REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Noul secretar de stat de la Transporturi şi interesele sale din Constanţa

Noul secretar de stat de la Transporturi şi interesele sale din Constanţa

Replica API 11 decembrie 2015 | 00:00 897

Un funcţionar care bifează al 13 ministru din carieră

Un funcţionar care bifează al 13 ministru din carieră

Eugen Ispas (sursa foto: capital.ro)

Premierul Dacian Cioloş l-a numit în funcţia de secretar de stat al Ministerului Transporturilor pe Eugen Ispas, un inginer din domeniul feroviar care ocupă funcţii de conducere în această instituţie de aproape 11 ani. Practic, Ispas se află acum sub al 13-lea ministru al Transporturilor din cariera sa de funcţionar, noul secretar de stat urmând să aibă grijă de cele trei companii naţionale de cale ferată.

A început din ianuarie 2005 cu funcţia de consilier personal al ministrului PD de atunci Gheorghe Dobre, a devenit apoi secretar general al ministerului în mandatul lui Radu Berceanu, pentru ca din 2006, să retrogradeze, la propria cerere, pe funcţia de secretar general adjunct. A mai fost şef al Direcţiei de Control din Ministerul Transporturilor, dar şi primul preşedinte al Autorităţii Feroviare Române (AFER), structură în care ocupa în prezent postul de investigator şef, iar soţia sa, Mirela Ispas este directare în cadrul CFR Marfă.

Chiar dacă face parte din conducerea sistemului de mai bine de un deceniu, Eugen Ispas a rămas un personaj discret. În vârstă de 57 de ani, Ispas apare pentru prima oară în atenţia publicului în 2007, când s-a dovedit a fi unul din beneficiarii vilelor ANL construite în Bucureşti pentru cazuri sociale, dar ajunse în proprietatea demnitarilor vremii. Pe lângă funcţiile ocupate de-a lungul timpului în structurile centrale ale Ministerului Transporturilor, Eugen Ispas a fost şi membru în Consiliul de Administraţie de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), dar şi în CA-ul Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa, judeţ de care îl leagă pe noul secretar de stat mai multe interese.

Potrivit declaraţiei de avere, soţia demnitarului, Mirela Ispas, deţine, din 1993, un teren intravilan şi o casă în municipiul Constanţa, alături de Gabi Vlăiculescu, pe baza unui contract de cumpărare cu clauză de habitat viager. Soţii Ispas mai au un apartament şi o casă în Bucureşti, în timp ce o altă casă, tot din Capitală, au vândut-o în 2013 cu 53.000 de euro. Eugen Ispas declara anul acesta venituri de 66.688 lei de la AFER, în timp ce soţia sa înregistra câştiguri de 35.849 lei de la CFR Marfă şi alţi 7.152 lei de la AFER.

În cadrul AFER, actualul secretar de stat este coleg cu fostul preşedinte al organizaţiei municipale Constanţa a PSD, Gelu Dae, director general al autorităţii feroviare. În august 2015, Gelu Dae a fost trimis în judecată de DNA pentru fapte de corupţie, într-un dosar privind contracte acordate de CFR. Potrivit unor informaţii vehiculate de presa centrală, Eugen Ispas şi Gelu Dae ar face parte din sfera de influenţă a milionarului Gruia Stoica, patronul GFR trimis în judecată pentru evaziune fiscală şi condamnat deja, într-o primă instanţă, într-un dosar pentru cumpărare de influenţă.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367