REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.4° ConstanÈ›a Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
23.4° ConstanÈ›a Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Zvon rostogolit pe holurile Casei Poporului: parlamentarii şi-au propus să îşi tripleze lefurile

Zvon rostogolit pe holurile Casei Poporului: parlamentarii şi-au propus să îşi tripleze lefurile

Replica API 30 aprilie 2014 | 00:00 64

Schimbă legea salarizării!?

Schimbă legea salarizării!?

Viaţa de parlamentar este, într-adevăr, una dificilă. Printre orele petrecute la cafenelele Capitalei şi concediile de minim 30 de zile, au loc şi discuţii aprinse: "cum facem să ne mărim salariile"? Pentru că ţările din jurul României se află pe marginea prăpastiei tocmai pentru că se învecinează cu ţara noastră, o eventuală mărire de salarii la Parlamentul României presupune mult curaj, un plan bine pus la punct, o abordare imbatabilă, toate aflate-n strânsă legătură cu nesimţirea. Astfel, a rezultat schimbarea legii salarizării, care presupune, cu jumătate de gură din partea parlamentarilor, mărirea tuturor veniturilor din sistemul bugetar. Dacă toţi parlamentarii cu care am discutat susţin că nici vorbă de măriri ale salariilor "legislativului", unul mai curajos s-a hotărât să plaseze bomba. Senatorul liberal, Dorin Dobra, popularizează zvonul potrivit căruia o nouă lege a salarizării ar permite lapte şi miere pentru toată lumea. Sau, măcar pentru aparatul bugetar, care, evident, include şi parlamentarii.

"Este un zvon pe care şi eu l-am auzit, de aceea am fost de acord să ofer o poziţie în acest sens. Dar, se discută de o reaşezare a tuturor salariilor, prin tangenţă, se discută că, dacă reaşezi salariile în sens pozitiv, vor creşte şi salariile parlamentarilor. Ideea vine din zona puterii. Din câte am înţeles, e vorba de reaşezarea tuturor salariilor din ţară. Se discută între colegii din opoziţie, aşa se ştie despre cei de la putere, că ar dori să facă o nouă lege a salarizării. Dacă e pozitivă, să dea Dumnezeu, să crească şi alocaţiile şi salariile şi pensiile, ar fi minunat. În acest context, putem vorbi şi de mărirea salariilor parlamentarilor, când toate salariile cresc", a declarat Dobra, pentru "Replica". Dacă Dobra se arată mai curajos, alţi parlamentari neagă existenţa unui asemenea demers, inclusiv colegul senatorului, liberalul Gheorghe Dragomir, preşedintele pe judeţ al PNL Constanţa. "Este adevărat că eu stau mai mult în sală decât pe hol, dar nu cred că cineva îndrăzneşte asta acum. În România, parlamentarii nu au salariile cele mai mari, sunt cele mai mici comparativ cu parlamentarii din Europa. Chiar şi aşa, la ora asta, nu cred că cineva are curaj să vină cu propunerea de mărire a salariilor parlamentarilor. Dacă vom creşte salariile tuturor românilor, aş fi de acord, dar dacă nu vor creşte...", a declarat Dragomir. În ceea ce priveşte puterea, lucrurile sunt şi mai clare: n-am văzut, n-am auzit, nu ştim nimic. Printre ei, deputatul Radu Babuş: "Eu, cel puţin, e prima dată când aud aşa ceva. Oamenii cu care interacţionez eu, sub nici o formă nu au spus aşa ceva. Cine are astfel de idei să şi le asume şi să iasă public să le spună. Astea sunt veniturile, ne încadrăm în ele, aşa este normal, suntem solidari şi ar trebui să fim şi practic, nu doar la nivel verbal. În momentul în care aceştia sunt banii cu care trebuie să ne acopere toate cheltuielile, trebuie să facem toate eforturile să ne încadrăm în aceste sume, pentru că, până la urmă, sunt banii contribuabililor, care nu trebuie aruncaţi aşa pe geam. Cred că orice fel de parlamentar se poate încadra în sumele pe care le încasează de la locul de muncă şi cred că asta trebuie făcut în continuare. Oricine, care este chibzuit, poate să se încadreze şi poate să îşi acopere cheltuielile", a declarat social-democratul. Preşedintele pe judeţ al PDL Constanţa, senatorul Christian Gigi Chiru susţine că nu se află la curent cu o asemenea idee, pentru că nu prea se trage "de şireturi" cu puterea. "Eu comunic destul de puţin cu parlamentarii puterii şi, probabil, acesta este motivul pentru care eu n-am auzit de astfel de discuţii. Mi-e greu să cred să cred că ar fi o triplare şi cred că nici premierul nu ar fi de acord, doar dacă are datorii şi angajamente", a declarat Chiru, pentru "Replica". Şapte milioane de euro pe an este nota de plată a contribuabililor români pentru nesfârşita somnolenţă de la casa cu nume ironic, adică "a poporului". Cam atât încasează sub forma de indemnizaţii cei 588 de parlamentari români. Acestor sume, li se mai adaugă: 4.300 de lei/ lunar/ persoană, indemnizaţie; 4.000 de lei/ lunar/ persoană pentru cazare; 10.000 de lei/ lunar/ persoană pentru a-şi plăti angajaţii şi cheltuielile din circumscripţie; 80 de lei/ şedinţă/ persoană (patru şedinţe pe săptămână, deci 320 de lei/ săptămână/ persoană), plus călătorii gratuite cu avionul, trenul sau autoturismul pe parcursul mandatului. În eventualitatea în care parlamentarii îşi vor vota creşterea veniturilor, de la 1.000 la 3.000 de euro, contribuabilii vor fi nevoiţi să asigure aproximativ 20 de milioane de euro pe an.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367