REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.5° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.5° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Arhitectul şef al Consiliului Judeţean şi doi directori, cu sechestru pe avere

Arhitectul şef al Consiliului Judeţean şi doi directori, cu sechestru pe avere

Replica API 21 august 2014 | 00:00 633

"Victime colaterale" în dosarul lui Nicuşor Constantinescu

"Victime colaterale" în dosarul lui Nicuşor Constantinescu

Săptămâna viitoare, consilierii judeţeni urmează să fie convocaţi în şedinţă, potrivit unor surse din PSD. Aleşii judeţeni vor stabili, cu această ocazie, cine preia mandatul de preşedinte interimar al Consiliului Judeţean: "Revine Cristinel Dragomir din concediu, că din SUA s-a întors deja, după ce a discutat cu Nicuşor Constantinescu (preşedintele suspendat al CJC - n.r.) şi se va stabili data şedinţei, în care se va decide, prin vot secret, care dintre vicepreşedinţi preia şefia instituţiei", au mai precizat surselor noastre.

Cu toate că nimeni nu doreşte să recunoască, există o anumită tensiune legată de desemnarea preşedintelui interimar al CJC, în condiţiile în care Nicuşor Constantinescu a fost suspendat din funcţie prin ordin de prefect. Ambii vicepreşedinţi "mărşăluiesc" spre prima funcţie din CJC, fie şi interimar, cu susţinători grupaţi de o parte şi de alta (toţi provenind însă dintr-un singur partid: PSD). Dincolo de această frământare, reprezentanţii Consiliului Judeţean au în continuare probleme legate de dosare. Spre exemplu, arhitectul şef al CJC, Titi Cenuşă are în continuare sechestru pe bunuri, la fel şi directorul juridic din cadrul Consiliului Judeţean, Ionuţ Ţiţimeaua, dar şi directorul economic, Felicia Tăicuţu, plus alţi câţiva funcţionari. "Au sechestre pe bunuri, la fel ca şi Nicuşor Constantinescu. Au fost instituite aceste măsuri încă de la primele descinderi ale DNA la Consiliul Judeţean. Sunt atât de multe dosare deschise, încât nici nu mai ştim pentru care dintre acuzaţii s-a decis instituirea sechestrului", au declarat, pentru "Replica" de Constanţa, colegi ai celor anterior menţionaţi. Dând puţin timpul înapoi, reamintim că, în luna aprilie a.c., Nicuşor Constantinescu organiza o conferinţă de presă în care anunţa că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Constanţa au extins urmărirea penală în dosarul în care preşedintele suspendat al CJC este cercetat pentru şase infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave. Constantinescu preciza că în total sunt vizate 17 persoane, într-un dosar care se referă la: "împăduriri, perdele forestiere, programul de protejare a drumurilor cu perdele forestiere, caravana estivală, achiziţia pentru medicii aduşi la Spitalul Judeţean Constanţa". Legat de arhitectul şef, Titi Cenuşă, de precizat că, potrivit celei mai recente declaraţii de avere postată pe site-ul instituţiei la care lucrează, acesta deţine un teren intravilan în Năvodari şi unul în Corbu, o locuinţă în Năvodari, precum şi două autoturisme Chevrolet (una în leasing şi una achiziţionată cu ajutorul unui credit).

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614