REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.5° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Ziua Sănătăţii: Iohannis, în dialog cu reprezentanţi OMS; a fost subliniată necesitatea continuării restricţiilor în contextul COVID-19

Ziua Sănătăţii: Iohannis, în dialog cu reprezentanţi OMS; a fost subliniată necesitatea continuării restricţiilor în contextul COVID-19

Replica API 8 aprilie 2020 | 00:00 983

Preşedintele Klaus Iohannis a participat marţi, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, la ceremonia de semnare a Acordului de colaborare bienală între Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) - Biroul Regional pentru Europa şi Ministerul Sănătăţii din România, ocazie cu care s-a discutat despre modul în care autorităţile din ţara noastră au gestionat efectele pandemiei COVID-19.

Evenimentul s-a desfăşurat prin sistem videoconferinţă.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a punctat necesitatea consolidării capacităţii de prevenire şi intervenţie în situaţii de urgenţă, făcând un apel la cei responsabili ca, după depăşirea crizei determinate de pandemia cu noul coronavirus, conţinutul acordului semnat marţi să fie valorificat în procesul de regândire a sistemului de sănătate şi din această perspectivă, scrie Agerpres.

Directorul Biroului Regional OMS pentru Europa, Hans Kluge, a prezentat situaţia pandemiei de COVID-19 la nivel european şi rolul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în acest context.

Kluge a felicitat România pentru măsurile "cuprinzătoare" luate pentru a gestiona situaţia de urgenţă şi pentru abordarea "integrată" la nivelul Guvernului şi al societăţii, se arată în comunicatul citat.

El a menţionat că România a ales "calea potrivită identificând şi izolând cazurile suspecte, testând şi monitorizând contactele şi punând în carantină toţi contacţii persoanelor bolnave".

Potrivit directorului regional OMS, medicii şi cadrele medicale sunt eroii în lupta împotriva virusului, iar siguranţa şi starea lor de bine trebuie să fie o prioritate.

La finalul videoconferinţei, preşedintele Iohannis a avut o întâlnire de lucru cu ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şeful Biroului pentru România al OMS, Miljana Grbic, şi cu Alexandru Rafila, reprezentantul României în Consiliul executiv al OMS.

"A fost evidenţiată necesitatea continuării menţinerii măsurilor restrictive, în consens cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat rolul esenţial al colaborării cu experţii din domeniu în stabilirea strategiilor de luptă împotriva pandemiei la nivel naţional, precum şi necesitatea cooperării şi solidarităţii internaţionale în combaterea acestei pandemii", se precizează în comunicat.

Semnarea acordului pentru perioada 2020-2021 întăreşte colaborarea dintre ţara noastră şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii, arată Administraţia Prezidenţială.

Ziua Mondială a Sănătăţii din acest an este dedicată marcării activităţii asistentelor medicale şi a moaşelor. Preşedintele României a subliniat că, în contextul actual, personalul medical se află în prima linie a luptei împotriva răspândirii pandemiei, protejarea sa fiind prioritară, şi a reluat apelul la responsabilitate către cetăţeni, menţionând, totodată, că respectarea cu stricteţe a măsurilor impuse de autorităţi înlesneşte munca personalului medical, astfel încât să ofere asistenţă celor care au reală nevoie de îngrijire.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
oms-ul asta prin angajatii sai impartea ebola in vest africa,cand ii vedeau negrii fugeau ca de Dracu caci vazusera ca dupa un tratament nu mai ai zile multe, de ce nu si in cazul covitului doar sunt persoane asimptomatice cum zic ei, si care dupa ce este gajbit pozitiv,izoleta si in trei ,patru zile da coltu,oricum ciolanus cu virusul asta vrea sa ne lase in curu gol,italienii sunt pe strase noi in casa,spalate pe maini
1
0
stati acasa, muriti mai tarziu de foame!
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218