REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Dosarul pavilionului românesc nu e de competenţa instanţelor române

Dosarul pavilionului românesc nu e de competenţa instanţelor române

Replica API 22 noiembrie 2014 | 00:54 268

Tribunalul Constanţa a respins acţiunea ANR în contradictoriu cu nemţii de la RIFA:

Tribunalul Constanţa a respins acţiunea ANR în contradictoriu cu nemţii de la RIFA:

Dosarul Autorităţii Navale Române (ANR) cu RIFA Holdings Ltd (fosta Ivana Holdings Limited) nu este de competenţa instanţelor de judecată române. Aceasta este decizia Tribunalului Constanţa, pronunţată vineri, 21 noiembrie. Completul de judecată a respins, astfel, acţiunea formulată de ANR.

ANR a acţionat în instanţă RIFA Holdings Ltd, societatea căreia i-a fost cedat, prin contractul încheiat pe 12 septembrie 2012, dreptul exclusiv de a administra pavilionul maritim pe o perioadă de 30 de ani. Iniţial, acţiunea a fost depusă la Curtea de Apel însă, după un an de zile pe rolul acestei instanţe, dosarul a ajuns la Tribunal, pe 27 octombrie a.c., judecătorul de caz stabilind un prim termen de judecată pentru 14 noiembrie a.c. La această dată, magistratul a amânat cauza pentru 21 noiembrie, în vederea deliberării. Vineri, instanţa a admis excepţia necompetenţei instanţelor de judecată române şi a respins cererea ca inadmisibilă, formulată de ANR. În acţiunea din instanţă ANR a cerut magistraţilor suspendarea şi executarea actului administrativ, respectiv contractul încheiat în 2012, dar şi suspendarea executării Ordonanţei 34/2006, ordonanţă care prevede atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. Contractul a fost încheiat de către directorul de atunci, Eugen Olteanu. Din 2012 septembrie, toţi directorii care s-au perindat la conducerea instituţiei au refuzat să pună în executare actul, considerând că a fost semnat „pe genunchi”, fără să treacă prin Consiliul de Administraţie al ANR şi fără ca o copie a acestuia să fie înregistrată în instituţie. Mai mult, atribuirea contractului s-ar fi făcut şi cu nerespectarea prevederilor OUG 34/2006.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367