REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.1° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
11.1° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Off-shore-urile care sufocă economia, încă un capitol la care suntem în urma bulgarilor

Off-shore-urile care sufocă economia, încă un capitol la care suntem în urma bulgarilor

Replica API 14 iulie 2014 | 00:00 362

Căpuşarea continuă

Căpuşarea continuă

Subiect sensibil, profitabil şi în faţa cărora autorităţile demonstrează o incompetenţă iremediabilă. Toată lumea a auzit de celebrele societăţi comerciale, off-shore, cu sedii sociale specificate în ţările în care "paradisul fiscal" este în floare. Metoda demolează economia românească încă din primii ani ai democraţiei şi pare să nu existe "remediu". Spre deosebire de România, Parlamentul din Bulgaria s-a apucat serios de treabă. "Aleşii" vecinilor de la sud au adoptat în această săptămână amendamente la o lege care reglementează activitatea companiilor off-shore, astfel încât cele cu acţionariat necunoscut nu vor putea încheia contracte cu statul, autorităţile locale şi companiile publice. Modificările au rolul să combată corupţia şi practicile incorecte în achiziţiile publice şi se adaugă altor reglementări adoptate în acest an, care interzic companiilor offshore să participe la privatizări, tranzacţii imobiliare sau concesiuni. Aşadar, adio acces la fonduri publice pentru societăţi din Cipru, Malta sau diverse ţări sud-americane. Mai la nord, în România, economia gâfâie în continuare şi o va face şi pentru mult timp de acum încolo. Numărul companiilor controlate de firme off-shore s-a dublat în ultimii zece ani şi a ajuns deja la 9.000. Pe lângă faptul că administratorii în cauză se bucură de diverse avantaje, fiind feriţi de repercursiunile legii, aceştia reuşesc şi să obţină cu statul. Înfiinţarea unei societăţi comerciale într-o ţară cu taxe mici se face, evident, ieftin, dar şi uşor, întrucât formalităţile durează şase săptămâni. Din cele 9.000 de firme cu acţionari din offshore-uri, cele mai multe sunt controlate din Cipru, 5.100, urmate de companii din Statele Unite şi Marea Britanie şi, astfel, administratorii scapă de nebunia românească, 16% impozit pe profit şi tot atât pentru dividende. Potrivit economiştilor, cea mai importantă creştere din ultimii 10 ani au cunoscut-o offshore-urile din Seychelles şi Belize.

Marius Florian VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218