REPLICA ONLINE CONSTANTA

17° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Ziua Armatei: Elevii Şcolii Remus Opreanu au vizitat Fregata Regele Ferdinand şi Bricul Mircea

Ziua Armatei: Elevii Şcolii Remus Opreanu au vizitat Fregata Regele Ferdinand şi Bricul Mircea

Replica API 27 octombrie 2014 | 23:20 317

Primarul Mangaliei a participat la ceremonialul de depunere de coroane

Primarul Mangaliei a participat la ceremonialul de depunere de coroane

Ziua de 25 octombrie a fost marcată cu ceremonii militare şi religioase în toate garnizoanele de marină, fiind depuse coroane de flori la monumentele Eroilor din Constanţa, Mangalia, Tulcea şi Babadag, în memoria ostaşilor căzuţi pentru independenţa şi suveranitatea ţării. Tradiţie, forţă, profesionalism, respect – cuvinte care definesc pe scurt armata română. Elevii claselor a V-a de la Şcoala Gimnazială nr 7 „Remus Opreanu” Constanţa au aflat sâmbătă despre importanţa armatei într-o ţară democratică. Elevii au marcat Ziua Armatei prin vizitarea Portului Militar. „Cu acest prilej, elevii au vizitat fregata militară Regele Ferdinand şi nava - şcoală Bricul Mircea, unde au fost informaţi despre misiunile marinarilor şi despre tehnica militară folosită. Elevii au avut posibilitatea de a se fotografia cu căştile şi vestele de protecţie, cu armamentul din dotare şi cu ochelarii speciali folosiţi în diverse operaţiuni”, a declarat Cristina Trancă, directorul unităţii de învăţământ.

Elevii Şcolii Gimnaziale nr. 30 Gheorghe Ţiţeica au sărbătorit Ziua Forţelor Armate Române printr-o serie de activităţi coordonate de Florentina Zestran, profesor de istorie. Copiii din clasele a V-a au realizat panouri dedicate evenimentului. În încheierea activităţilor s-a remarcat intervenţia elevei Diana Niţă, „Amintiri dintr-un coşmar”. Străbunicul acesteia a făcut parte din armata română în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar eleva le-a împărtăşit colegilor din ceea ce bătrânul veteran a povestit deseori în familie. Mărturiile emoţionante i-au făcut pe elevi să-i adreseze colegei lor întrebări diferite, de la faptul de a fi fost sau nu rănit până la cum a reuşit să nu devină prizonier. Ziua Armatei a fost sărbătorită şi la Mangalia. Primarul Radu Cristian a fost prezent la ceremonialul de depunere de coroane de flori, oganizat la Complexul Monumental din Piaţa Republicii, din oraşul nostru, cu ocazia sărbătoririi Zilei Armatei Române. La festivităţi au fost invitate oficialităţi ale administraţiei locale şi ale garnizoanei Mangalia, comandanţi de unităţi, membrii ai asociaţiilor şi ligilor de marină, cadre militare în rezervă şi retragere.

Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218