REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.3° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
19.3° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Şeful Căpităniei Constanţa, Alexandru Mezei, vrea administrator la Oil Terminal

Şeful Căpităniei Constanţa, Alexandru Mezei, vrea administrator la Oil Terminal

Replica API 2 mai 2015 | 01:03 1674

Candidatură surpriză!

Candidatură surpriză!

Alexandru Mezei

18 candidaţi s-au înscris până la data limită, 30 aprilie, în cursa pentru ocuparea celor 7 posturi de administrator la Oil Terminal, care vor fi aleşi în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) de pe 14/15.05.2015.

Lista este una din cele mai surprinzătoare din ultimii ani, AGA având de ales între manageri cu experienţă, paraşutaţi politic, persoane dornice de afirmare, foşti angajaţi septuagenari ai Oil Terminal sau şefi cu vechime din alte instituţii de stat. Cei 18 candidaţi sunt următorii: Staar Rating SRL (prin Dan Cristian Bărbulescu, reprezentantul gălăgiosului acţionar minoritar Broadhurst), Corin Comşulea (consultant financiar, membru în ultimele două CA de la Oil Terminal), Dumitru Matei (fost manager Electroprecizia, creatorul brandului de bere Golden Brau), Niculae Ţicu (pensionar şi fost sindicalist la Oil Terminal), Bogdan Minteanschi (revoluţionar şi expert ANRE), Teodor Sărac Aldea (fost angajat Oil Terminal), Zîna Oancea (director economic Oil Terminal în anii ’90), Neculai Ursu (fost manager al rafinăriei Petrotel Lukoil), Mircea Ţeican (director SIF Transilvania), Mircea Ştiuruc (pensionar Petrom), Eftimie Istrati, Toma Bogdan Costreie (director general în cadrul ANAF), Daniel Marius Crişan (fost şef de garaj, lider al organizaţiei Argeş a PLR, formaţiunea lui Călin Popescu Tăriceanu, unde este coleg cu ministrul Energiei, Andrei Gerea, care are Oil Terminal în subordine), Cristian Florin Gheorghe (patronul unei firme bucureştene de reciclare a uleiurilor minerale uzate), Elena Daniel David (jurist la Arabesque), Dan Păun (consilier local PLR în Brăila, managerul unui producător de leacuri naturiste)- ultimii patru au candidat şi pentru CA-ul blocat în instanţă de acţionarul Broadhurst, Cătălin Suru şi Alexandru Mezei. L-am lăsat la urmă pe cel mai interesant candidat pentru funcţia de administrator la Oil Terminal, nimeni altul decât şeful Căpităniei Constanţa. Economist şi inginer naval, în vârstă de 56 de ani, Alexandru Mezei ne-a confirmat telefonic candidatura printr-o întrebare retorică mustind de înţelepciune, repetată de 3 ori: „Şi care-i problema?”. „Cred că sunt suficient de pregătit ca să fac faţă şi la Oil Terminal”, a răspuns în cele din urmă Alexandru Mezei, care ne-a precizat că va rămâne şi la şefia Căpităniei Constanţa, dacă va fi ales în CA-ul societăţii de stat petroliere.

Cristian ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Profesionist la pahar
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218