rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 21 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Golănie penală

Un şef de la RAJDP a încasat, pe blat, salariu şi pensie timp de un an de zile. În paralel, regia închiria şi maşini de la firma sa

Gheorghe Niculae

Gheorghe Niculae, fostul director juridic, apoi comercial al Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri (RAJDP) Constanţa, în prezent preşedinte al noului Consiliu de Administraţie (CA) al regiei, este unul din cele mai flagrante cazuri de corupţie ale momentului, din instituţiile judeţene. Cel puţin aşa vor să ne convingă surse din cadrul RAJDP, foarte probabil din partea fostului director general Adrian Gâmbuţeanu.Fostul lider PRM a încasat timp de un an de zile atât salariul de la RAJDP, cât şi indemnizaţia de revoluţionar, la care s-a adăugat însă şi pensia, după ce Gheorghe Niculae s-a pensionat pe blat, în 2014, „uitând” să spună acest lucru şi superiorilor săi.

În paralel, a continuat să facă ce ştia deja de atâţia ani, respectiv să închirieze maşinile firmei sale către RAJDP, pe care o fura astfel de două ori. Numai prin încasarea ilegală, în paralel, a salariului şi pensiei, Niculae a prejudiciat RAJDP cu circa 70.000 de lei, bani pe care, în mod normal, ar trebui acum să-i dea înapoi. Suma reprezintă însă un mizilic pe lângă milioanele de lei pe care regia le-a plătit firmei sale.

Gheorghe Niculae, în vârstă de 62 de ani, a ieşit oficial la pensie pe 18.09.2014, potrivit deciziei 355894, ataşate, a Casei Judeţene de Pensii Constanţa, cu patru ani mai devreme înaintea vârstei legale întrucât are certificat de revoluţionar. Potrivit documentului, Niculae a început să primească pensie de la stat începând cu data de 22.07.2014, câte 1.945 de lei pe lună, la care se adaugă încă alţi 2.000 lei reprezentând indemnizaţia de revoluţionar. Problema este că Gheorghe Niculae nu a anunţat conducerea RAJDP asupra pensionării sale, aşa cum era obligat s-o facă, astfel încât, timp de un an de zile a continuat să încaseze şi salariul de director al regiei, de circa 5.000 de lei.

Potrivit legii, după era anunţată oficial în acest sens, RAJDP trebuia să-i desfacă lui Niculae contractul de muncă, iar acesta avea posibilitatea apoi de a face o cerere de reîncadrare, ca pensionar. Ocupat să închirieze utilajele firmei sale regiei care-i plătea, oricum ilegal, salariul, Gheorghe Niculae n-a făcut acest lucru. Aşa s-a ajuns în situaţia halucinantă ca RAJDP să afle, efectiv, pe surse, că directorul său e pensionar, motiv pentru care a făcut, pe 14.05.2015, o solicitare către CJP Constanţa pentru a primi lămuriri oficiale. Solicitarea are confirmare de primire pe data de 15.05.2015, dar şefa instituţiei, Corina Samoilă, la îndrumările conducerii Consiliului Judeţean Constanţa, din câte se zice, a rătăcit răspunsul sau pur şi simplu n-a considerat necesar să-l ofere.

Abia la începutul lui septembrie 2015 apare şi decizia de pensionare a lui Gheorghe Niculae, semnată, după un an de zile, de fostul director general Adrian Gâmbuţeanu. Pe 18.09.2015, lui Gheorghe Niculae i-a încetat contractul de muncă, dar fostul director nu rămâne pe drumuri, ci este reşapat ca preşedinte al noului Consiliul de Administraţie de la RAJDP. După infracţiunile comise, ba cu pensionarea pe blat, ba cu maşinile închiriate regiei, Gheorghe Niculae reprezinta, evident, personajul şantajabil perfect pentru îndeplinirea ordinelor celor care l-au pus în această funcţie.

Cristian ANTON

joi, 24 septembrie 20153695
Comentarii

02salariat(1 noi 21:38)
mai nou gheorghe continua sa acuze pe altii de hotie anpreuna cu dultef, candidatu etc rusine
00cetatean simplu(9 iun 17:44)
Nu avem drumuri sanatoase insa avem Directori platiti cu 5000 Lei???????? Ne meritam drumurile cu varf si indesat!!
02Fane Grozavu(16 mai 11:51)
Darie , Gheorghe Nicolae , Cristu Daniel , Laouste Rodica , Poserba Lucica , niste jeguri ordinare corupte ce au luat si distus RAJDPul carand si construin drumuri , garduri , cladiri pt Darie ghe. la TOPALU cu ajutorul lui alta caricatura Marin Dan
03mecanizatele(12 noi 23:29)
Serbanica nici prostii prostilor nu-s chiar prosti ca pana la urma dupa toata vanzoleala din regie l-au pus pe agramat pe un amarat de post de inginer
08serbanica(3 noi 12:45)
PSD-ul a scapat de Darie ca de o carpa putrezita, sa te vedem acum Cristule daca mai scoti capu ala chel sa ne spui cat de calificat esti tu. Nulitatea cu voce de femeie se cearta cu toata lumea ca o mahalagioaica ca el doar trebuia sa fie derector general. Sa inveti intai sa vorbesti corect mucosule
03pentru Radu(29 sep 15:05)
Nu mai radeti pentru ca Dl Gheorghe va fi candidatul PSD pentru primaria Amzacea! Deja siau dat acceptul si dl Stroe Felix si dl Dragomir Cristinel si dl Manole de la Amzacea. Nea Radule esti istorie, deja teau scos la pensie!
08Eugenia(24 sep 23:35)
Si asta e revolutionar? Vedeti cine a facut revolutia din 89? pentru cine au murit copii nevinovati?
73Dan Popa(24 sep 19:55)
Si acum tre sa impartim banii cu Gheorghe? Ce ne facem Gambose ca eu iti dadusem spaga in avans?
28Costel Calugaru(24 sep 19:51)
Gambos am scapat noi de marii Cristinei si ne-a pus piedica ciclopul asta. Of Doamne de acum o sa ia el 30% din plati?
211Sugedin Buget(24 sep 16:15)
Gheorghe vezi ca te cauta Jan! Care Jan? JANDARMERIA cu procurorii DNA sa iti ia bani inapoi si sa te bage la puscarie!
113Luciana(24 sep 15:51)
E deranjant ca locuitor al acestui oras sa auzi ca exista persoane care desi sunt iesite la pensie mai inca functii bune platite. Ce sa mai zic eu care desi am studii superioare ma chinui sa-mi gasesc un loc de munca. Oare cate cazuri de genul mai sunt in Constanta. Poate se reuseste eliberarea acestor locuri si pentru noi generatia tanara. Asteptam cu nerabdare noile locuri anuntate la AJOFM.
112constantean(24 sep 15:46)
noi platim cas ca prostii, batranii ai pensii de tot rahatu si jigodia asta incaseaza si salariu de director si de presedinte de ca si pensie ? rusine persoanelor care l-au pus in functie pe acest milog!
111Gioconda(24 sep 15:25)
Pe asta l-au selectat pt functia de director dupa fata. Uite ce fata de director are. Daca ii spun ai Mari sari, el intreaba cat? Lu asta I s-a potrivit functia de activist de partid. Uite ce fata de secera si ciocanu are.
114salariat(24 sep 15:21)
Sa lucreze necalificati la drumuri sau sa lucreze asfaltul la 180 de grade.
19firma avantajata metropoliitan(24 sep 15:10)
era sluga gelil erseghep de la mtropolitan le dadea licente traseu pe rable masini-sa vada politia si rar ul si dna ul masini rable-50 CT -MTP-e strimba din sasiu,alea vechi Scania-mafie
112din public(24 sep 15:05)
a fost seful UTC-ului la Medgidia pina la 22.12.1989 si acum este revolutionar si mare manager; dar daca asa a vrut pulimea!!!!!!!!!!!!
114pt Mariana si anonim(24 sep 14:12)
Asa e!Gheorghe e omul lui Darie si acum incearca sa ii acopere hotiile atat lui Darie,cat si finilor penali Carbunaru Laurentiu zis Lala si Cristu Daniel zis Dintzi,care s-au ocupat de diverse furtisaguri cu motorina,piatra,masini inchiriate pana au fost prinsi de directorul general si dati pe mana politiei.Mai suntcativa ca ei cu anchete in curs.Acum sunt disperati deoarece ancheta avanseaza.Gheorghe si Iordache au fost in comisia de disciplina tergiversand ancheta luni de zile din ordinul lui Darie,care e turbat de furie pt ca Dragomir ii retrasese atributiile de conducere la regie.Acumvrea
012gheorghe(24 sep 14:10)
ASTA INSEAMNA SA FI MAFIOT!
113Toader Valentin(24 sep 12:50)
Voi comentati aici si el isi umple buzunarele! Oricum il sustine Cristinel! Asa ca pot face ce vor, mai ales daca o sa fie Poserba Lucian director general!
114Vasilica(24 sep 12:40)
Revolutionar!?!? Asta e ditamai comunistul!
113Alx(24 sep 12:38)
Sa dea banii inapoi nenorocitul!
314alx(24 sep 12:37)
gheorghe, cristu, lapuste si poserba sunt slugile lui darie si dragomir! astia capuseaza regia de drumuri!
313Alx(24 sep 12:34)
Sa te duci la puscarie!!! Si tu si sluga ta Lapuste!!! Uuuuaaaaa !
114Alx(24 sep 12:29)
Acest jeg trateaza angajatii RAJDP ca pe propri sclavi! Acum o sa fie el sclav la puscarie! O sa speli sosetele si chiloti la tigani nenorocitule!
115Pt revolutionaru din Megidia(24 sep 12:26)
Alo nea revolutionare ce dracu ati facut voi sa meritati banii astia nemunciti si cate si mai cate beneficii?Vorba cuiva de mai jos, nu vezi ca asta nu vede la un metru. V-ati tras pe pile certificate de revolutionari si ne mancati noua banii. Nu se satura doar cu pensiile mai ia si salariu, in loc sa lase locul unui tanar care nu are de munca. Huuuuu
115gigica(24 sep 12:13)
gheorghe nu mai este membru prm din 2014,este in barca lui stroie la psd
113Mihai Adascale(24 sep 11:14)
Cam asa merge treaba in Romania si mai ales in orasul Constanta. Infractiuni peste infractiuni. Oameni intelectuali care isi pateaza imaginea si fac tot ce le sta in putere sa nu scape ciolanul din mana. Sper ca organele abilitate sa-si faca datoria si sa pedepseasca conform aceste nereguli.
89revolutionar...din MEDGIDIA..(24 sep 11:05)
dl. GHEORGHE NICULAE,este REVOLUTIONAR, si primeste o indemnizatie de..1102 lei,din care I se retin 61 lei CASS. asa ca nu ne mai aburiti cu sume astronomice de 2000 lei..cand scrieti,edificati-va...
415gheorghe(24 sep 10:18)
Pentru asta platim noi taxe??? Sa te duci dupa seful tau Vadim !!!!
316PAULA(24 sep 10:13)
Pentru bravo .....legea permite sa depui dosarul de pensionare fara sa soliciti adeverinta de la actual loc de munca -este utila adeverinta in cazul pensionarii anticipate , daaaaaaaaar da suntem o tara in care LACOMIA este atat de mare incat te transforma din cap pana in picioare intr- forma lipsita de continut...dar ce ne mai miram...la VIRF ESTE ATAT CORUPTIE...
228anonim(24 sep 10:02)
Gheorghe si Cristu trebuie bagati la puscarie !!!!
120mariana(24 sep 09:58)
activistul asta cu Stefan Gheoghiu inca mananca banii statului?Comunistii stia inca sunt in functii de conducere!?!O mizerie umana!!!
127Daniel(24 sep 09:58)
Ce frumos e.... seamna cu moartea !
118Felis(24 sep 09:40)
Fals si uz de fals, fals intelectual, conflict de interese, abuz in serviciu in forma continuata ... Pacat de el, ca a fost un activist comunist de nadejde la IMUM, iar pe urma mana dreapta a lui Comanici de la PRM. Cum o fi ajuns consilier la Amzacea? Deh, varsta si betia puterii sa te aduca aici? Parca el era director juridic si dadea viza de legalitate si relatii juridica pe contracte? Nu e normal ce face, ar fi trebuit sa declare in declaratia de avere si sa fi iesit la pensie normal. Oare ce il face sa se cramponeze de functie? e santajat? trebuie sa il acopere pe Darie? Sau sa musamalize
175Costel(24 sep 09:35)
Gheorghe in echipa cu Gambos au saracit regia, impreuna au furat cat au putut. Gambos platea la Ruspa, firma lui Gheorghe in schimb Gheorghe facea achizitii in afara legii de la firmele lui Gambos. Echipa de hoti "perfecta".
112localnic(24 sep 09:26)
si la primaria costinesti se practica ,preferatii primarului fratii Balan Virgil si Alexandru cu P.F-urile lor la contracte directe borduri,pavele ,inrumusetarea comunei la niste sume exorbitante detin utilaje cumparate tot pe banul public care le inchiriaza primariei pentru executarea lucrarilor fiind platiti tot din banul public.Alooooo DNA bagatii in seama pe acesti oameni de afacerii care ne sfideaza ca si locuitori ai comunei Costinesti tot pe banul public.
216Gheorghe(24 sep 08:57)
Sa fi fost in perioada in care tinea locul Directorului General ????
415BRAVO(24 sep 08:30)
...si cum si-a facut dosarul de pensionare singur, cand ii trebuia Adeverinta de incetare a activitatii, semnata de Directorul General? Cred ca e o fabulatie! CJP nu-i primea dosarul fara acea hartie! Unii fraieri chiar o ingurciteaza!
417RODICA(24 sep 08:05)
Chiar si la Spitalul Judetean se practica asta de multa vreme.Verificati si ....
214Dan(24 sep 07:43)
Si la Oviprest Ovidiu este la fel. Acolo vreo 20de insi incaseaza bani fara sa presteze nimic.AAAALLLLOOOOO DNNNNAAAA-UL
138titi(24 sep 07:34)
a inceput tradatorul de gambos sa vomite tot, dar pe surse se anunta si stiri legate de el
317Suciu(24 sep 07:33)
"Cam asa merg treburile peste tot"si stau si ma intreb Romania are justitie sau e legea junglei?Bine ca celor de la ANAF,Curtea de conturi etc li s-au facut niste salarii de nu se castiga in occident cat castiga ei dar golaniile se fac si cu concursul lor.Auzi,pensie de revolutionar 2.000lei,sa inebunesc,ce a facut orbetele asta la revolutie?El abea vede unde calca si a ajuns revolutionar.O rusine de tara plina ochi de prosti.Noi oamenii de rand,care traim din salariul ala modest pe care ni-l voteaza tot ei ar trebui sa ne punem cu batele pe astfel de specimene.Asteptati la poarta regiei si lu
121Rodica L.(24 sep 06:39)
Ati uitat sa spuneti ca este consilier local la Amzacea si si-a facut o casuta frumoasa la General Scarisoreanu
220LILI(24 sep 06:24)
Acest individ trebuie sa sa faca neaparat puscarie. Este un mare bandit si escroc.
519vsaili(24 sep 05:05)
Cam asa merg treburile peste tot!
mai mult...Anchete
13 dec 00:16AncheteCARACATIŢA din afacerile ŢIGANILOR CU PALATE în Iaşi şi-a întins tentaculele şi la Constanţa!

Anumite sate din Iaşi pot fi comparate cu lejeritate cu localitatea constănţeană Cuza Vodă. Numai că în celălalt...6074

10 dec 19:42AncheteAvocatul Poporului, PRESIUNE FANTASTICĂ pe Primăria Constanţa şi Prefectură, pentru terenul pus sub sechestru la Carrefour!6998
5 dec 00:42AncheteJocuri de culise: Fondul Proprietate a preluat şefia Oil Terminal, dar blochează activitatea companiei4220
12 noi 00:02AncheteZONA CREPUSCULARĂ sau CLOACA CORUPŢIEI în Vama Constanţa Sud -Agigea?!

Cel mai mare Biroul Vamal din ţară, Constanţa Sud – Agigea, este, de anul trecut, scena unui scandal mocnit, la...5227

4 noi 16:47AncheteAfaceriştii Nikitas şi Zăgăneanu, daţi în judecată după ce au falimentat firma care a ţinut Mangalia în frig5716
28 sep 00:47AncheteAngajatul unei bănci, INFRACTOR sub ACOPERIRE! A jupuit de bani Piraeus Bank cu ajutorul propriei grupări!7813
14 sep 12:21AncheteŞmecherul cu Dodge care a înjunghiat pentru un loc de parcare avea afaceri la poarta DMHI, cu ţigări de contrabandă

Asan Sali a fost condamnat la 5 ani de închisoare, decizia rămânând definitivă la Curtea de Apel Constanţa, anul...10398

1 sep 12:20AncheteUn om a murit, o femeie a fost rănită, dar se încearcă muşamalizarea!13470
21 mar 14:03AncheteImamul din Cumpăna, evacuat din locuinţa ANL pentru fals în declaraţia pe proprie răspundere8648
14 ian 21:08AncheteJAF! DRDP Constanţa a atribuit contracte propriilor angajaţi, iar Neaga a muşamalizat tot!

Este o stare de fapt, ştiută şi acceptată de toată lumea, de la omul de rând plătitor de taxe, la directori şi...8829

17 noi 18:42AncheteTUN IMOBILIAR DE 8,5 HA PE MALUL MĂRII, LA OLIMP10397
9 noi 11:09AncheteBOMBĂ: LA 70 DE ANI FACE AFACERI CU AEROPORTURI!3112
Vremea
-9°-9° - -9° vineri, 20 ianuarie 2017
cer seninUmiditate: 100%
Vânt: 6.06 m/s din VNV
Presiune: 1046.43 milibari

Loto
6/4921012232545
5/40212224253327
joker21541434420
Horoscop
mai mult...SPSportRT
21 ian 01:24SportDarren Cahill, despre relaţia cu Simona Halep:„Îmi pare rău băieţi...”

Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, a ţinut să pună punct speculațiilor care susțineau o despărțire...457

20 ian 00:00SportCupa Mondială la sărituri cu schiurile are loc la Râșnov

Secretarul general al Federației Române de Schi și Biatlon (FRSB), Puiu Gașpar, a declarat vineri pentru agerpres...105

20 ian 16:00SportBC Athletic întâlnește o altă candidată la promovare

După eșecul din etapa trecută cu CS Cuza Sport Brăila, principala favorită la promovarea în Liga Națională, BC...118

20 ian 00:00SportMitrea și Golubovic și-au reziliat contractele cu Steaua

După ce Alexandru Bourceanu a plecat la Arsenal Tula (Rusia), alți doi jucători de la Steaua și-au reziliat...131

Local
21 ian 00:00LocalMinor din Siliştea, condamnat pentru tâlhărie

Polițiștii din cadrul Secției 6 Rurale Cernavodă, Postul de Poliție Siliștea, la data de 20.01.2017, l-au depistat...39

21 ian 00:00LocalŞofer din Năvodari, prins băut la volan

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Năvodari, la data de 19.01.2016, ora 19.00, l-au depistat pe E.C.F., în...37

21 ian 22:22LocalUn bărbat din Ovidiu a ajuns la penitenciarul Poarta Albă

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Ovidiu, la data de 19.01.2017, l-au depistat pe P.C.M., în vârstă de 25...37

21 ian 00:00LocalCa-n vestul sălbatic: un bărbat a fost tăiat în plină stradă la Constanţa

Imagini de coșmar pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu! Doi indivizi s-au luat la harță în cursul zilei de vineri,...49

21 ian 00:00LocalAtenţie! Se depune formularul 600 privind încadrarea în sistemul de pensii!

Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi reaminteşte contribuabililor prevederile OPANAF nr.3.655/...50

21 ian 00:00LocalPrinşi în flagrant de către poliţiştii constănţeni

Polițiștii din cadrul Secției 4, la data de 19.01.2017, ora 15.30, l-au depistat pe A.C., în vârstă de 50 de ani,...36

21 ian 00:00LocalAcoperişul unei case din Constanţa, mistuit de flãcãri

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea au fost solicitați să intervină vineri,...39

21 ian 00:00LocalS-a amânat din nou dosarul Beirut – află motivul!

Magistraţii judecă joi, 23 februarie 2017, un nou termen în dosarul în care George Karam a fost trimis în judecată...36

21 ian 00:00LocalLovitură pentru Victor Becali: NU iese din închisoare!

Veste proastă pentru Victor Becali! Vineri, 20 ianuarie a.c., magistrații din cadrul Tribunalului Constanța i-au...37

21 ian 01:00LocalIMAGINI SPECTACULOASE ÎN JUDEȚUL CONSTANȚA: ZĂPADA ATINGE ȘI 2 METRI!

Chiar dacă județul Constanța a scăpat, cel puțin momentan, de viscol și ninsori, mai multe drumuri sunt încă...6919

Politică
21 ian 01:24PoliticăJudecător CCR: NU se justifică urgenţa în cazul graţierii

Ministerul Justiției a lansat în dezbatere publică două proiecte de ordonanță de urgență privind grațiereași...85

21 ian 00:00PoliticăZiua Unirii Principatelor Române sărbătorită de Forţele Navale!

Forţele Navale Române vor organiza ceremonii militare şi religioase, marţi, 24 ianuarie, dedicate împlinirii a 158...40

21 ian 01:04PoliticăMIHAI DARABAN A CONFERENŢIAT LA UNIVERSITATEA „ANDREI ŞAGUNA”

Astăzi, la Universitatea „Andrei Şaguna” din Constanţa (UAŞ), a avut loc conferinţa „Diplomaţia...343

21 ian 01:02PoliticăIată ce secretari de stat au fost numiți în Guvern

Monitorul Oficial al României a publicat lista secretarilor de stat care vor lucra în Guvernul Sorin Grindeanu. Astfel...504

21 ian 01:04PoliticăBăsescu: Magistraţii vor să-i ţină în lesă pe politicieni arătându-le cătuşele

Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că s-a declanșat o luptă crâncenă între magistrați (în mod deosebit...326

21 ian 01:05PoliticăIată ce mesaj a transmis Anca Nedea, președintele ANT

Anca Pavel Nedea a transmis un mesaj de la revedere și a prezentat ultimul bilanț al Autorității Naționale pentru...532

21 ian 01:06PoliticăConstanța: Se distribuie ajutoarele pentru încălzirea cu lemne

Primăria Municipiului Constanța anunță că distribuirea ajutoarelor pentru încălzirea locuinței cu combustibil...186

21 ian 01:05PoliticăCluburile pentru pensionari, închise timp de două zile

Primăria Municipiului Constanța anunță că zilele de 23 și 24 ianuarie sunt declarate libere conform prevederilor...209

21 ian 01:05PoliticăFostul manager al Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie a câștigat în instanță acțiunea împotriva Consiliului Județean

Instanța de fond i-a dat câștig de cauză lui Gabriel Custurea, fostul manager al Muzeului de Istorie Naţională şi...253

21 ian 01:07PoliticăDrumul dintre Mereni și Cobadin TREBUIE reabilitat!

Jale pe drumul dintre Mereni și Cobadin! Deși autoritățile l-au acoperit cu piatră în toamna anului 2016, în...247

Monden
21 ian 00:00MondenOzana Barabancea, în suferință. „Să iasă din comă”

Ozana Barabancea, în suferință. Vedeta a făcut un apel la prietenii virtuali ca să se roage pentru prietena ei,...41

21 ian 00:00MondenFiica lui Florin Salam a slăbit 10 kilograme. Cum a reușit

Fiica lui Florin salam a slăbit 10 kilograme. Ea a dezvăluit cum a reușit să scape de grăsimea nedorită. Betty,...37

21 ian 00:00MondenLoalwa Braz Vieira, interpreta hitului Lambada, a murit. A fost găsită carbonizată

Loalwa Braz Vieira, interpreta hitului Lambada, a murit, la vârsta de 63 de ani. Cântăreața braziliană a fost...34

21 ian 00:00MondenAntonia își reia viața de noapte! Banii au… dat-o afară din casă

Artista va reveni pe scenă în luna februarie. La doar două luni de când a născut, Antonia își reia viața de...36

21 ian 00:00MondenInna, super sexy în fața copiilor la Vocea României Junior. ”E o atmosferă ca de vacanța de vară!”

”Vocea României Junior” prinde contur. Echipa s-a închegat, filmările s-au terminat și urmează difuzarea. Acum,...33

21 ian 00:00MondenBărbatul-păpușă nu a putut sta departe de bisturiu nici în vizita în România. Și-a făcut la noi cea de-a 48-a operație estetică

Rodrigo Alves, brazilianul aflat la un pas de Cartea Recordurilor datorită numărului uriaș de intervenții estetice...36

21 ian 00:00MondenAndreea Marin a dezvăluit motivele divorțului. ”Da, m-au deranjat aceste povești”

Andreea Marin a dezvăluit motivele divorțului de Tuncay Ozturk, oferind mai multe detalii despre separare și despre...44

21 ian 00:00MondenAndreea Bălan despre traumele copilăriei sale: ”Am avut nevoie de terapie”

Andreea Bălan, una dintre cântărețele foarte apreciate de la noi, care este mai mereu cu zâmbetul pe buze, a...38

21 ian 00:00MondenScandal uriaș la Hollywood! Uma Thurman, acuzată că suferă de boli mintale

Celebra actriță Uma Thurman trece prin clipe cumplite. După ce l-a cunoscut pe afaceristul Arpad Busson, a crezut că...33

21 ian 00:00MondenOctavia Geamănu se cere înapoi la Observator! Doar două luni a stat departe de micul ecran soţia liderului de la Direcţia 5, după naștere

Octavia Geamănu face parte din “gherila” mamelor hiperactive. La fel ca Alina Puşcaş şi Andreea Bălan, care...34

Mapamond
21 ian 00:00MapamondPavel Filip: „A fost un an greu, nu se puteau face minuni“

A fost un an greu, un an în care nu se puteau face minuni - astfel a rezumat premierul Republicii Moldova, Pavel Filip,...37

21 ian 00:00MapamondMerkel îl va primi luni pe Fillon, dar exclude o întâlnire cu Le Pen

Cancelarul german Angela Merkel îl va primi luni, la Berlin, pe candidatul dreptei la alegerile prezidențiale din...37

21 ian 00:00MapamondPopulația Suediei a atins pragul de 10 milioane de locuitori

Populația Suediei a atins vineri, în mod oficial, pragul de 10 milioane de locuitori, a anunțat Oficiul de...37

21 ian 00:00MapamondPrimele decizii ale lui Trump ar putea anula politicile lui Obama privind imigrația, Guantanamo, clima

Viitorul președinte american, Donald Trump, este așteptat să emită, în primele zile după instalarea sa vineri în...39

21 ian 00:00MapamondScoția va vota pentru independență în următorii doi ani

Fostul premier scoțian Alex Salmond a afirmat vineri că Scoția va vota pentru independență în următorii doi ani,...37

21 ian 00:00MapamondBilanțul atacului aerian al armatei asupra unei tabere de refugiați ar fi ajuns la 170 de morți

Nu mai puțin de 170 de persoane au fost ucise în atacul aerian executat din eroare de armată asupra unei tabere de...41

21 ian 00:00MapamondProtest la Tower Bridge din Londra împotriva lui Trump: "Construiți poduri, nu ziduri"

Un banner pe care era scris 'Construiți poduri, nu ziduri' a fost desfășurat vineri pe Tower Bridge din Londra, ca...37

21 ian 00:00MapamondSiria: Statul Islamic a distrus monumente faimoase la Palmira

Militanți ai Statului Islamic au distrus unul dintre cele mai cunoscute monumente din orașul antic Palmira,...40

21 ian 00:00MapamondStarea de sănătate a fostului președinte George H.W. Bush e "stabilă", soția lui se simte "mai bine"

Starea de sănătate a fostului președinte american George H.W. Bush este "stabilă", a anunțat joi purtătorul de...38

21 ian 00:00MapamondZeci de morți într-o lovitură aeriană asupra unei tabere jihadiste

O lovitură aeriană a ucis peste 40 de membri ai grupului jihadist Jabhat Fateh al-Sham joi noapte în nord-vestul...39

Sănătate
13 ian 02:14SănătateRujeola face noi victime. Două decese într-o săptămână

Încă două decese din cauza rujeolei, ceea ce înseamnă că în ultimul an acest virus a fost fatal în 13 cazuri....402

6 dec 18:48SănătateAmenzi de până la 2.500 de lei pentru părinţii care nu îşi vaccinează copiii!

Părinţii care nu se informează despre vaccinare şi nu îşi asumă în scris refuzul imunizării copiilor pot primi...2076

15 noi 00:18SănătateMedicamentele de care beneficiază asigurații în programele de sănătate, tema unei dezbateri organizate de Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății va organiza, vineri, o dezbatere publică privind protocoalele terapeutice pentru medicamentele...1745

11 noi 02:10SănătateCea mai mare incidenţă a tumorilor canceroase în Cernavodă şi vecinătăţi

Incidenţa tumorilor canceroase solide diagnosticate în Cernavodă şi zonele învecinate a ajuns la cel mai ridicat...5649

11 noi 23:53SănătateChipsurile, otravă curată! Sunt realizate din prafuri și chimicale!

Asociația Pro Consumatori (APC) a achiziționat 27 tipuri de chipsuri, care prin forma şi concepţia grafică a...3489

11 noi 02:18SănătateCampanie de promovare a vaccinurilor, lansată de Guvern

Ministerul Sănătății a lansat astăzi o platformă de informare despre vaccinuri: desprevaccin.ro. Guvernul a apelat...1595

9 noi 00:20SănătateMinisterul Sănătății a lansat campania 'Vaccinurile salvează vieți'

Ministerul Sănătății a lansat, miercuri, campania de promovare a imunizării copiilor, sub numele "Vaccinurile...1683

30 oct 20:24SănătateProiect: Sucurile cu zahăr, interzise copiilor sub 16 ani

Copiii care nu au împlinit 16 ani nu vor mai putea să cumpere sucuri care conţin zahăr, dacă un proiect depus în...2250

24 oct 00:13SănătateSezonul de vaccinare antigripală a început cu stângul

În Capitală, dozele de vaccin au ajuns deja la medicii de familie, dar oamenii nu vor să fie imunizaţi. În restul...2196

9 oct 00:20SănătateMinisterul Sănătății a semnat pentru achiziția a 360.000 de doze de vaccin antigripal

Ministerul Sănătății a semnat pentru achiziția a 360.000 de doze de vaccin antigripal, urmând ca acesta să...2311