferică...4150
Pe 26 mai 2010 se stingea regele comediei de pe micul ecran. Jean Constantin dăinuie și acum în amintirile și în...368
În seara zilei de 24 mai 2022, polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier...395
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a anunţat că se va adresa Guvernului pentru a primi, din Fondul de rezervă,...242
Autorităţile române încearcă de vreo 10-11 ani să îi păcălească pe cei de la Comisia Europeană legat de CFR...326
Fostul primar Cristian Popescu Piedone a depus la Curtea de Apel Bucureşti o contestație la executarea pedepsei de 4...336
Zi grea pentru Traian Băsescu. Mai are la dispoziţie trei zile să elibereze vila de protocol, în caz contrar, riscă...362
Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...1788
Lică Neagu, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Șoferilor din România, s-a aflat marți, 19 aprilie,...2113
De când a ajuns la Guvernare, PSD a reușit să inițieze mai multe proiecte de legi, unele dintre ele fiind și...4307
Este unul dintre acei primari care, dacă nu ar fi existat, ar fi fost inventat. În ciuda contestațiilor venite din...3509
Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (European Broadcasting Union - EBU), care organizează concursul Eurovision,...134
Serialul fantastic de succes "Stranger Things" revine vineri la Netflix cu cel de-al patrulea sezon, penultimul, mai...122
Walter Hamada, responsabil al diviziei DC Comics al studioului Warner Bros., a asigurat marţi că scenele din...124
Starul rock american Iggy Pop şi Ensemble intercontemporain din Franţa sunt laureaţii din acest an ai Premiului Polar...133
Papa Francisc a declarat miercuri că are "inima frântă" după atacul armat de la o şcoală primară din Texas în...131
Autorităţile de la Moscova au declarat încheiat pericolul reprezentat de pandemia de coronavirus şi au anunţat că...121
Cel puţin nouă persoane au fost ucise în trei atentate cu bombă împotriva a trei microbuze miercuri la...119
Rusia urmează să examineze problema unui schimb de prizonieri cu Ucraina - după o judecare a prizonierilor ucraineni...386
Principala agenţie de sănătate publică din Franţa (Haute Autorité de Santé - HAS) a recomandat o nouă vaccinare...120
Angajații din spitale implicați în îngrijirea pacienților cu COVID vor primi sporuri de până la 85% în...113
Institutul Naţional de Sănătate Publică informează că, în săptămâna 16 - 22 mai, au fost confirmate 166 de...124
Executivul a aprobat, prin hotărâre, metodologia de raportare şi circuitul informaţional în Registrul Electronic...133
Am fost cu mai multi prieteni la un concert house in Italia.Dupa terminarea concertului erau o groaza de drogati in agonie pe jos.M-am ingrozit.Nu am vazut asa ceva inca in Romania.