REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.3° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

De frica DNA, PSD a ajuns cel mai corect partid, cel puţin la capitolul contabilitate!

De frica DNA, PSD a ajuns cel mai corect partid, cel puţin la capitolul contabilitate!

Replica API 10 martie 2016 | 00:11 332

Concluzii ale controlului AEP pentru 2014: UDMR este subvenţionat integral de statul român

Concluzii ale controlului AEP pentru 2014: UDMR este subvenţionat integral de statul român

O ironie a sorţii face ca PSD, partidul cu cei mai mulţi lideri corupţi pe metrul pătrat, să fie cel mai corect atunci când vine vorba de contabilizarea veniturilor. De fapt, este foarte posibil ca această rigoare desăvârşită să fi fost insuflată tocmai de condamnările şi arestările pe bandă rulantă ale membrilor săi de frunte, iar ordinea deplină a registrelor sale contabile să fie o măsură de siguranţă anti-DNA. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a făcut publice rezultatele controalelor făcute în perioada octombrie- decembrie 2015 la o parte din structurile centrale ale partidelor politice, precum şi la câteva organizaţii judeţene, verificările vizând veniturile formaţiunilor din 2014. Un an istoric, electoral, context în care partidele au rulat sume uriaşe de bani. Evident, doar o mică parte din acestea au fost înregistrate în contabilitate şi doar la acestea a avut acces, logic, şi AEP. Pe de altă parte, toate celelalte partide verificate au avut nereguli în socotirea banilor. În altă ordine de idei, trebuie repetată o stare de fapt, mai ales pentru idioţii care vorbesc despre discriminarea maghiarilor: UDMR, formaţiunea care le reprezintă drepturile, funcţionează aproape exclusiv din subvenţiile oferite de asupritorul stat român.

Potrivit AEP, structura centrală a PSD a înregistrat în 2014 venituri totale de 25.522.772,04 lei (circa 5,8 milioane de euro), din care 2.194.634,74 lei de la subvenţii de la bugetul de stat, 14.298.095,48 lei din cotizaţiile membrilor de partid, 8.484.998,44 lei din donaţii şi 545.043,38 lei din alte surse. Rămâne la latitudinea fiecăruia de a aprecia ca fiind de ajuns sau nu 5,8 milioane de euro pentru finanţarea celui mai mare partid din România, într-un an în care s-a dus o bătălia pe viaţă şi pe moarte pentru preşedinţia României. AEP lasă în grija altora aceste aspecte şi, strict pe ceea ce i s-a pus la dispoziţie, a concluzionat, în urma verificării evidenţelor contabile ale structurii centrale a PSD, că nu au existat încălcări ale legislaţiei în vigoare cu privire la finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. Dacă PSD a trecut anul 2014 cu coroniţă, toate celelate partide au rămas corijente la acest capitol, chiar dacă nu e nici un capăt de lume pentru nici unul dintre ele. Astfel, structura centrală a Partidului Mişcarea Populară (PMP) a avut în 2014 venituri totale de 2.955.269,16 lei, din care 268.503,53 lei din cotizaţii, 2.686.761,67 lei din donaţii şi 3,96 lei din alte surse. Conform AEP, „au fost încălcate prevederile art. 3 alin. 8 şi ale art. 5 alin. 4 din Legea 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale”, motiv pentru care actuala MP a fost sancţionată şi i s-a recomandat respectarea, pe viitor, a legii şi a reglementărilor contabile aplicate. Aceleaşi constatări de încălcare a legii, sancţiuni şi recomandări au fost bifate de AEP şi în cazul celorlalte structuri centrale pentru care au fost făcute publice rezultatele controlului: PNŢCD, UDMR, PNL şi PDL.

PNŢCD, PNL, PDL şi UDMR- încălcări ale legii. Maghiarii primesc subvenţii uriaşe de la statul român

La PNŢCD, structura centrală, AEP a găsit pentru anul 2014 venituri totale de 73.405,9 lei, din care 18.482,86 lei din subvenţii, 49.193,04 lei din cotizaţii şi 5.730 lei din donaţii. De asemenea, structura centrală a PNL a întregistrat în contabilitatea din 2014 venituri totale de 13.591.117, 89 lei, din care 1.525.108 lei,56 lei din subvenţii, 5.125.353,45 lei din cotizaţii, 6.666.902,72 lei din donaţii şi 273.753,16 lei din alte surse. La rândul său, structura centrală a PDL a trecut în registrele contabile din 2014 venituri totale de 9.327.046,72 lei, din care 1.066.223,81 lei subvenţii, 2.702.761 lei cotizaţii, 5.344.587,73 lei donaţii şi 213.474,18 lei alte venituri. În fine, ultimul pe lista provizorie a structurilor centrale verificate de AEP este UDMR, care a declarat pentru anul 2014 venituri totale de 20.576.115,14 lei, din care 829.632,95 lei cotizaţii, 1.116.186,4 lei donaţii, 71.475,79 lei alte surse şi 18.558.820 lei subvenţii de la bugetul de stat, prin Departamentul de Relaţii Interetnice. După cum se poate lesne observa, UDMR a avut în 2014, când nu i-a ars buza aşa tare după bani precum partidele ce aveau candidaţi la prezidenţiale, aproape la fel de multe venituri cât PDL şi PNL la un loc, fiind, practic, a doua cea mai bogată formaţiune politică din România, deşi are, probabil, cei mai puţini membri. În plus, UDMR a primit în 2014 subvenţii de la statul român, din bani publici, de mai bine de 6 ori mai mult decât toate celelalte partide menţionate la un loc. Asta pentru extremiştii spălaţi pe creieri care pot vorbi despre discriminarea ungurilor din România şi încălcarea drepturilor acestora, în condiţiile în care UDMR i-a reprezentant constant la guvernare şi a funcţionat aproape exclusiv din banii publici ai opresivului stat român.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614