Controale în Portul Constanţa, inclusiv la firma lui Mircea Băsescu
Controale în Portul Constanţa, inclusiv la firma lui Mircea Băsescu
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAcţiune declanşată din dispoziţia chestorului Petre Tobă
Acţiune declanşată din dispoziţia chestorului Petre Tobă
Din dispoziţia inspectorului general, chestor general de poliţie Petre Tobă, Poliţia Română a declanşat o amplă acţiune de verificare a legalităţii mărfurilor transportate în Portul Constanţa, în scopul prevenirii activităţilor ilicite, ce afectează atât veniturile bugetare, cât şi mediul concurenţial. Au fost vizate în special transporturile de cereale, dar şi celelalte transporturi cu produse autohtone (lemn, deşeuri metalice şi nemetalice etc.). Totodată, au fost vizate şi firmele lui Mircea Băsescu.
Una dintre cele mai importante zone cu specific comercial, de intrare şi ieşire din România a mărfurilor de orice fel, este Portul Constanţa. Astfel, din dispoziţia şefului Poliţiei Române, efective din cadrul Poliţiei Române au acţionat în sistem integrat pentru verificarea şi controlul legalităţii transportului de mărfuri efectuat către Portul Constanţa pe cale rutieră, feroviară şi navală. Activităţile s-au desfăşurat în puncte de microfiltre, fiind verificată legalitatea documentelor şi a mărfurilor transportate către porţile de acces auto din Portul Constanţa, către ecluzele canalului Dunăre - Marea Neagră şi către triajele CFR din judeţul Constanţa.
Ce au verificat poliţiştii
Echipele de control au scanat documentele însoţitoare de transport al mărfurilor ce părăsesc incinta portuară astfel încât să fie realizată traseologia mărfurilor de la beneficiar (societatea din port) către societăţile furnizoare. Această activitate are rolul de a identifica societăţile comerciale şi persoanele care controlează societăţile implicate în activităţile evazioniste, au precizat reprezentanţii IGPR. De asemenea, poliţiştii au efectuat verificări directe pentru a stabili legalitatea operaţiunilor comerciale înscrise în documentele verificate şi a modului de evidenţiere şi declarare a veniturilor realizate. La acţiune au participat poliţişti de la toate structurile Poliţiei Române care acţionează conform competenţelor de linie. Pentru desfăşurarea activităţilor, alături de poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române au fost detaşaţi poliţişti de la inspectoratele judeţene de poliţie.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News