REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
15.4° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Valuri de eliberări după ce arestul la domiciliu a fost găsit neconstituţional

Valuri de eliberări după ce arestul la domiciliu a fost găsit neconstituţional

Replica API 29 iunie 2015 | 23:00 344

Mircea Băsescu, Marian Căpăţână, Ţarălungă, Manafu, Parpală

Mircea Băsescu, Marian Căpăţână, Ţarălungă, Manafu, Parpală

sursa foto: consilierjuridic.com

Măsura arestului la domiciliu a fost suspendată de către judecătorii Curţii Constituţionale, fără ca aleșii neamului să corecteze articolul. Senatorii şi deputaţii intră, însă în vacanţă, până la toamnă. Parlamentarii din Comisia Juridică, cei care ar trebui să se ocupe de articol, mai lucrează doar luni şi nu au pe ordinea de zi acest proiect de lege. Cu alte cuvinte, arestul la domiciliu a expirat, iar consecinţa imediată este că sunt eliberaţi, puşi doar sub control judiciar, toţi cei care sunt trimişi în judecată.

Aşa se face că de ceva timp, în Constanţa, se poate observa valul de eliberări, pe bandă rulantă am putea spune. Magistraţii înlocuiesc măsurile arestului la domiciliu cu controlul judiciar şi asta după ce, pe 12 iunie 2015, a fost publicată în Monitorul Oficial motivarea deciziei Curţii Constituţionale a României (CCR) nr. 361, privind măsura arestului la domiciliu, a cărei durată a fost găsită neconstituţională, fiind vorba despre dispozitiile art. 222 din Noul Cod de Procedură Penală. Printre cei “norocoşi” se află şi Mircea Băsescu, Gheorghe Ţarălungă, Marian Căpăţână şi chiar Radu Mazăre.

Decizia CCR a fost dată în data de 7 mai anul curent, fiind publicată în Monitorul Oficial pe 12 iunie. De la acea dată s-a putut observa un val de eliberări de după gratii sau din arestul la domiciliu. Aici se încadrează şi Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână. În cazul lor, săptămâna trecută, Tribunalul Constanţa a dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, ambii fiind cercetați în dosarul privind mita pe care ar fi primit-o de la familia lui Bercea Mondial. Procurorii DNA au efectuat recurs, însă Curtea de Apel Constanţa a respins contestația ca nefondată.

Așa că, inculpații au scăpat de arestul la domiciliu, decizia fiind definitivă. Şi Gheorghe Ţarălungă a scăpat de arestul la domiciliu, după ce Curtea de Apel Constanţa, pe 24 iunie, i-a înlocuit acestuia măsura preventivă cu controlul judiciar, decizia fiind definitivă. În cazul lui, reamintim că, la data de 28 ianuarie 2015, inculpatul Faloutsos Evangelos i-a oferit lui Gheorghe Ţarălungă suma de 200 euro, în biroul său de la sediul Facultăţii de Farmacie din cadrul Universităţii Ovidius Constanţa, în scopul de a-l promova, în condiţii nelegale, la disciplina Farmacie clinică din anul V de studii. În aceeaşi zi s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante. Ulterior, acesta şi-a depus demisia din funcţia deţinută în instituţie, începând cu data de 1 februarie 2015.

Şi fiul fostului director al Aeroportului Mihail Kogălniceanu este la un pas de libertate întrucât Tribunalul Constanţa, tot pe 24 iunie, i-a înlocuit măsura aresului la domiciliu cu controlul judiciar, dar decizia încă nu este definitivă. Acesta este acuzat de trafic de droguri. Şi Boris Parpală, director al Direcției pentru Agriculturã a Județului Constanța, a scăpat de arestul la domiciliu, măsura fiindu-i înlocuită pe 25 iunie de Tribunalul Constanţa. Şi exemplele pot continua, aici fiind încadrat şi Ionuţ Daniel Căpăţână, cercetat pentru furturi, care a fost lăsat sub control judiciar pe 23 iunie. La fel se poate spune şi despre Florin şi Marian Bădeliţă dar şi Sorin Calcan, implicaţi în tentativa de omor de la Ţepeş Vodă, puşi şi ei sub control judiciar, ei aflându-se până pe 23 iunie iunie în arest la domiciliu.

Ajungem şi la hoţii de produse petroliere din triajul CFR Palas, în cazul cărora Judecătoria Constanţa, pe 19 iunie anul curent, a decis înlocuirea măsurii arestului preventiv cu controlul. Pe 22 iunie, magistraţii Tribunalului Constanţa au respins contestaţia procurorilor, decizia rămânând astfel definitivă. Cererile a mai multor inculpaţi încă se află pe rol şi, cel mai probabil, toţi vor scăpa de măsura arestului la domiciliu sau, în cazul în care este contestată măsura arestului preventiv, ei se vor alege direct cu măsuta controlului judiciar. Însă, tot în categoria de faţă putem spune că se încadrează şi fostul edil al Constanţei, Radu Mazăre, care, pe 24 iunie, a fost eliberat din arestul preventiv, acolo unde se afla încă din luna aprilie. După cum bine se poate observa, în cazul lui s-a sărit peste măsura arestului la domiciliu tocmai din pricina deciziei CCR.

Ce se întâmplă la nivel naţional?

Poliţia Română verifică, periodic, modul în care persoanele puse sub supraveghere judiciară îşi respectă obligaţiile, iar în cazul încălcării acestora, sesizează instanţa competentă. Astfel, în perioada 19 – 26 iunie a.c., la nivel naţional, au fost dispuse măsuri preventive de supraveghere judiciară faţă de 253 de persoane. “Măsurile preventive care stabilesc supravegherea judiciară presupun obligaţii în sarcina persoanelor faţă de care au fost dispuse.

Astfel, poliţiştii desfăşoară activităţi specifice faţă de 22 de persoane, pe numele cărora a fost dispusă măsura arestului la domiciliu şi faţă de 230 de persoane pe numele cărora a fost dispusă măsura controlului judiciar”, susţin reprezentanţii IGPR. În ultima săptămână, la nivel naţional au fost înregistrate 26 de înlocuiri ale măsurilor preventive de supraveghere dispuse iniţial, cu alte măsuri. Măsura controlului judiciar dispusă iniţial a încetat, fiind înlocuită cu măsura arestării preventive (în 9 cazuri), cu mandat de executare a pedepsei închisorii (în 7 cazuri), cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie (într-un caz) şi cu condamnarea cu suspendare a executării pedepsei (în 3 cazuri).

De asemenea, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită, într-un caz, cu măsura executării pedepsei închisorii, în 3 cazuri, cu măsura arestării preventive, într-un caz, cu măsura educativă a supravegherii pe o durată de şase luni, iar într-un caz, cu măsura internării într-un centru de detenţie.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102