REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.9° Constanța Mie., 17 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6702
17.9° Constanța Miercuri, 17 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6702
 

Cel mai „prost hoţ din curtea şcolii” a făcut-o lată!

Cel mai „prost hoţ din curtea şcolii” a făcut-o lată!

Replica API 16 mai 2017 | 00:00 432

Şi-a uitat buletinul în casa din care a furat

Şi-a uitat buletinul în casa din care a furat

Ce mai stupid hoţ care a acţionat la malul mării nu vrea să se lase de „meserie” şi pace. A fost cercetat şi în trecut, condamnat, dar degeaba. Acum s-a ales cu o nouă condamnare şi era dat în urmărire naţională, însă individul, Vasile Calen, era de negăsit. A fost depistat pe o stradă tocmai cu un bun furat asupra lui. De precizat este şi faptul că, în trecut, şi-a uitat buletinul într-o locuinţă de unde furase.

Poliţiştii din cadrul Secţie 5 Rurale Cogealac, Postul de Poliţie Fântânele, la data de 13.05.2017, l-au depistat pe Vasile Calen, în vârstă de 46 de ani, din Constanţa, pe numele căruia Judecătoria a emis un mandat de executare a pedepsei de 2 ani şi 910 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt. De menţionat este că acele 910 zile reprezintă un rest de pedeapsă dintr-un alt dosar. Totodată, menţionăm că bărbatul în cauză este bănuit că ar fi sustras, la data de 13.05.2017, un telefon mobil din locuinţa unei femei din localitatea Tariverde şi asta pentru că bunul reclamat ca sustras a fost găsit la el.

Poliţiştii constănţeni au recuperat prejudiciul estimat la 300 de lei şi l-au predat persoanei vătămate, întocmind în cauză dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Bărbatul a fost escortat şi introdus în Penitenciarul Poarta Albă. Aşa cum bine se poate observa, Calen este o „cunoştinţă” mai veche a oamenilor legii. La un moment dat a fost numit chiar cel mai stupid hoţ de la malul mării. Au trecut circa 9 ani de zile de atunci. Mai exact, Vasile Calen a mers la locuinţa unor octogenari situată pe raza Secţiei 3 Poliţie, spunând că vine din partea fiului lor.

A fost lăsat în casă şi, în timp ce vârstnicii încercau să-şi sune fiul, individul a furat dintr-un portfofel suma de 45 de lei şi a fugit. Pe drum, Vasile şi-a dat seama că şi-a pierdut buletinul şi, cel mai probabil, i-a căzut în locuinţa de unde furase. S-a întors, iar acolo cei doi vârstnici i-au spus că-i dau actul de identintate înapoi doar în cazul în care îşi primesc banii. Vasile Calen a propus să returneze doar jumătate din sumă şi, cum victimele nu au vrut, individul a plecat. Astfel se face că poliţiştii l-au luat direct de acasă. Şi, din câte se pare, nu vrea să se potolească. Acum se află, din nou, în penitenciar.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Astia trebuiesc batuti mai multe zile in sir ,abia apoi sa fie bagati la bulau. Cum ies,asigurati ca vor muri in bataie daca mai fac prostii. Unii chiar nu inteleg decat de limbajul durerii,nu mai ai timp sa-i educi. Frica nene,bagati frica in hoti,dar cu pumnii,nu cu vorbe!
0
0
JUDECAT LA HARSOVA DE MARIANA PLLEEE LARGA
1
0
Nu e bine jurnalisto,nu e bine sa pomenesti de curtea scolii in cazul cu pricina!Pai ce,ii inveti pe scolari sa concureze care-i primul la hotie!?Uite ex.cauta pe net nota de bac 2008 matei raluca georgiama .hotie!
3
0
luati-l repede in partid,se muleaza perfect pe nevoile voastre de partid de infractori care lucrati noptile.dati-i locul lui Serban Nicolae,amandoi debordeaza de inteligenta!
10
1

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369