REPLICA ONLINE CONSTANTA

3.6° Constanța Mar., 3 Dec. 2024
Anul XX Nr. 6932
3.6° Constanța Marți, 3 Decembrie 2024 Anul XX Nr. 6932
 

20.000 de turişti din Republica Moldova, aşteptaţi pe litoral

20.000 de turişti din Republica Moldova, aşteptaţi pe litoral

Replica API 8 iulie 2014 | 00:00 291

Până la ora actuală, peste 3000 de turişti din Republica Moldova au achiziţionat sejururi, în acest an, pentru Litoralul românesc. Numărul de turişti moldoveni este incomparabil mai mare decât anul trecut, când riviera noastră a primit doar 200 de turişti. "Românii din Republica Moldova sunt foarte mulţumiţi de condiţiile oferite de Litoralul românesc, feed-back-ul înregistrat până în prezent fiind pozitiv. Noi am promovat foarte mult România, împreună cu partenerii români, însă ar fi bine ca şi statul român să se implice mai mult. Pentru acest sezon estimăm 20.000 de turişti moldoveni pentru riviera românească, dintre care numai noi vom aduce, cu autocarele noastre, 10.000. Dacă România se va promova puternic în Republica Moldova, anul viitor, litoralul românesc ar putea primi 100.000 de turişti moldoveni", subliniază Alex Filipski, director general al Voyage Center Philipsky Tour din Republica Moldova. Numărul de turişti din Republica Moldova este deja foarte mare, ţinând cont că în iunie vremea a fost în mare măsură nefavorabilă. Numai Voyage Center Philipsky Tour asigură 8 curse săptămânale cu autocarul în perioada 1 mai - 1 octombrie, pentru litoralul românesc, în ziua de vineri operându-se două curse. Ei aleg în special sudul litoralului românesc şi preferă vârful de sezon ca perioadă de alegere a concediilor (iulie şi august). Marea lor majoritate sunt turişti care alegeau înainte Ucraina ca destinaţie estivală. Printre hotelurile preferate de aceştia se numără Delta 3* (Jupiter), Complex Steaua de Mare 3* (Eforie Nord), Melodia 4* şi Favorit 2* (Venus). "Turiştii moldoveni nu cunosc încă nimic despre litoralul românesc, şi acum merg la întâmplare aici. Motivele alegerii litoralului românesc sunt promovarea efectuată de noi şi proximitatea. Aceşti turişti, fiind foarte mulţumiţi, recomandă apoi litoralul rudelor, prietenilor sau colegilor. Nu exagerez când spun că românii din Republica Moldova pot ridica sudul litoralului românesc. Avem nevoie şi de fapte, nu doar de vorbe şi de promisiuni din partea statului român în privinţa promovării turistice a României în Republica Moldova. Până acum, noi suntem cei care am asigurat promovarea", declară Alex Filipski. Turiştii moldoveni sunt foarte influenţaţi de publicitatea outdoor, pe panouri.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
362716462332
5/49
14328401239
joker
1636354139