REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.3° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Onaca a primit certificat de atestare din partea Colegiului Naţional de Apărare. Salvatorul constănţean rămâne în echipa Băsescu

Onaca a primit certificat de atestare din partea Colegiului Naţional de Apărare. Salvatorul constănţean rămâne în echipa Băsescu

Replica API 20 ianuarie 2015 | 23:01 299

Predarea Colanului de Aur, ultima ceremonie organizată de fostul consilier

Predarea Colanului de Aur, ultima ceremonie organizată de fostul consilier

Fostul parlamentar şi consilier prezidenţial Dorel Constantin Onaca rămâne în echipa lui Traian Băsescu, dar este prea devreme pentru a se anunţa implicarea fostului şef de stat în vreun proiect politic, în condiţiile în care, la ora actuală, nu se ştie cu exactitate nici măcar cine se află la putere şi cine în opoziţie. Onaca ne-a mărturisit că şi-a dus la capăt mandatul de consilier prezidenţial muncind până în ultima clipă, ceremonia de predare a Colanului de Aur de la Palatul Cotroceni, de către fostul preşedinte Traian Băsescu actualului şef ales al statului, Klaus Iohannis, fiind organizată, până în cel mai mic amănunt, în premieră pentru România post-decembristă, de către fostul parlamentar constănţean. În plus, fostul şef al Cabinetului preşedintelui României a lăsat noii echipe de la Cotroceni un aparat administrativ perfect funcţional, chiar dacă nu erau încă numiţi consilierii noului şef al statului, ne-a mai spus Onaca.

Tot la sfârşitul anului 2014, constănţeanul cunoscut pentru nenumăratele sale misiuni de salvare a navigatorilor români, a primit un certificat de atestare a competenţelor profesionale din partea Colegiului Naţional de Apărare, din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”. Onaca, care a fost în timpul carierei sale parlamentare şi membru al Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, a absolvit programul postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă în domeniul Securităţii şi Apărării Naţionale „Securitate şi Bună Guvernare”- Ştiinţe Militare, Informaţii şi Ordine Publică.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614