REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
12.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Soarta ţiganilor evacuaţi face valuri în străinătate: Primăria Eforie, bombardată cu sute de mesaje!

Soarta ţiganilor evacuaţi face valuri în străinătate: Primăria Eforie, bombardată cu sute de mesaje!

Replica API 29 mai 2015 | 00:09 307

Avocatul Poporului a făcut verificări în teren

Avocatul Poporului a făcut verificări în teren

Ţiganii evacuaţi acum doi ani de pe un teren al Primăriei Eforie şi cazaţi provizoriu în internatul unui liceu sunt pe punctul de a fi aruncaţi din nou în stradă. Viceprimarul oraşului, Robert Şerban, spune că respectivii au fie posibilitatea să se mute în locuinţe tip container, fie să depună solicitări pentru blocurile sociale aflate în construcţie. Însă, adaugă vicele, ei trebuie să achite utilităţile: „S-au adunat sume foarte mari la apă, la curent, ca urmare a faptului că au locuit în internat. Nu au achitat nimic, iar eu, ca mulţi alţi cetăţeni ai oraşului, nu doresc să plătesc din buzunarul meu utilităţile pentru unii care locuiesc gratuit, nu doresc să muncească, dar au - ca de exemplu o doamnă de la internat - aur la urechi, la mâini şi la gât”.

Vestea că evacuarea se va repeta în cazul a zeci de romi din Eforie a ajuns până la Avocatul Poporului, ba mai mult, a suscitat vii reacţii din partea străinilor, care s-au îngrămădit să transmită sute de e-mail-uri în atenţia primarului. „Am primit circa 300 de e-mailuri de la cetăţeni din Franţa, Germania, Italia, Anglia. Avem o scrisoare şi din Japonia! Ni se cere să nu îi evacuăm, se face apel la umanitatea noastră, însă respectivii nu cunosc cum stau lucrurile”, precizează Robert Şerban. Cât priveşte instituţia Avocatului Poporului, viceprimarul confirmă că a avut loc o verificare. „Reprezentanţii avocatului Poporului au venit la Primăria Eforie, ne-au pus întrebări cu privire la mai multe aspecte legate de evacuare, iar noi le-am oferit toate răspunsurile. Consider că respectăm legea”, a precizat Robert Şerban. Iată însă şi câteva rânduri din solicitarea Avocatului Poporului: „Ancheta vizează posibila încălcare a drepturilor omului şi ale minorităţilor naţionale de către Primăria Oraşului Eforie, drepturi prevăzute în art.16 şi art.47, din Constituţia României, referitoare la egalitatea în drepturi şi dreptul la un nivel de trai decent. Amnesty Internaţional, a ataşat la petiţie, adresa din 29 aprilie 2015, scrisoarea adresată primarului Oraşului Eforie, care cuprinde: detalii privind aspectele semnalate; tratatele şi convenţiile internaţionale la care România este parte şi posibil încălcate; recomandări; un set de 8 întrebări la care ar trebui să răspundă Primăria Municipiului Eforie şi care să ajute Amnesty Internaţional, să facă o evaluare obiectivă cu privire la evacuările planificate din str. Mihai Viteazu, nr.50; care au fost motivele evacuării; baza legală a evacuării”. Ca răspuns, Primăria Eforie a arătat că: „În prezent există 8 containere de locuit şi 2 containere cu destinaţie grupuri sanitare în care locuiesc aproximativ 32 de persoane în condiţii decente. Utilităţile sunt asigurate de Primăria Eforie, însă plata se face individual pe familii. Aceştia au datorii acumulate de aproximativ un milliard de lei. Pentru cei care locuiesc la internat, 40 de adulţi şi 25 de copii, majoritatea fără venituri, utilităţile şi mentenanţa sunt asigurate de către Primărie însă refuză să plătească aceste utilităţi acumulând datorii mari, dar debitele nu au putut fi recuperate”. Totodată, Primăria Eforie mai susţine că cei care urmează să fie evacuaţi „au fost informaţi despre posibilitatea depunerii unui dosar pentru repartizarea unei locuinţe sociale în cele două blocuri de locuinţe sociale care au un număr de 124 de apartamente, fiind situate pe Bulevardul Soarelui în Eforie Sud”. „Li s-a oferit posibilitatea să lucreze în cadrul societăţii care se ocupă de întreţinerea spaţiilor verzi S.C. EFO PUBLISERV S.A. pentru a-şi putea plăti eventualele chirii, unuii dintre aceştia acceptând locul de muncă, majoritatea refuzând datorită salariului de 800 de lei, pe care l-au considerat neîndestulător”, au mai susţinut reprezentanţii Primăriei Eforie în faţa Avocatului Poporului. Referitor la evacuarea din internat, aceasta va avea loc începând cu data de 2 iunie, ca urmare a unei hotărâri a Consiliului Local Eforie.

Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369