REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Ziua Portului Constanța la Krems, eveniment regional în domeniul transporturilor și logisticii pentru Europa Centrală

Ziua Portului Constanța la Krems, eveniment regional în domeniul transporturilor și logisticii pentru Europa Centrală

Replica API 19 aprilie 2018 | 00:00 278

Ediția a XII-a a Zilei Portului Constanța la Krems a reunit, astăzi, 19 aprilie 2018, 200 de delegați din Croația, Germania, Turcia, Bulgaria, Ungaria, Azerbaidjan, Georgia, Kazahstan, Serbia, Cehia, Slovacia, Belgia și Olanda, reprezentând companii și autorități importante din domeniul transporturilor și logisticii.

Evenimentul, organizat de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța în parteneriat cu Rhenus Donauhaffen Krems, a devenit unul regional, fiind marcat în fiecare an în agenda celor mai importanți decidenți din industria de transport.

În acest an au fost reprezentate porturi din Austria, Belgia, Germania, Croația, Belgia, Turcia, iar diplomați ai Ambasadei României la Viena și ai Ambasadei Georgiei la Viena au luat parte la eveniment. În premieră, Asociația Trans-Caspian International Transport Route a luat parte la eveniment.

Nicolae Dan Tivilichi, directorul general al CN APM SA, a evidențiat în deschiderea evenimentului că sunt reprezentate 13 țări, subliniind interesul celor din Orientul Mijlociu pentru această întâlnire. „Cred că Portul Constanța poate fi podul care leagă Europa de Asia, Austria având un rol important în acest context. Trebuie însă să folosim Dunărea la adevăratul său potențial” a declarat Nicolae Dan Tivilichi.

Despre importanța Dunării a vorbit și Gerhard Gussmagg, directorul portului Krems (Rhenus Donauhaffen Krems), partenerul Portului Constanța în Austria, care a subliniat rolul Portului Constanța pentru portul Krems și clienții acestuia.

Traficul de mărfuri operat între Portul Constanța și porturile austriece a totalizat, în 2017, 654.794 tone, ponderea având-o produsele metalice și îngrășămintele naturale și chimice. Acest trafic are însă toate premisele să crească în contextul în care problemele de navigație pe Dunăre par să se finalizeze, Bulgaria începând dragajul pe sectoarele sale.

Au fost prezentate piețele la care Portul Constanța asigură accesul companiilor din centrul Europei: Asia Centrală, Orientul Mijlociu și Africa de Nord.

Alexandru Crăciun, directorul comercial, a prezentat o parte dintre investițiile pe care le are derulare, dar și în proiect CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța. Totodată, au fost amintite planurile de dezvoltare ale companiilor private din port.

A fost evidențiat faptul că Portul Constanța este printre puținele din Europa care au potențial de extindere, având încă teren disponibil pentru construcția de terminale și alte investiții majore.

Portul Baku din Azerbaidjan, cu care Portul Constanța are încheiat un protocol de colaborare, precum și noul port Anaklia din Georgia au fost prezentate în cadrul evenimentului.

Au fost accentuate oportunitățile rutelor care unesc cele două porturi partenere cu Portul Constanța pentru afacerile companiilor din centrul și sud – estul Europei. S-a pus accent pe importanța dezvoltării traficului între Portul Constanța și porturile partenere, prin revitalizarea conexiunilor directe între România, Azerbaidjan și Georgia.

Operatori importanți din Portul Constanța – Comvex, CSCT, TTS și Socep au fixat întâlniri de afaceri la eveniment cu potențiali parteneri.

C.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cum suna, impersonal, aiuristic si cum mai vreti. ziua portului Constanta la Krems. Extraordinar de urat, dar in spiritul romanesc si aiuristic al unei conduceri de rahat
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218