REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
15.1° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Ironie amară! România vrea să scape de gazele ruseşti, dar le va cumpăra pe cele explorate chiar pe teritoriul său de Rusia

Ironie amară! România vrea să scape de gazele ruseşti, dar le va cumpăra pe cele explorate chiar pe teritoriul său de Rusia

Replica API 17 octombrie 2015 | 00:00 163

Politicienii au avut grijă să avem cele mai mici redevenţe din lume

Politicienii au avut grijă să avem cele mai mici redevenţe din lume

Politicienii români se laudă cu orice ocazie că ne vom vindeca de dependenţa faţă de gazele ruseşti, datorită zăcămintelor din ce în ce mai importante descoperite pe teritoriul nostru. Guvernanţii mint însă cum respiră, astfel încât orice om întreg la minte trebuie să înţeleagă exact opusul celor spuse de aceştia. De fapt, dependenţa de gazele ruseşti se va transforma într-o umilinţă istorică, România urmând să cumpere gaze naturale scoase din propriul său teritoriu tot de Rusia.

Ce-i drept, avem şi alternative: dacă nu ne place gazul scos de Rusia din subsolul românesc, putem cumpăra gazul extras de Austria şi SUA, tot din subsolul românesc. Una peste alta, guvernanţii români, în special cei din perioada Tăriceanu, au concesionat peste 70% din teritoriul ţării unor companii străine pentru exploatarea resurselor sale naturale. În schimb, România încasează cele mai mici redevenţe din lume, prin grija aceloraşi guvernanţi.

Lukoil Overseas, parte a gigantului rus, a anunţat zilele trecute descoperirea unor zăcăminte de gaze naturale estimate la 30 miliarde de metri cubi, pe platforma continentală a României din Marea Neagră, în perimetrul EX 30 Trident, din vecinătatea Insulei Şerpilor, teritoriu câştigat de ţara noastră la Haga, după un lung proces cu Ucraina. Potrivit Lukoil, rezervorul de gaze are o grosime de 46 de metri şi se întinde pe o suprafaţă de 39 de kilometric pătraţi, iar prospecţiunile cu costat companie rusă 500 de milioane de dolari. Potrivit acordului de concesiune din 2011 atribuit Lukoil, compania de stat Romgaz deţine şi ea 10% din pachetul de acţiuni.

La un preţ mediu de vânzare de 350 de dolari mia de metri cubi, zăcământul descoperit de ruşi pe teritoriul României ar valoara peste 10 miliarde de dolari. În condiţiile în care consumul anual de gaze naturale al României este de 11 miliarde de metri cubi, în care intră şi cele 3 miliarde de metri cubi destinaţi Republicii Moldiva, zăcământul descoperit de ruşi şi care urmează să intre în exploatare din 2016, ar asigura necesarul pentru 3 ani de zile.

Toate astea le vor stabili însă ruşii, pentru că ei vor face ce vor cu gazul din teritoriul României: îl pot exporta în alte ţări sau ni-l pot vinde la preţul stabilit de ei, chiar dacă, teoretic, această resursă ne aparţine. Guvernanţii au avut însă grijă de noi şi ne-au oferit, cu atâta generozitate vizionară, dreptul democratic de a alege de la cine ne cumpărăm propriul gaz: nu vrem să-l luăm de la Lukoil, nu-i nimic, îl cumpărăm de la austrieci şi americani.

Vorbim aici de alt zăcământ uriaş de gaze naturale, descoperit în 2012, tot pe teritoriul românesc din Marea Neagră, de asocierea OMV Petrom- ExxonMobil, estimat între 42 şi 48 de miliarde de metri cubi, în valoare de circa 16 miliarde de euro. În total, numai în zona Insulei Şerpilor avem 78 de miliarde de metri cubi de gaze, în valoare de 26 de miliarde de euro, care ar asigura necesarul României şi al Republicii Moldova pentru 7 ani de zile. Îl vom cumpăra însă de la ruşi, austrieci şi americani, la preţurile cerute de ei. Tot ce primim în schimb este o redevenţă de sub 4%, cea mai mică din lume.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108