REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.8° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.8° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Un poliţist din Ovidiu dă statul în judecată! A făcut puşcărie nevinovat?!

Un poliţist din Ovidiu dă statul în judecată! A făcut puşcărie nevinovat?!

Replica API 28 decembrie 2016 | 22:54 358

Dosarul furturilor din conductele Conpet:

Dosarul furturilor din conductele Conpet:

Aurel Popa a dat statul în judecată. Pe 22 decembrie anul curent a fost înregistrat dosarul 8675/118/2016 pe rolul Tribunalului Constanţa, urmând a se stabili şi primul termen în proces. Este vorba despre dosarul furturilor din ţevile Conpet. Acesta a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată şi cu săvârşirea infracţiunii de favorizare a făptuitorului în formă continuată. Decizia a rămas definitivă pe 24.06.2016. Însă, Popa vrea acum să se facă dreptate în sensul că a fost arestat preventiv de la 5.07.2014 până la 4.12.2014 şi arestat la domiciliu de la 5.12.2014 până la 17.03.2015.

Reamintim că, din probatoriul administrat a rezultat suspiciunea rezonabilă că, în perioada aprilie - iulie 2014, în mod continuat, cu ajutorul unei instalaţii artizanale montată pe o conductă, ce tranzitează zona limitrofă a oraşului Ovidiu, conductă aparţinând S.C. Conpet S.A., inculpaţii Lupu Ion, Bondarencu Mihai şi Suin Oncer au sustras diverse cantităţi de ţiţei, pe care ulterior le-au comercializat la diferite persoane, iar inculpatul Murtaza Edwin zis Pitbul, în noaptea de 4 spre 5.07.2014, împreună cu inculpaţii Lupu Ion, Bondarecu Mihai şi Suin Oncer, a sustras o cantitate de aproximativ 2 tone de ţiţei cu ajutorul unei instalaţii artizanale montate pe o conductă aparţinând S.C. Conpet S.A. situată în zona limitrofă a oraşului Ovidiu. De asemenea, din materialul probator administrat a rezultat suspiciunea că Lupu Aurel, în calitate de agent de poliţie în cadrul Poliţiei Locale a oraşului Ovidiu, dar şi Cicorschi Laurenţiu, care era angajat al IPJ Constanţa, au acordat sprijin, cu intenţie, suspecţilor. Însă, după ceva timp, în noaptea de 10.10.2014, în jurul orelor 2.20, rudele a doi inculpaţi din dosar au intrat într-un bar din Ovidiu şi au bătut un poliţist local şi un angajat al IPJ Constanţa întrucât au dat declaraţii în dosarul de faţă. Astfel, Lupu Nicolae, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, Dumitru Lucian, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi două infracţiuni de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei şi Ghiban Petrică, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de răzbunare pentru ajutorul dat justiţiei şi tulburarea ordinii şi liniştii publice au fost la acea dată arestaţi pentru 30 de zile. Însă, magistraţii au decis ca Aurel Lupu să fie achitat.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108