REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.7° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
13.7° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

RĂFUIALĂ între CLANURI pe bulevardul Tomis: MASCAŢII au împânzit şoselele!

RĂFUIALĂ între CLANURI pe bulevardul Tomis: MASCAŢII au împânzit şoselele!

Replica API 24 august 2016 | 00:17 2484

La început de săptămână

La început de săptămână

Mascaţii au blocat câteva zone din Constanţa, după ce mai mulţi indivizi s-au luat la harţă în zona Sala Sporturilor, la intrare în restaurantul Entourage. Din câte se pare ar fi vorba despre indivizi care, în trecut, ar fi putut fi numiţi interlopi. Trei din Faleză Nord şi unul din Piaţa Chiliei. Cum cel din Piaţa Chiliei a fost agresat, oamenii legii au luat decizia ca zonele să fie supravegheate pentru a nu izbucni un nou scandal în vederea răzbunării şi spălării onoarei victimei. Cercetările continuă.

Răfuielile dintre clanurile intelope de la malul mării s-au cam stins. De fapt, potrivit oamenilor legii, e mult spus clanuri interlope întrucât acestea s-au dizolvat iar termenul ar fi inadecvat. Însă, ura între anumite familii de etnie romă, sau nu, a rămas de pe vremurile când se auzea „clinchet” de lame de săbii în inima urbei sau focuri de armă şi urlete. Şi, din câte se pare, această veche ranchiună a ieşit la suprafaţă în cursul zilei de luni, 22 august anul curent, când un scandal monstru a izbucnit pe bulevardul Tomis, în zona Sălii Sporturilor, la restaurantul Entourage. Mai exact, potrivit informaţiilor noastre, un bărbat din Piaţa Chiliei, I.C., a dat nas în nas cu alţi trei indivizi, domiciliaţi în zona Faleză Nord, pe strada Pescarilor, cu care era în conflict de mai multă vreme, fiind vorba, printre altele, şi de datorii. Astfel, chiar la intrarea în local au început să se certe, urmând un schimb de replici acid. Până la a-şi face dreptate cu pumnul nu a mai fost decât un pas. Cei trei din Faleză Nord au început să-l îmbrâncească şi apoi să-l lovească pe cel din Piaţa Chiliei, ieşind un real tărăboi, desprins parcă dintr-o scenă a unui film de acţiune.

Martorii au sunat de urgenţă la 112, la faţa locului ajungând cu promptitudine oamenii legii, care au reuşit să aplaneze conflictul înainte de a se transforma într-un măcel. La faţa locului a fost solicitată şi o ambulanţă, însă, cum persoana vătămată nu prezenta răni grave, oamenii legii au vorbit cu cadrele medicale, cărora le-au spus că nu mai este necesară intervenţia întrucât o vor duce ei la spital. Zis şi făcut. Bărbatul agresat a rămas la unitatea spitalicească pentru investigaţii medicale amănunţite. Numai că problema era legată despre ce se va întâmpla pe viitor şi asta pentru că exista posibilitatea ca cei din „gaşca” rănitului, din Piaţa Chiliei, să pună de-o răzbunare, acţiune caracterisctică acestor indivizi în astfel de cazuri. Prin urmare, poliţiştii, dar şi oamenii legii din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale au împânzit zonele predispuse, respectiv Piaţa Chiliei, Faleză Nord etc., supraveghindu-le până la ore târzii în noapte. Din fericire, nici un eveniment neplăcut nu a fost înregistrat. Zonele mai sus specificate sunt în atenţia Poliţiei şi în perioada următoare.

Oamenii legii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale ai IPJ Constanța și cei ai Secției 3 continuă cercetările. Precizăm că mai multe clanuri de interlopi au terorizat Constanța de-a lungul vremii, însă aceste așa-zise îndeletniciri ale lor s-au stins. Vorbim despre cea mai veche grupare și anume Săceanu, din Piața Chiliei, a cărei lider, Ismai Iașar, a decedat în 2014, la 66 de ani. În locul său a rămas fiul, Sedan Iașar. Cât despre Săceanu (Ismail Iașar) acesta era cunoscut încă de dinainte 1989 și se știa faptul că Piața Chiliei era coordonată de el. Ultimul conflict al "clanului" a avut loc în 2011, când mascații au blocat două cartiere întrucât membrii a două grupuri se pregăteau de "război". Alte exemple sunt legate de Nuredin Beinur sau membrii clanurilor Spaniolii, Fraţii etc.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102