REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Un subinspector de la Poliţia Medgidia a plecat să lucreze bodyguard în Anglia

Un subinspector de la Poliţia Medgidia a plecat să lucreze bodyguard în Anglia

Replica API 4 iunie 2015 | 00:24 1297

Părăsesc sistemul pentru un trai mai bun

Părăsesc sistemul pentru un trai mai bun

Sursa foto: alistar-security.ro

Condiţiile de muncă, salariile şi dedesubturile legii care, de multe ori, îi încurcă în a-şi desfăşura activitatea, îi determină pe poliţişti să părăsească sistemul. Anul acesta, 13 oameni ai legii au părăsi IPJ Constanţa, 5 ofiţeri şi 8 agenţi de Poliţie, atât la cerere cât şi pensionaţi. Printre aceştia se află şi subinspectorul Marin Dinu de la Medgidia, care a ales o carieră în Anglia, ca bodyguard, acolo unde câştigă în jur de 3.000 de lire pe lună.

Potrivit Sindicatelor din Poliţie, condiţiile de muncă în sistem nu sunt tocmai aşa cum ar trebui să fie. De-a lungul vremii au ieşit la iveală mai multe aspecte, precum lipsa materialelor consumabile, combustibilului alocat autoturismelor, lipsa zilelor libere şi chiar dedesubturile legii care, de multe ori, îi împiedică pe poliţişti să-şi facă treaba. Însă, acestea sunt numai o parte din nemulţumirile oamenilor legii din Constanţa, nemaifiind aduse în discuţie şi salariile. Astfel, oamenii deja se reorientează, cel mai uşor fiindu-le tinerilor ce au îmbrăcat uniforma, ei putând să-şi ia „zborul” mai uşor peste hotare, acolo unde pot găsi locuri de muncă mult mai bănoase. Un exemplu putem întâlni la Medgidia, acolo unde subinspectorul Marin Dinu a ales să plece, cu data de 1 mai, din sistem. Acesta este absolvent al Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza şi a activat în cadrul Secţiei 4 Poliţie din municipiul Constanţa, după care a fost repartizat la Medgidia, la Biroul Rutier, unde a şi fost împuternicit ca şef birou I în cadrul Poliţiei municipiului Medgidia. I-a plăcut meseria aleasă, neavând abateri disciplinare, însă, potrivit declaraţiei de avere din anul 2014, salariul său anual era de 27.000 de lei, ceea ce înseamnă cam 2.250 de lei pe lună. Tot în declaraţia de avere, din 2014, este specificat că Marin Dinu avea trei credite bancare, în valoare de 42.000 de lei, 4.500 şi 5.000 lei, cu termenul scadent în 2018. Potrivit informaţiilor noastre, tânărul ofiţer, care are până în 30 de ani, a plecat în concediu în Anglia anul acesta, a tatonat terenul, a făcut cursuri de specialitate şi, cu data de 1 mai, a ales să părăsească Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa. Acolo lucrează ca bodyguard, la o firmă foarte cunoscută în Anglia, câştigând cam 3.000 de lire pe lună, ceea ce înseamnă în jur de 18.000 de lei. Potrivit unei statistici, anul acesta au părăsit sistemul 13 oameni ai legii de la malul mării, atât la cerere cât şi pensionaţi, fiind vorba de 5 ofiţeri şi 8 agenţi de Poliţie. Chiar şi aşa, se pare Inspectoratul stă bine la capitolul angajaţi, întrucât au fost încadraţi alţi oameni ai legii, proaspăt absolvenţi ai Academiei sau ai Şcolii de Poliţie.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367