REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Scandal la alegerile pentru desemnarea rectorului de la UMC

Scandal la alegerile pentru desemnarea rectorului de la UMC

Replica API 25 noiembrie 2015 | 00:00 299

Unul dintre candidaţi se retrage!

Unul dintre candidaţi se retrage!

Deşi la începutul anului Florin Iordănoaia şi-a anunţat intenţia de a candida la funcţia de rector al Universităţii Maritime din Constanţa, iată că acum s-a răzgândit. Se pare că motivele sunt destul de serioase, acesta acuzând indirect actuala conducere a universităţii de încălcarea legii.

Cu doar câteva zile înainte de alegerile pentru funcţia de rector al Universităţii Maritime Constanţa, Florin Iordănoaia, şeful lucrărilor universitare, Facultatea de Navigaţie Transport Naval, s-a retras din cursa pentru şefia instituţiei. Asta, în ciuda faptului că, la începutul anului, anunţa cu surle şi trambiţe că vrea să candideze pentru un mai bun mers al lucrurilor. În momentul de faţă însă, Iordănoaia susţine că a fost sistematic atacat şi jignit de către membrii conducerii UMC, care au căutat permanent să minimalizeze importanţa candidaturi sale, aducând în ridicol ideile şi propunerile sale, jignindu-l prin mesaje anonime, în loc să caute să dezvolte un dialog, pentru rezolvarea problemelor reale cu care se confruntă învăţământul superior de marină.

„Din luna ianuarie de când am anunţat despre intenţia de a mă pregăti, în vederea unei eventuale candidaturi, am fost sistematic atacat şi jignit de către membrii conducerii UMC, care au căutat permanent să minimalizeze importanţa candidaturii mele, aducând în ridicol ideile şi propunerile mele, jignindu-mă prin mesaje anonime, în loc să caute să dezvolte un dialog, pentru rezolvarea problemelor reale cu care se confruntă învăţământul superior de marină“, a spus Iordănoaia. El vorbeşte şi despre procesul electoral care, în opinia sa, a fost viciat grav prin încălcarea legii.

„În luna septembrie am pus o serie de întrebări legate de situaţia Colegiului Nautic care funcţionează în interiorul UMC, a modului cum sunt efectuate plăţile pentru folosirea spaţiilor şi laboratoarelor UMC. De asemenea, am pus întrebări legate de achiziţiile publice, deoarece am descoperit întâmplător un inventar de materiale cumpărate recent, care aveau preţuri mai mari de 2-3 ori decât cele din magazinele din oraş.

În urma acestor întrebări am fost atacat de mai mulţi colegi, cu funcţii de conducere în UMC, inclusiv membrii Consiliului de Administraţie, care m-au acuzat că doresc „să dezbin comunitatea academică”, că prin întrebările mele „arunc cu noroi în persoanele care au contribuit decisiv la dezvoltarea universităţii” şi multe altele. Procesul electoral a fost viciat grav prin încălcarea legii, care prevede termenele în care se organizează alegerile pentru departamente, consiliile profesorale, senat, rector şi decani.

În fapt conducerea actuală a UMC, inclusiv cea a Senatului, urmăresc doar auto-favorizarea, deoarece acelaşi persoane doresc să conducă UMC şi Senatul în perioada 2016-2020, prin încălcarea legii. În consecinţă, nu doresc să fiu părtaş la încălcarea Legii şi la participarea într-un simulacru de democraţie academică. Nu voi depune candidatura la funcţia de rector şi voi sesiza organele competente ale statului, pentru efectuarea unor controale şi audituri corecte”, a mai spus Iordănoaia, prin intermediul unui comunicat de presă.

În replică, rectorul Violeta Ciucur a precizat că a primit candidatura lui Iordănoaia în cursul zilei de marți, 24 noiembrie. „El, astăzi (n.red. marți), și-a depus candidatura. La ora 12:00, am primit pe e-mail candidatura lui. Când ne întâlnim pe hol, pare un coleg ca orice alt coleg, deci nu cred că are vreo problemă personală cu mine. Ideea este în felul următor: au fost făcute alegerile pentru Senat și Consiliu la care domnul profesor a participat și a obținut un număr mic de voturi, astfel nu a ajuns în Senat.

Probabil că suferă, deoarece este greu să primești un numar mic de voturi și să vezi că nu ești recunoscut de colegii tăi, deși el a fost foarte activ”, a precizat, pentru Replica, rectorul UMC. Întrebată dacă își va depune candidatura pentru noile alegeri, aceasta a afirmat că, în acest moment, nu știe dacă va candida, deoarece este foarte dezamăgită, însă a ținut să precizeze că în universitate chiar se muncește și că există un grup de oameni care chiar își fac treaba. Menționăm că alegerile pentru funcția de rector, au loc pe 9 decembrie.

Mihaela UNGUREANU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
daca si iordanoaia care nu are toate tiglele pe casa vrea sa fie rector.... inseamna ca se duce pe copca umc-ul. saracu de el ... ar trebui sa mai bea ceva tinctura de valeriana poate se mai calmeaza
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367