REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.8° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Cristian Radu: „Domnul Pescaru are poveşti pescăreşti”

Cristian Radu: „Domnul Pescaru are poveşti pescăreşti”

Replica API 19 ianuarie 2016 | 23:41 847

Primarul Mangaliei crede că întâmplarea cu veteranul de război care căuta în gunoi e o invenţie

Primarul Mangaliei crede că întâmplarea cu veteranul de război care căuta în gunoi e o invenţie

Fostul şef al Poliţiei Mangalia, actualmente avocat, relata, de dată recentă, că l-a marcat o întâmplare trăită în municipiul în care locuieşte. Nicolae Pescaru povestea că a văzut cum un veteran de război ia mâncare din gunoi, comentând că aceasta este ţara în care trăim: „Sunt revoltat, scârbit. Îmi era ruşine că şi noi l-am adus în starea aia”, spunea Nicolae Pescaru.

„În urmă cu câteva zile am ajuns în centrul oraşului, în faţă unui magazin, cu diverse treburi. Pe partea cealaltă a străzii, lângă un coş de gunoi se oprise un bătrân. Era în haine de culoare închisă, dar curate şi îngrijite. Se uita în stânga şi-n dreapta de parcă ar fi vrut să fure ceva şi nu vroia să fie prins. Am devenit curios şi l-am urmărit ce face. Cineva aruncase la coş o jumătate de covrig, proaspăt, pe care nu-l mai mânca. După ce s-a asigurat că nu-l vede nimeni, cu jenă de a nu fi văzut dar şi cu foame, a întins mâna şi a luat jumătatea de covrig din coşul de gunoi”, a scris Nicolae Pescaru pe pagina de Facebook.

Tot el a adăugat că a discutat cu bătrânul: „Mi-a spus că fusese pe front. Îmi era şi mie jenă să-i spun să arunce covrigul luat din gunoi, dar i-am dat să-şi ia câţiva covrigi şi bănuiesc că l-a aruncat când am plecat de lângă el. Nu a cerut nimic, era foarte politicos şi cultivat. Ştia să vorbească foarte corect şi am presupus că are cultură generală cât toată primăria (...)”.

Întreaga istorisire a lui Nicolae Pescaru a suscitat interesul locuitorilor Mangaliei, care s-au grăbit să comenteze, dar, foarte interesant, şi primarul municipiului, Cristian Radu, a ţinut să facă următoarea remarcă:

„Domnul Pescaru are poveşti pescăreşti”. „Am discutat cu veteranii de război din Mangalia. Cunosc 9 veterani de război. Nici unul nu trăieşte în condiţiile descrise de domnul Pescaru”, a mai spus Cristian Radu, care s-a declarat convins de faptul că întreaga postare a lui Nicolae Pescaru este o invenţie.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614