REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

12 bărbați au fost uciși și alți 9 au fost arestați în Mexic, anunță forțele de securitate. Ce acuzații li se aduc acestora

12 bărbați au fost uciși și alți 9 au fost arestați în Mexic, anunță forțele de securitate. Ce acuzații li se aduc acestora

Andreea MUSAT 19 mai 2025 | 00:00 314

Forţele de securitate din Mexic au ucis 12 presupuşi membri ai unui grup criminal şi au arestat alţi 9, într-o operaţiune desfăşurată sâmbătă într-o zonă rurală din sud-vestul ţării, a anunţat Ministerul mexican al Securităţii, citat de Reuters.

12 barbati au fost ucisi si alti 9 au fost arestati in Mexic, anunta fortele de securitate. Ce acuzatii li se aduc acestoraMexic

Operaţiunea, condusă de Marina mexicană în localitatea Huitzontla, statul Michoacán, a dus şi la rănirea a trei membri ai forţelor navale, a confirmat ministrul securităţii Omar Harfuch, într-o postare pe reţelele sociale.

Potrivit autorităţilor, suspecţii reţinuţi sunt implicaţi în infracţiuni precum omoruri, extorcări şi răpiri. Grupările infracţionale active în regiune sunt legate de traficul maritim de droguri, iar în cadrul raidului au fost descoperite arme şi echipamente tactice.

„Forţele de ordine s-au confruntat cu o agresiune puternică, care a necesitat utilizarea forţei, conform reglementărilor în vigoare”, a precizat ministerul într-un comunicat.

Presa mexicană, inclusiv El Universal şi La Jornada, a relatat că grupul vizat ar fi parte din cartelul Jalisco Nueva Generación (CJNG), unul dintre cele două mari carteluri ale drogurilor din Mexic.

Guvernul american a desemnat acest cartel drept organizaţie teroristă în luna februarie, potrivit digi24.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere