REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
23.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Cormoran găsit mort în Portul Constanța, CONFIRMAT cu gripă aviară!

Cormoran găsit mort în Portul Constanța, CONFIRMAT cu gripă aviară!

Replica API 6 decembrie 2016 | 13:42 239

Confirmarea prezenței virusului gripei aviare la probele prelevate de la păsări găsite în Portul Constanța determină Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța să ia măsuri speciale de siguranță, măsuri dispuse de Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța - DSVSA.

În acest sens, toți agenții economici de pe platforma portuară au fost anunțați, prin intermediul Buletinului Informativ transmis zilnic, despre măsurile care se impun în această situație. Astfel, se va semnala, în regim de urgență, la dispeceratul central, apariția în zona de activitate a operatorilor portuari, pe uscat sau în acvatoriul portuar, a cadavrelor de păsări.

Acestea vor fi ridicate de către specialiștii DSVSA Constanța, în condiții de siguranță, iar probele vor fi transmise de urgență spre analiză la Laboratorul Județean din cadrul DSVSA Constanța.

În data de 28 noiembrie, Prefectura Constanța a fost înștiințată de DSV că se confirmă tulpina de gripă aviară la lebăda găsită moartă în port.

Ulterior, mai exact pe data de 5 decembrie, de la laboratorul de la București a fost primită confirmarea că și un cormoran găsit în aceeași zonă cu lebăda a murit tot din cauza gripei aviare.

În continuare, se așteaptă rezultatul pentru încă o lebădă găsită moartă.

UPDATE

În data de 5 decembrie 2016, Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală din București a confirmat prezența virusului influenței aviare (subtipul H5N8) în probele prelevate de la un cadavru de cormoran recoltat din portul Constanța. Având în vedere că respectivul cadavru de cormoran a fost găsit la o distanță de 300 m de locul unde a fost identificat cadavrul lebedei de iarnă (la care s-a confirmat prezența virusului influenței aviare, subtipul H5N8), acesta este considerat focar secundar de influență aviară.

De asemenea, în data de 04.12.2016, a mai fost prelevată o probă cadavru provenită de la o lebădă de iarnă şi trimisă la LSVSA Constanţa în vederea efectuării determinărilor de laborator. În urma eliberării buletinului de analiză cu rezultat pozitiv pentru influenţa aviară, prin identificarea genomului viral, probe reprezentative din cadavrul lebedei au fost expediate la Institutul de Diagnostic şi Sănătatea Animală în scopul confirmării prezenţei virusului influenţei aviare.

Menţionăm că, proba a fost prelevată din aceeaşi locaţie, respectiv acvatoriul portului Constanţa, Zona Dana 0 Tehnică.

Ca urmare, se mențin măsurile dispuse și întreprinse de ANSVSA, odată cu declararea focarului de influență aviară, din data de 28.11.2016.

Reluăm apelul către populație de a respecta măsurile necesare pentru a împiedica răspândirea virusului:

 Interzicerea mișcării păsărilor din, sau în afara exploatațiilor fără aprobarea autorității competente;

 Menținerea păsărilor din gospodărie în adăposturi închise pentru a împiedica venirea acestora în contact cu păsările sălbatice;

 Interzicerea accesului rațelor și gâștelor domestice la luciu de apă pentru a evita contactul cu păsările sălbatice;

 Interzicerea adăpării păsărilor de curte cu apa de suprafață, provenită din lacuri sau bălți;

 Obligativitatea proprietarilor de a informa medicii veterinari despre orice caz de îmbolnăvire sau mortalitate înregistrat în gospodărie;

 În cazul identificării păsărilor moarte, sălbatice sau domestice, se va contacta în regim de urgență medicul veterinar de liberă practică sau DSVSA județeană pentru prelevarea cadavrelor și trimiterea lor pentru efectuarea examenului de laborator;

 Interzicerea expedierii de păsări, carne proaspătă, carne tocată, carne separată mecanic, preparate şi produse din carne provenite de la păsări domestice, originare din zonele restricție sanitară veterinară şi de la vânat sălbatic cu pene din zonele respective, fără avizul autorității sanitare veterinare;

 Interzicerea organizării de târguri, piețe și expoziții de animale pe teritoriul judeţului Constanţa.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367