REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.3° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
12.3° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Constanţa, oraşul în care eşti servit la masă de escroci şi plimbat prin oraş de traficanţi de minori

Constanţa, oraşul în care eşti servit la masă de escroci şi plimbat prin oraş de traficanţi de minori

Replica API 10 noiembrie 2015 | 12:47 676

Conduci cot la cot cu tâlharii şi cu şoferi fără permis

Conduci cot la cot cu tâlharii şi cu şoferi fără permis

„Unde-i lege, nu-i tocmeală” spune o vorbă, însă ce ne facem când legea scârţâie şi lasă ferestre pe unde se pot strecura elemente ce pot duce la pedepse mai blânde şi la circumstanţe favorabile celor vizaţi? Ajungem să dăm nas în nas cu infractorii pe stradă, să mergem în restaurante unde ne vor servi escroci ce ne-au înşelat prin metoda „Accidentul” sau ne urcăm în taximetre ce sunt conduse de indivizi cercetaţi pentru trafic de minori. De asemenea, în trafic putem constata că suntem colegi cu autori de accidente rutiere mortale sau cu şoferi ce sunt cercetaţi pentru conducere fără permis. Toate sunt cazuri reale, întâlnite în Constanţa! Dar, oricine a greşit merită a doua şansă, nu-i aşa?

Realitatea în care trăim poate că nu este aşa cum ne-am fi imaginat sau aşa cum ar trebui, de aici şi vorba: „trezeşte-te la realitate”. Şi o facem pentru că nu avem încotro, dar trebuie să fim pregătiţi pentru a înfrunta multe orori. Vina, în primă fază, în ceea ce priveşte sfera infracţională, va fi aruncată, fără doar şi poate, în ograda Poliţiei. „Dacă Poliţia le dă drumul…” sunt cuvinte desprinse din textele strigate de către vocile din popor. Numai că trebuie să cunoaştem faptul că nu Poliţia le dă drumul.

Chiar dacă e vorba doar de un găinar, e o cale lungă. Poate că şi procurorii ar face mai multe, ei fiind cei care stabilesc toată treaba cu propunerile de arestare şi aşa mai departe. La fel şi judecătorii, ei fiind răspunzători direct pentru măsurile arestului şi pentru condamnări. Dar ce ne facem că şi ei trebuie să acţioneze conform legii? Ce ne facem când legea spune că x nu poate fi arestat pentru că prejudiciul creat de el este prea mic? Nimic, individul este lăsat în libertate şi de aici încep acuzaţiile, pe care le primesc tot cei din prima linie. Şi aici vorbim despre cazuri concrete, lăsând la o parte pe cei ce consideră că este mai confortabil scaunul din birou decât o deplasare la locul faptei.

Este normal că pădure fără uscături nu există. Dar, nu, nu despre acest lucru este vorba. Spre exemplu, Vasilica Curt este cunoscută la malul mării ca fosta matroană „împuternicită” de la Casa Verde, care-i luase locul Semiliei Daistan, fiind condamnată la ani de închisoare. Anul acesta, prostituata a fost eliberată condiţionat şi, din câte se pare, individa s-a reprofilat. Mai nou, s-a apucat de dat ţepe prin metoda „Accidentul”. A fost prinsă de oamenii legii, după care s-a descoperit că făcea parte dintr-o reţea infracţională, care era coordonată de deţinuţi aflaţi în Penitenciarul Poarta Albă, între care şi Elvis Daistan.

Recent, Vasilica Curt a ajuns în arest la domiciliu, dar a cerut voie instanţei să părăsească locuinţa pentru a merge la serviciu. Şi i s-a permis de către judecătorii Tribunalului Constanţa. Astfel, individa se poate prezenta la SC Avanti Junior SRL Constanţa, de pe strada Răscoala 1907 Constanţa, în intervalul orar 10.00 - 24.00, conform program stabilit de administrator.

Cercetat pentru conducere fără permis şi condamnat pentru tâlhărie, liber prin trafic!

De asemenea, nu ar trebui să ni se pară un lucru imposibil dacă aflăm că un alt participant la trafic este cercetat pentu conducere fără permis. Un asemenea caz îl are în prim plan pe Ştefan Constantin Culior, de 23 de ani. Acesta este un tâlhar, condamnat de prima instanţă la 3 ani de închisoare cu suspendare, acum urmând decizia de la apel. În plus, el a mai fost trimis în judecată, într-un alt dosar, pe 5.06.2015, pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Dar a mai fost prins băut la volan şi fără permis şi în martie 2014, atunci când a pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un gard. Numai că individul nu s-a potolit şi, pe 23 octombrie, a ales să plece într-o cursă nebună. Acesta s-a urcat băut la volan, alături de un amic, continuând să consume alcool în timp ce maşina rula. Astfel, autoturismul Audi, înmatriculat în Bulgaria, rula pe DN3 C, dinspre Constanţa către Ovidiu. La un moment dat, acesta a pierdut controlul direcţiei de mers, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autotren, condus de Marcel Ştefan Vintze, de 48 de ani.

Imediat după producerea accidentului, şoferul vinovat, dar şi pasagerul din Audi, respectiv Gabriel Agavriloaiei, de 25 de ani, au vrut să fugă de la faţa locului. Mulţi s-ar întreba cum este posibil aşa ceva şi ce caută în libertate. Ei bine, legea spune foarte clar că, până la o decizie definitivă a instanţei, suspectul este considerat nevinovat. Prin urmare, el a fost lăsat în libertate şi a putut provoca nenorocirea.

Un marocan a provocat o tragedie în Mamaia. Era cercetat pentru altă faptă!

Un alt caz desprins din cele precizate mai sus se leagă de marocanul Saad Jamma, o mai veche „cunoştinţă” a oamenilor legii. Pe 25 octombrie anul curent, acesta a provocat o tragedie rutieră în Mamaia, martorii susţinând că se întrecea cu un alt autovehicul, un Mercedes cu numere de Germania. Ajungând în dreptul hotelului Meridian, acesta a pierdut controlul direcţiei de mers, izbindu-se de un stâlp de electricitate. În urma impactului puternic, maşina s-a făcut praf.

Un morman de fiare contorsionate, între care se afla încarcerată o tânără, Dalina Frăţilă. Aceasta a suferit răni grave, între care şi o fractură de bazin, fiind internată pe Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa. În schimb, conducătorul auto a scăpat ca prin minune. Însă, se putea ajunge la lucruri şi mai grave dacă bolidul intra în coliziune cu o altă maşină, spre exemplu.

De aici a început ancheta poliţiştilor rutieri, care este una laborioasă şi care se „împotmoleşte” în lege. Precizăm că Saad Jamma a mai fost implicat într-un nefericit eveniment, înregistrat în luna martie a anului curent. Oamenii legii au stabilit atunci că Saad Jamma, după ce s-a certat cu un tânăr, respectiv Cezar M., pe fondul unei datorii, l-a urmărit cu maşina şi l-a lovit în mod intenţionat, în zona Hotelului Oxford din municipiu.

Magistraţii Tribunalului Constanţa au decis, la data de 24 aprilie anul curent, încetată de drept măsura preventivă a arestului la domiciliu luată faţă de inculpat. Ulterior, pe 22 septembrie anul curent, acesta a fost trimis în judecată, pentru tentativă de omor, dosarul fiind înregistrat la Tribunalul Constanţa. Părţi civile s-au constituit Cezar M. şi Spitalul Clinic Judeţean Constanţa. Însă, conform legii, până la o soluţie definitivă, adică o condamnare definitivă, inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, ca orice cetăţean, de aici şi piedicile pe care le întâmpină oamenii legii.

Şi, din păcate, exemple sunt multe, cum ar fi şi Claudiu Giorson Belecciu, care este trimis în judecată pentru trafic de minori, dar care se află sub control judiciar şi lucrează ca taximetrist. În urma acestor exemple, putem spune că urbea de la malul mării este cea în care la mese ne pot servi escroci, taximetriştii la care apelăm pot fi proxeneţi iar în trafic putem da nas în nas cu infractori. Şi, cu siguranţă, Constanţa nu este singurul oraş, singurul judeţ. Pentru că face parte din România şi pentru că România funcţionează după aceeaşi lege. O lege care poate se gândeşte şi la „de unde atâtea locuri în arest, în penitenciare”, dar care bagă la înaintare reabilitarea, prima faptă şi drepturile omului...

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218