REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
14.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Sezonul estival a început. Constănțenii au ieșit la plajă

Sezonul estival a început. Constănțenii au ieșit la plajă

Replica API 4 iunie 2016 | 01:24 404

Administratorii plajelor înacalcă legea!

Administratorii plajelor înacalcă legea!

Vremea a fost frumoasă, vineri, 3 iunie 2016, pe litoral, unde cei mai îndrăzneţi constănțeni au făcut plajă, pentru că tânjeau de mult după razele soarelui. La 24 - 25 de grade, soarele a încins nisipul. Nu a reuşit totuşi să încălzească şi apa mării, care indica vineri, 3 iunie, a.c., 14 grade. Și pentru că lumea a început să vină la plaja, au apărut și primele șezlonguri. Nimic ieșit din comun dacă acestea nu ar fi așezate pe porțiunea nouă de plajă, unde comisia europeană a interzis amplasarea acestora.

Vremea frumoasă i-a scos pe constănţeni din case. Termometrele indicau vineri, 3 iunie, a.c., 25 grade Celsius la orele amiezii. La intrarea în staţiunea Mamaia, oamenii şi-au întins prosoapele pe nisip, să se bronzeze. „Vremea este tocmai bună. Îmi place să vin în perioada acesta la plajă pentru că nu este foarte aglomerat.”, a declarat o constănțeancă. Şi mai multe tinere au profitat de căldura de afară ca să se expună la soare. Fetele spun că vor să se bronzeze de acum, ca să nu meargă la vară "albe ca brânza" pe plajă. Apa mării a avut doar 14 grade Celsius, aşa că oamenii n-au fost destul de curajoşi să facă baie. În ceea ce privește șezlongurile așezate pe noua porțiune de plajă, o constănțeancă a afirmat că nu a fost nevoită să scoată din buzunar nici un ban pentru a sta câteva ore la soare. Să fie asta o strategie a agenților economici? Cert este că anul acesta litoralul românesc se bucură de plaje de dimensiuni impresionante, dar de noile întinderi de nisip se vor putea bucura doar turiştii şi constănţenii care îşi vor aduce cearceafurile şi şezlongurile de acasă. Comisia Europeană interzice ca în următorii 5 ani aceste suprafeţe noi să fie închiriate de Apele Române. Nisipul adus tocmai din largul mării a mărit plajele Tomis Nord (zona Reyna), Tomis Centru (zona Trei Papuci), Tomis Sud (plaja Modern), plaja din Eforie Nord şi cea din Mamaia Sud. Dacă turiștii și localnicii sunt bucuroși de faptul că nu vor fi nevoiți să își pună cearceaful în fundul plajei, agenții economici nu sunt decloc încântați de acestă situație. „Suntem în discuție cu Ministerul Fondurilor Europene și, practic, și cu Comisia Europeană, pentru că aceste suprafețe trebuie să intre în cadastru, să fie intabulate pentru a fi în mod juridic în proprietatea statului român și trebuie găsită o soluție, să vedem cum se vor da operatorilor economici. Sperăm să se întâmple cât de curând”, a precizat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Palmer, care a efectuat o vizită la Constanța vineri, 18 martie, pentru a verifica situația plajelor.

Mihaela UNGUREANU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102