REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
12.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

“Criminalii” nepedepsiţi ai Constanţei: apele care au luat vieţi după vieţi

“Criminalii” nepedepsiţi ai Constanţei: apele care au luat vieţi după vieţi

Replica API 26 decembrie 2014 | 00:06 184

Mai multe persoane, între care şi copii, şi-au pierdut vieţile în apele ce şerpuiesc prin judeţul Constanţa. Fie că este vorba de Marea Neagră sau de Canalul Dunăre Marea Neagră, lacul Siutghiol, cert este că toate sunt la fel de neiertătoare. Şi, cu toate acestea, ironia sorţii, nu?, lumea continuă să se bucure de o… bălăceală. Prin urmare, putem spune că aceştia sunt “criminalii” nepedepsiţi ai Constanţei şi, în continuare, iubiţi!

Tragediile prin înec au fost multe la Constanţa în decursul anul 2014 şi fiecare caz în parte a fost cutremurător. Ultimul care a avut legătura cu apa, respectiv cu lacul Siutghiol, s-a petrecut pe 15 decembrie, când patru persoane au murit, respectiv un medic, o asistentă medicală, un pilot şi un copilot. Însă, cazul este unul complex, dat fiind faptul că este vorba de prăbuşirea unui elicopter SMURD, urmând să fie stabilite şi cauzele accidentului. Derulând lunile, ajungem în aprilie,pe data de 14, atunci când Andrei Bălan, de 26 de ani, din Baia Mare, dar stabilit în Bucureşti, venise în cursul zilei de luni, alături de alţi trei prieteni, pentru o distracţie scurtă la mare. Din nefericire, totul s-a transformat într-o tragedie. Cum au ajuns pe malul mării, în dreptul hotelului Doina, tânărul a intrat în apă. Ar fi înotat cam 200 de metri, după care prietenii nu l-au mai văzut, aşa că au sunat la 112. Căutările au început încă de luni seara, dar fără nici un rezultat. După 14 zile de căutări, tânărul de 26 de ani care dispăruse în valurile învolburate ale mării a fost găsit de oamenii legii. Trupul neînsufleţit a fost descoperit duminică, 27 aprilie a.c., în zona Hotelului Ovidiu din staţiunea Mamaia.

A auzit prin telefon cum mătuşa ei îşi dădea ultima suflare!

Înfiorător! O femeie de 49 de ani, din Galaţi, a auzit prin telefon cum mătuşa ei îşi dădea ultima suflare. A fost sunată în jurul orelor 21.00, vârstnica spunându-i că a ajuns la Constanţa şi că vrea să se omoare, după care a auzit doar un zogmot, ca şi cum s-ar fi aruncat în apă, la scurt timp conversaţia fiind întreruptă. Cadavrul a fost descoperit joi, 15 mai, în lacul Siutghiol din staţiunea Mamaia. “Ţinea telefonul strâns în mână, aşa a murit”, au spus martorii. Alerta a fost dată prin 112, la primele ore ale dimineţii de joi, 15 mai. Un trecător care se afla pe malul lacului Siutghiol, în zona hotelului Meridian, a văzut că pluteşte ceva pe apă. Cum "obiectul" nu era la mare distanţă de mal, cam un metru şi jumătate, nu i-a fost greu să-şi dea seama că este vorba despre un trup omenesc. Un echipaj SMURD a ajuns la faţa locului, dar şi oamenii legii, cât şi pompierii, cadavrul fiind scos pe mal. La scurt timp, femeia a fost identificată. Aceasta figura în evidenţa căminului de bătrâni Sfântul Spiridon din Galaţi, de unde a plecat încă din cursul zilei de miercuri, 14 mai. A plecat îmbrăcată cu pantalonii de pijama, un tricou şi avea la ea telefonul mobil şi ochelarii de vedere. Cum nu mai avea pe nimeni, decât o nepoată, vârstnica de 83 de ani a sunat-o spre seară, spunându-i că a plecat din cămin, că este la Constanţa şi că nu mai vrea să trăiască, întrucât nu mai are pentru ce. Nepoata, de 49 de ani, a încercat s-o facă să se răzgândească, discutând cu ea mai multe minute. Octogenara părea de neînduplecat, ea luându-şi la revedere şi sărind în apă. Acesta a fost ultimul lucru pe care l-a auzit la telefon: un zgomot ca şi cum ar fi sărit în apă şi apoi un gălgâit, după care conversaţia s-a întrerupt. Victima a fost găsită în apă cu telefonul ţinut strâns în mână, ochelarii de vedere la ochi şi un săculeţ la gât, unde, cel mai probabil, îşi ţinea telefonul. Nepoata din Galaţi a anunţat autorităţile încă din seara de miercuri, iar poliţiştii din Constanţa erau puşi în gardă. Menţionăm şi faptul că pe trupul neînsufleţit nu au fost găsite urme de violenţă.

Ofiţer SPP, înecat în apele mării la Neptun

O altă tragedie pe litoral! Un ofiţer al SPP şi-a găsit sfârşitul în apele mării din Neptun, în cursul zilei de luni, 30 iunie. Florin Emil Drăgănoiu, de 31 de ani, care ar face parte din garda vicepremierului Daniel Constantin, a venit în vacanţă la mare, cu soţia şi era cazat în locuinţele de serviciu din complexul de protocol de la Neptun. Luni se afla pe plaja vilei, care este una privată, turiştii neavând acces, moment în care a intrat în apă, chiar dacă valurile erau ameninţătoare. Când a văzut că nu mai iese la mal, în jurul orelor 16.30, soţia acestuia a sunat la 112. La faţa locului au ajuns scafandrii şi poliţiştii din cadrul Gărzii de Coastă, care l-au căutat pe bărbat aproximativ 40 de minute. Însă, din nefericire, tragedia a fost confirmată. La circa 30 de metri de mal a fost găsit trupul neînsufleţit al lui Florin. În zadar s-au chinuit cadrele medicale să-l resusciteze, angajatul SPP era deja mort. La faţa locului s-au strâns şi colegii lui, pe când tânăra soţie se afla în stare de şoc. Oamenii legii au menţionat că nu există alte suspiciuni cu privire la deces şi că, cel mai probabil, de hac i-au venit curenţii din apă, chiar dacă ştia să înoate.

Moarte suspectă: găsit fără suflare pe plaja Modern, cu o scrisoare de dragoste în buzunar

Moarte suspectă la Constanţa! Un tânăr de 22 de ani, a fost găsit fără suflare în apele mării, în zona Plajei Modern. Acesta avea 3 bancnote de 10 lei în buzunare, un telefon mobil, o brichetă, un pachet cu ţigări, dar şi o scrisoare de dragoste, de la iubita lui, care îi spunea că îl iubeşte şi nu vrea să se despartă de el. Pe deget purta un inel de culoare argintie. Trupul neînsufleţit a fost descoperit de către scafadri, care făceau scufundări în respectiva zonă. Aceştia l-au scos la mal şi au chemat poliţiştii Secţiei 3. Pe trupul neînsufleţit nu au fost descoperite semne de violenţă. Chiar dacă decesul ar fi survenit în urmă cu vreo 2 - 3 zile, poliţiştii spun că tânărul nu fusese dat dispărut. În urma cercetărilor, s-a stabilit că tatăl lui este decedat. Ulterior s-a stabilit că tânărul obişnuia să consume etnobotanice, decesul survenind prin înec.

Copil de doi ani, înecat la Medgidia

Agitaţia s-a instalat şi la Medgidia, acolo unde oamenii legii au fost sesizaţi, în cursul zilei de joi, 19 iunie, de către o familie de romi cu privire la dispariţia unui copil de 2 ani. Potrivit mamei, micuţul se juca singur în faţa casei şi, la un moment dat, nu l-a mai văzut. A plecat în căutarea lui însă când şi-a dat seama că nu-l va găsi, a mers la Poliţie. “Sesizarea a fost primită la ora 12.00, cum că minorul a dispărut de acasă în jurul orelor 10.00. A fost căutat şi găsit, fără suflare, pe malul Canalului Dunăre Marea Neagră, la o distanţă de circa 1 kilometru şi jumătate faţă de domiciliul său”, au precizat oamenii legii. Din câte se pare, copilul era pe mal, doar cu o bluză pe el, pantalonaşii aflându-se la câţiva metri depărtare. “Avea doar bluza pe el, pantalonii erau într-o parte. Prezintă leziuni la cap şi abdomen”, au mai precizat oamenii legii, care au adăugat că existau două variante: crimă sau înec. “Posibil ca alţi copii mai mari să îl fi luat la scăldat cu ei şi să se fi înecat, iar respectivii să se fi speriat şi să-l fi abandonat acolo. Corpul a fost transportat la morgă, pentru necropsie, pentru stabilirea cauzelor decesului”, au mai spus oamenii legii. Familia de etnie romă locuieşte la marginea localităţii şi nu vrea să accepte că minorul ar fi putut muri înecat, susţinând că la mijloc ar fi vorba de o crimă, făptaşii fiind - susţin ei - chiar vecinii care au vrut să se răzbune în urma unui conflict de zilele trecute. Ulterior, legiştii au stabilit că micuţul a murit înecat.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102