REPLICA ONLINE CONSTANTA

13° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
13° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

După urmăririle cu focuri de armă, poliţiştii au "periat" Constanţa: iată cum acţionau hoţii de bijuterii

După urmăririle cu focuri de armă, poliţiştii au "periat" Constanţa: iată cum acţionau hoţii de bijuterii

Replica API 10 septembrie 2014 | 00:00 416

Percheziţii domiciliare şi controale la casele de amanet

Percheziţii domiciliare şi controale la casele de amanet

Poliţiştii constănţeni au început dimineaţa de marţi, 9 septembrie, în forţă, efectuând 14 percheziţii domiciliare în judeţul Constanţa, dar şi controale la casele de amanet, între care şi Cochet şi Concret. Peste 160 de poliţişti au participat la acţiunea de prindere a celor trei bărbaţi care au reuşit să scape de urmărirea din trafic, de luni seara, care s-a lăsat cu focuri de armă. În plus, pe lângă aceştia, sunt căutaţi şi alţi membri ai grupării infracţionale, care spărgeau locuinţe, furau aur, după care îl amanetau. În urma percheziţiilor şi controalelor, oamenii legii au depistat mai mulţi infractori, între care şi suspecţi în cazul de faţă.

Tânăra de 27 de ani, prinsă de oamenii legii cu focuri de armă în zona Eden, în seara de luni, 8 septembrie, a fost reţinută pentru 24 de ore, iar marţi, 9 septembrie, a fost propusă spre arestare, la Tribunalul Constanţa, pentru furt şi tăinuire. Elena D. este din Constanţa şi, din câte se pare, este concubina unuia dintre cei trei fugari, respectiv un individ pe nume Amet. Potrivit martorilor, luni, 7 septembrie, în jurul orelor 12.30, ea a fost văzută în zona Brick, unde cel mai probabil căuta o casă de amanet. În paralel, în cursul zilei de marţi, peste 160 de poliţişti din cadrul I.P.J. Constanţa au efectuat 14 percheziţii domiciliare, în judeţul Constanţa pentru depistarea indivizilor bănuiţi de furturi din locuinţe şi recuperarea bunurilor sustrase. De asemenea, poliţiştii constănţeni au efectuat peste 100 de controale la casele de amanet din municipiul Constanţa, pe problematica Legii 333/2003, având în vedere asigurarea pazei în aceste societăţi comerciale. "La acţiune au participat poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale, Poliţiştii Criminalişti, cei ai Serviciului Investigarea Fraudelor, de la Ordine Publică, Rutieră, cei specializaţi în Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, cei de la Acţiuni Speciale şi Poliţia Municipiului Constanţa", au spus reprezentanţii IPJ Constanţa.

Ce au găsit oamenii legii în urma percheziţiilor: suspecţi de furturi şi tâlhării şi case de amanet cu probleme

Mai exact, în intervalul orar 06.00 - 10.00, au fost efectuate 14 percheziţii domiciliare, la care au participat 38 de poliţişti, ocazie cu care au fost conduse la sediul poliţiei în vederea continuării cercetărilor 10 persoane suspecte de săvârşirea a 12 infracţiuni de furt şi tâlhărie, înregistrate cu autor necunoscut, iar din acestea o persoană a fost reţinută pentru săvârşirea a două infracţiunii de tâlhărie. Ulterior, în intervalul orar 12.00 - 16.00, au fost efectuate un număr de 101 controale la case de amanet şi case de schimb valutar, la care au participat un număr de 124 poliţişti. Aici au fost efectuate verificări pe linia respectării prevederilor legii 333/2003 rep şi HG 301/2012, constatându-se un număr de 46 de deficienţe. De asemenea, au fost efectuate verificări cu privire la legalitatea angajării, fiind identificate un număr de 123 de persoane, urmând ca în perioada următoare să se verifice prin I.T.M. dacă acestea sunt angajate cu contract legal de muncă. La obiectivele controlate au fost verificate existenţa autorizaţiei emise de A.N.P.C. pentru efectuarea de operaţiuni cu metale preţioase, existenţa autorizaţiei emise de Ministerul Finanţelor Publice pentru activităţi de schimb valutar, registrelor obligatorii de evidenţă a operaţiunilor cu metale preţioase, a contractelor de amanet încheiate pentru perioada iulie - septembrie 2014, cu precădere a celor care aveau ca obiect fragmente de bijuterii din aur sau argint precum şi lănţişoare rupte care ar putea proveni din săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi furt.

Circa 37 de persoane au băgat aur la amanet în mod repetat în perioada aceasta, între care şi mai mulţi infractori

Totodată au fost identificate 37 de persoane ce au introdus în amanet, în mod repetat în această perioadă, bijuterii din aur şi argint precum şi persoane care au introdus în amanet fragmente de bijuterii sau bijuterii deteriorate. Urmează ca în perioada imediat următoare să se efectueze verificări cu privire la legalitatea provenienţei bunurilor amanetate. Spre exemplu, a fost identificat Memiş Onur, autor a două infracţiuni de tâlhărie care în urma probatoriului administrat a fost reţinut pe bază de ordonaţă, urmând ca în ziua de 10.09.2014, acesta să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă Tribunalului Constanţa. Au fost identificaţi şi Sinan Mamut, Sinan Pandele Denis şi Sinan Cerchez, autori ai infracţiunii de furt, iar cu ocazia efectuării percheziţiilor domiciliare au fost recuperate o parte din bunurile sustrase, respectiv, o tabletă Toshiba şi un play station Sony. Reamintim că luni seara, 8 septembrie, au avut loc scene desprinse din filmele de acţiune pe străzile din Constanţa. Primele focuri de armă s-au auzit pe strada Baba Novac, în zona locuinţelor pentru tineri. Două autoturisme de teren goneau după un Audi cu numere de Bacău, BC 12 WOW, formând, la un moment dat, un baraj. Autoturismul urmărit a spart barajul, nu a dat importanţă somaţiilor, astfel trecându-se la urmărirea lui. Mai exact, poliţiştii din Constanţa, în baza unor informaţii, au dat de urma unor hoţi din locuinţe, desfăşurând acţiuni pentru prinderea lor în flagrant. Cum pe strada Baba Novac, fugarii au ignorat avertismentele oamenilor legii, a început urmărirea. Cursa a continuat pe strada Soveja, dinspre Institutul de Marină către Tomis III şi, ajungând la sensul giratoriu din zona Eden, din pricina traficului aglomerat, fugarii au încetinit. Aici, oamenii legii au efectuat câteva focuri de armă în plan vertical, după care, total legal, au tras şase focuri de armă către autoturism. Şoferul din Audi a tras de volan şi a lovit alte două autoturisme, între care un taximetru. Mascaţii au reuşit s-o reţină pe femeia din maşina urmărită, cei trei bărbaţi luându-şi tălpăşiţa. Mai exact, cei patru indivizi, trei bărbaţi şi o femeie, sunt autorii mai multor furturi din locuinţe, ei intrând în posesia unor cantităţi mari de aur, fiind vorba de bijuterii şi monede. Furau atât din municipiul Constanţa, cât şi din judeţ, comercializând prada în municipiu, în general la casele de amanet. În autoturismul "ciuruit" au fost găsite mai multe obiecte din aur, ascunse în scutece pentru bebeluşi.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218