În dana 97 au ancorat, peste noapte, o grămadă de antichităţi
În dana 97 au ancorat, peste noapte, o grămadă de antichităţi
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestOlandezii de la Van Oord, implicaţi într-un nou scandal
Olandezii de la Van Oord, implicaţi într-un nou scandal
Van Oord Dredging and Marine Contractors BV este compania olandeză care se recomandă la Constanţa a fi drept responsabila cu reabilitarea litoralului. Încă de la apariţia acesteia în zonă, scandalurile s-au ţinut lanţ şi occidentalismul s-a topit rapid în practica românească a lucrărilor fără acorduri de mediu sau a neconformităţilor de ordin tehnic. De data aceasta, nesimţirea escaladează. În absenţa legilor sau a instituţiilor care să îşi facă treaba în domeniul protejării vestigiilor istorice, Van Oord se comportă ca şi cum teritoriul unde îşi desfăşoară activităţile îi aparţine de drept.
Astfel, în dana 97 a Portului Constanţa Sud - Agigea, Van Oord şi-a tras parcare "ornamentată" cu vestigii antice. Aşa cum reiese din galeria foto, frescele nu îşi au locul unde trebuie, la muzeu, ci în parcări private. În condiţiile date, solicităm de îndată un punct de vedere de la Muzeul de Arheologie şi de la Direcţia de Cultură, cu privire la prezenţa vestigiilor! Însă, nu este singurul loc unde Van Oord îşi lasă amprenta. În Constanţa, pe plaja din Faleză Nord, te poţi împiedica de sticle, pietre sau alte obiecte şi, mai nou, de o şosea! La propriu şi pentru care nu există nici un panou de informare, privind constructorul, beneficiarul ş.a.m.d. De precizat că în aceeaşi zonă, în largul mării, Van Oord a demarat lucrări de reabilitare a litoralului, cu bani europeni, dar fără a avea toate autorizaţiile necesare, cu "învoire" de la "deştepţii" angajaţi la Apele Române. Tot Van Oord are şi veleităţi umoristice. În luna august a.c., Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa a aprobat acordul de mediu revizuit pentru lucrările de reabilitare a litoralului românesc, care funcţionau până atunci fără autorizaţii valabile. Documentul depus de Van Oord la APM Constanţa, care are, culmea, şi aprobarea Institutului Naţional de Cercetare- Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" ar putea fi icebergul nesimţirii. Făcut în "doi peri", memoriul respectiv conţine dorinţa arzătoare a celor de la Van Oord de a proteja zonele de pescuit, precum cele cu salmonide şi ciprinide, numai că respectivele zone nu au nici cea mai vagă legătură cu mediul marin, fiind specific exclusiv apelor dulci.
Marius Florian VASILE
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News