REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

CAS-ul ar putea scădea cu 5% la angajator de la 1 iulie

CAS-ul ar putea scădea cu 5% la angajator de la 1 iulie

Replica API 27 mai 2014 | 00:00 308

Ce spun specialiştii despre acestă măsură şi ce impact va avea asupra mediului de afaceri?

Ce spun specialiştii despre acestă măsură şi ce impact va avea asupra mediului de afaceri?

Contribuţia de asigurări sociale urmează să scadă cu 5 puncte procentuale la angajator de la 1 iulie sau mai târziu, potrivit ministrului Finanţelor Publice, Ioana Petrescu. Data concretă pentru aplicarea acestei măsuri va fi decisă după întâlnirea pe care reprezentanţii Guvernului României o vor avea cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional. Ministrul a mai afirmat în cadrul unui interviu că la ora actuală Guvernul face mai multe simulări şi aplicarea măsurii de reducere a CAS-ului "va fi luată în funcţie de veniturile la buget, de cum colectăm celelalte taxe şi de ce mai intervine în viitor".

Scăderea CAS-ului poate aduce salarii mai mari pentru angajaţi

Chiar dacă opinia publică a fost inflamată de această reducere a CAS-ului, specialiştii ne asigură că această măsură fiscală nu va afecta angajatul, ci este mai mult o "facilitate" acordată angajatorilor. "Salariul net obţinut de angajat nu va fi influenţat de reducerea CAS-ului cu 5% la angajator. Indirect, aceste economii rezultate din reducerea cotei de CAS se pot transpune în măriri de venituri pentru salariaţi, ceea ce poate duce la creşterea productivităţii", afirmă Ramona Busuioc, consultant HR - Ceauşescu & Partners.

Scăderea CAS-ului va reduce munca la negru

Angajatorii, în particular şi mediul de afaceri, în general vor fi avantajaţi de această măsură, atât pe termen lung, cât şi pe termen scurt. "Pe termen lung, scăderea cheltuielilor cu CAS datorate Bugetelor Asigurărilor Sociale şi Fondurilor Speciale va avea un impact pozitiv asupra rezultatui financiar şi a cash-flow-ului, iar pe termen mediu şi lung, această măsură va facilita crearea unor noi locuri de muncă şi va diminua utilizarea forţei de muncă fără forme legale şi, desigur, se va reduce riscul generat de practicarea muncii nedeclarate", declară Ramona Busuioc.

Scăderea CAS-ului va afecta bugetul de stat

În opinia specialiştilor, această măsură va afecta bugetul de stat, dar pe termen mediu şi lung măsura guvernamentală va fi una benefică. "Pe termen scurt, va creşte gradul de colectare a creanţelor bugetare, dar care nu va suplini în integralitate scăderea în volum a surselor la bugetul asigurărilor sociale, în condiţiile în care există deja un dezechilibru. Pe termen lung, măsura este antrenantă pentru mediul de afaceri, încurajând diminuarea utilizării forţei de muncă la negru şi stimularea creşterii gradului de ocupare, respectiv a salariilor acordate, ceea ce va determina corectarea, cel puţin în parte, a deficitelor bugetare. Indirect, prin creşterea productivităţii muncii (intensiv sau extensiv) această măsură poate influenţa şi alte surse bugetare, ca de exemplu TVA şi impozit pe venit/profit", mai spune consultantul HR al Ceauşescu & Partners.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614