REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
12.1° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Specialiştii încep războiul antidrog pe litoral: trei proiecte pentru tineri, pe timpul verii

Specialiştii încep războiul antidrog pe litoral: trei proiecte pentru tineri, pe timpul verii

Replica API 18 iulie 2015 | 00:00 384

Start!

Start!

Odată ce sezonul estival şi-a deschis porţile, iar examenul maturităţii s-a încheiat, litoralul este luat cu asalt, cu precădere de către tineri. Şi, cum foarte bine se ştie că petrecerile se ţin lanţ, fiind tot felul de evenimente organizate, iar cluburile vor dudui în fiecare noapte, este clar că va fi prezent şi fenomenul consumului de droguri. Pentru ca aceste fapte să fie prevenite, specialiştii din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Constanţa alături de voluntari dar şi de alte instituţii au început să ia staţiunile la pas, derulând trei proiecte.

Fenomenul consumului de droguri devine unul tot mai îngrijorător, canabisul continuând să fie cel mai consumat drog în România, urmat de etnobotanice. De asemenea, în ceea ce priveşte vârsta de debut în consumul de droguri, se observă că până şi minorii în vârstă de 10 ani recurg la canabis, cei de 12 ani la etnobotanice şi de 15 la ecstasy. Astfel, pe timpul verii, atunci când consumul creşte în staţiunile din judeţul nostru, specialiştii din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Constanţa alături de voluntari şi de alte instituţii au demarat trei proiecte de prevenire, fiind vorba despre „Campania Litoral fără droguri”, care a ajuns la ediţia a X-a, proiectul „Vacanţă în siguranţă – fără droguri”, ediţia a II-a, şi proiectul „Vară în siguranţă – tu contezi cel mai mult”, ediţia a II-a.

„După cum ştiţi, în această perioadă, un număr mare de turişti din România, dar şi din străinătate, aleg să-şi petreacă vacanţa pe litoralul românesc. De asemenea, staţiunile noastre s-au dezvoltat într-un ritm ameţitor şi mă refer la faptul că viaţa de noapte a devenit din ce în ce mai incitantă, ca să spun aşa. Nu în ultimul rând, numărul mare de concerte şi evenimente muzicale, precum Liberty Parade, concertul rock din Costineşti cât şi altele, atrag un număr foarte mare de tineri.

Astfel, aş vrea să menţionez că aceste campanii au obiectul de a preveni. Prima, şi anume Campania Litoral fără droguri se adresează tinerilor cu vârste între 15 şi 30 de ani şi îşi propune conştientizarea tinerilor cu privire la riscurile consumului de droguri dar şi de a-i atrage pe aceştia în desfăşurarea de activităţi sănătoase de viaţă, ca alternativă la consumul de droguri. Un alt proiect este Vacanţă în siguranţă – fără droguri, care se adresează tinerilor veniţi în vacanţă în taberele de pe litoral şi unde, în parteneriat cu IPJ Constanţa, desfăşurăm activităţi de informare şi conştientizare cu privire la riscurile consumului de droguri şi cu privire la prevenirea delincvenţei juvenile, la prevenirea dispariţiei şi la prevenirea accidentelor rutiere în rândul pietonilor.

Proiectul are şi o componentă sportivă, care va fi derulată de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa. Nu în ultimul rând, este şi proiectul Vară în siguranţă – tu contezi cel mai mult, care se adresează copiilor şi adolescenţilor instituţionalizaţi în centrele de plasament ale DGASPC. Aici vor fi desfăşurate activităţi în colaborare cu IPJ Constanţa”, a declarat comisarul şef Marius Cristian Oprişan, şeful Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Constanţa.

Menţionăm că la conferinţa de presă au fost prezenţi şi subprefectul Ersun Anefi, Emil-Jan Ionescu Nichita din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Constanţa, Ştefan Ciocănel – directorul Taberei Năvodari şi Serhan Cadâr, directorul Clubului de Volei Municipal Tomis Constanța, care şi-au arătat susţinerea faţă de aceste proiecte. Totodată, prezenţi au fost şi voluntarii, care au menţionat că sunt pregătiţi să ia staţiunile la pas şi să stea de vorbă cu turiştii, să le explice riscurile consumului de droguri.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614