REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

12 ani fără marele actor Jean Constantin

12 ani fără marele actor Jean Constantin

Replica API 27 mai 2022 | 22:00 1442

Pe 26 mai 2010 se stingea regele comediei de pe micul ecran. Jean Constantin dăinuie și acum în amintirile și în inimile oamenilor, prin intermediul nenumăratelor filme în care a jucat cu talent uriaș. Astăzi, se împlinesc 12 ani de la marea dispariție.

Jean Constantin

Jean Constantin, pe numele său real Constantin Cornel Jean, a fost considerat "maestrul comediei" sau "un actor român de film, estradă, radio, televiziune, scenă, voce și vodevil, care a excelat în roluri comice" așa cum este descris pe site-urile de filme. Ismail din "Toate pânzele sus", Patraulea din "B. D."-uri și alte zeci de roluri i-au adus renume și adulația fanilor. Născut la Techirghiol, cu rădăcini grecești din partea mamei născute la Salonic, "Jenică", așa cum îl alintau colegii, a jucat în peste 80 de filme și a fost nelipsit de la Revelioanele pe care le savuram în anii comunismului.

Pe data de 26 mai 2010, după 57 de ani de activitate, Jean Constantin s-a stins. Avea 83 de ani, iar problemele de la inimă i-au adus sfârșitul. Au rămas în urma lui multe amintiri frumoase, respectul colegilor de breaslă, filme bune difuzate și acum pe posturile de televiziune, dar și obiecte cu valoare sentimentală.

Este vorba despre o barcă, pe care maestrul o botezase pe-atunci "Caliopi", ca pe mama sa. Caliopi există și astăzi și a fost moștenită de artistul Ionuț Galani, băiatul "de suflet" al lui Jean Constantin, pe care îl știa de pe vremea când era copil.

”21 august 1927, Techirghiol o zi memorabilă nu numai constănțeni ci pentru întreaga Românie. Ziua în care s-a născut un MARE... în primul rând OM, Constantin Cornel Jean, în sufletul și mintea noastră, Jean Constantin.

Astăzi 26 mai, 12 de ani de la trecere în neființă.

Cred că știm cu toții istoria acestui om, personaj de film și viața, cu mamă de origine Greacă, Membru de Onoare al Uniunii Elene din România.

Multe cuvinte nu își au rostul, gândurile și amintirile vor rămâne veșnice și nu putem spune decât, Dumnezeu să te aibe în pază lui, așa cum te avem noi în suflet!„, a transmis Antonio Traian Antoniadus, președintele comunității elene Elpis din Constanța.

M.P.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
L-au facut de lovele alde Galani si pe Jean. Replica ce se mai aude cu constructiile ilegale ale manelistului?
2
0
basinel si jean erau rasul si bataia de joc a tuturor inca de pe vremea impuscatului.
0
0
si apreciaza cineva...
0
0
Mare actor, pacat ca ii apreciem dupa ce nu mai sunt printre noi...
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108