REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.1° Constanța Joi, 22 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7620
18.1° Constanța Joi, 22 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7620
 

2023, anul marcat de tragedii rutiere la Constanța!

2023, anul marcat de tragedii rutiere la Constanța!

Andreea CONDURACHE 3 ianuarie 2024 | 00:00 2588

Anul 2023 a fost marcat și de o mulșie de tragedii rutiere, unele dintre ele mortale. Cel mai șocant a fost cel în care primarul din Albești a murit, la începutul anului trecut, după ce  o creangă imensă s-a rupt dintr-un copac și a străpuns parbrizul mașinii pe care o conducea, apoi trupul primarului. Mai jos, am realizat o retrospectivă a accidentelor grave care au marcat Constanța.

2023, anul marcat de tragedii rutiere la Constanta!foto cu rol ilustrativ

Primarul din Albești, Gheorghe Moldovan, a murit în urma unui accident rutier

Primarul din Albești, Gheorghe Moldovan, a murit pe 5 februarie 2023, într-un groaznic accident rutier. Vestea a picat ca un trăsnet peste familie, colegii lui, prieteni și toți cei care l-au cunoscut. El se deplasa de la Mangalia către București, la ședința ce trebuia să aibă loc la Asociația Comunelor din România. Pe drum, undeva la Neptun, o creangă imensă s-a rupt dintr-un copac și a străpuns parbrizul, apoi trupul primarului. Din păcate, acesta a murit pe loc.

2023, anul marcat de tragedii rutiere la Constanta!primarul din Albești, Gheorghe Moldovan, a murit în urma unui accident rutier

,,Polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați, la data de 5 februarie 2023, în jurul orei 11:20, cu privire la faptul că pe DN 39, în zona podului Neptun, a avut loc un accident rutier.

2023, anul marcat de tragedii rutiere la Constanta!primarul din Albești, Gheorghe Moldovan, a murit în urma unui accident rutier

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că un bărbat a condus un autoturism pe DN 39, din direcția Mangalia către Constanța și, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a părăsit partea carosabilă, autoturismul intrând în coliziune cu un copac. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a decedat. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

2023, anul marcat de tragedii rutiere la Constanta!accident mortal produs pe DN2A, în localitatea Vadu Oii

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină miercuri, 1 martie, pe DN2A, în  localitatea Vadu Oii, acolo unde a avut loc un accident rutier.

”La data de 1 martie a.c., în jurul orei 06:15, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN2A, la ieșire din orașul Hârșova, s-a produs un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că impactul s-a produs între un autoturism și o autoutilitară, conduse de doi bărbați, de 39 de ani, respectiv de 24 de ani.Cele două vehicule circulau din sensuri opuse și s-au lovit frontal. În urma accidentului a rezultat decesul bărbatului care conducea autoturismul. Conducătorul auto aflat la volanul autoutilitarei a fost ușor rănit. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.” transmit reprezentanții IPJ Constanța.

2023, anul marcat de tragedii rutiere la Constanta!accident mortal produs pe DN38

Accident mortal produs pe DN38

În cursul zilei de 3 mai 2023, militarii din cadrul ISU Dobrogea au intervenit pe DN38, între localitățile Topraisar și Movilița, acolo unde s-a produs un accident rutier grav în care au fost implicate un autoturism și un autocamion.

,,La data de 3 mai 2023, în jurul orei 08:05, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN 38, între localitățile Movilița și Topraisar, s-a produs un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între un autoturism condus de un bărbat, de 61 de ani, și un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, ce era condus de un bărbat, de 54 de ani, care circulau din sensuri opuse. În urma accidentului rutier, bărbatul de 61 de ani a decedat. Bărbatul de 54 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpa”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

2023, anul marcat de tragedii rutiere la Constanta!accidentul mortal în care și-au pierdut viața mai mulți angajați RAJA

Victimele accidentului erau angajate la RAJA

Tot în cursul zilei de 3 mai 2023, în localitatea Lumina, a avut loc un accident rutier grav în care au fost implicate 2 autoturisme și un TIR. În urma evenimentului rutier și-au pierdut viața 3 persoane.
„La data de 3 mai a.c., în jurul orei 15.20, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Năvodari din comuna Lumina, s-a produs un accident de circulație. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de doi bărbați, de 54 de ani, respectiv 35 de ani, și un ansamblu de vehicule format dintr-un cap tractor și semiremorcă, ce era condus de un bărbat, de 40 de ani. În urma accidentului rutier au decedat o femeie, de 37 de ani, și un bărbat, de 54 de ani.

2023, anul marcat de tragedii rutiere la Constanta!accidentul mortal în care și-au pierdut viața mai mulți angajați RAJA

Alte două persoane au fost ușor rănite. Conducătorii auto au fost testați cu  aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.“ au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

2023, anul marcat de tragedii rutiere la Constanta!accidentul mortal în care și-au pierdut viața mai mulți angajați RAJA

Ulterior, în cursul zilei de 11 mai 2023 și-a pierdut viața o a treia persoană implicate în accidental rutier.

2023, anul marcat de tragedii rutiere la Constanta!accidentul în care un tânăr de 23 de ani și-a pierdut viața

Un tânăr de 23 de ani și-a pierdut viața, în Năvodari

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină luni, 15 mai a.c., în jurul orei 01:00, în Năvodari, acolo unde a avut loc un accident rutier. În urma accidentului rutier a fost înregistrată o victimă încarcerată care a fost declarată decedată de echipajul SMURD C.

,,La data de 15 mai a.c., în jurul orei 01:10, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DJ 226, în apropiere de intersecția cu strada Câmpului din orașul Năvodari, s-a produs un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 23 de ani, ar fi condus un autoturism, pe DJ 226, și, din cauze care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi intrat în coliziune cu un sens giratoriu.
În urma accidentului, a rezultat decesul conducătorului auto. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

Un bărbat de 49 de ani a murit în urma unui accident rutier produs pe DN38

Cadrele medicale au fost solicitate să intervină vineri, 19 mai a.c., în Constanța, la ieşire din localitatea Moviliţa, acolo unde a avut loc un accident rutier. În urma accidentului rutier, un bărbat, în vârstă de 49 de ani, și-a pierdut viața.

„La data de 19 mai a.c., în jurul orei 21:45, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe D.N. 38, în apropierea orașului Techirghiol, s-a produs un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, care ar fi circulat din sensuri opuse, conduse de doi bărbați, de 49 de ani, respectiv 27 de ani. În urma accidentului rutier, bărbatul de 49 de ani a decedat. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

2023, anul marcat de tragedii rutiere la Constanta!accident frontal produs între Năvodari și Lumina

Accident frontal produs între Năvodari și Lumina: Un tânăr de 39 de ani a murit

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină în cursul serii de sâmbătă, 22 iulie a.c., la ieșire din Lumina spre orașul Năvodari, acolo unde a avut loc un accident rutier.

La data de 22 iulie a.c., în jurul orei 21.50, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe D.J. 226, s-a produs un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de 2 bărbați, de 22 de ani, respectiv 39 de ani, care ar fi circulat din sensuri opuse.

În urma accidentului rutier, bărbatul de 39 de ani a decedat. Șoferul de 22 de ani a fost testat cu aparatele etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

2023, anul marcat de tragedii rutiere la Constanta!pieton spulberat pe trecerea de pietoni, în Ovidiu

Pieton spulberat pe trecerea de pietoni, în Ovidiu

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină luni, 24 iulie a.c., în Ovidiu, pe strada Națională, acolo unde a avut loc un accident rutier.

,,Polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați, la data de 24 iulie a.c., în jurul orei 09.40, cu privire la faptul că, pe D.N. 2A, în orașul Ovidiu, s-a produs un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 24 de ani, ar fi surprins și accidentat un bărbat,  de 63 de ani, care ar fi traversat strada pe marcajul pietonal.

În urma accidentului rutier,  a rezultat decesul la fața locului al bărbatului de 63 de ani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest,  rezultatul fiind negativ.  În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

2023, anul marcat de tragedii rutiere la Constanta!accidentul rutier produs în localitatea Mihail Kogălniceanu

Un copil de 4 ani a murit

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină luni, 31 iulie a.c., în localitatea Mihail Kogălniceanu, la Kartali, acolo unde a avut loc un accident rutier.

2023, anul marcat de tragedii rutiere la Constanta!

,,La data de 31 iulie a.c., în jurul orei 19.40, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe D.J. 228, s-a produs un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat, de 32 de ani, și un ansamblu rutier, format dintr-o autoutilitară și remorcă, ce era condus de un bărbat, de 42 de ani, care ar fi circulat din sensuri opuse.
În urma accidentului rutier a decedat la fața locului un minor, de 4 ani, pasager în autoturism. De asemenea, au fost răniți un minor, de 7 ani, două femei, de 19 ani, respectiv 28 de ani și un bărbat, de 32 de ani, toți pasageri în autoturism. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

2023, anul marcat de tragedii rutiere la Constanta!ei sunt tinerii care și-au pierdut viața în urma accidentului rutier de la ieșire din localitatea 2 Mai

Grup de tineri spulberat de o mașină, la ieșire din localitatea 2 Mai

O tragedie a avut loc la ieșire din localitatea 2 Mai, în județul Constanța, după ce un șofer a spulberat cu mașina un grup de tineri. O fată de 20 de ani și un băiat de 21 de ani au murit pe loc, în timp ce alte trei persoane au fost rănite și transportate la spital. Șoferul a fugit de la locul accidentului, dar a fost prins în scurt timp, la Vama Veche.

,,La data de 19 august a.c., în jurul orei 05:25, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.N. 39, în apropierea localității Vama Veche, a avut loc un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un tânăr, de 19 ani, ar fi condus un autoturism pe DN39 și ar fi intrat într-un grup de pietoni, care se deplasa pe partea carosabilă.

În urma accidentului rutier, au decedat la fața locului o tânără, de 20 de ani și un tânăr, de 21 de ani. De asemenea, au mai fost răniți doi tineri, de 19 ani, respectiv 20 de ani și o tânără, de 20 de ani. Ulterior producerii accidentului, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fiind depistat de polițiști, la scurt timp, în stațiunea Vama Veche. Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină și metamfetamină. De asemenea, conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

2023, anul marcat de tragedii rutiere la Constanta!un autocar plin cu pasageri ucraineni, implicat într-un accident în Năvodari

Autocar plin cu ucraineni, „decapotat” de limitatorul de înălțime, în Năvodari

Un autocar în care se aflau 45 de pasageri ucraineni a lovit un limitator de înălțime la trecerea pe sub un pod, în Năvodari. Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină luni, 28 august a.c., la Năvodari, pe strada Nuferilor, fiind activat și Planul Roșu de Intervenție. Autocarul plecase din Constanța spre Odessa dar din cauza GPS-ului, șoferul a fost dus greșit, astfel întâmplându-se nefericitul accident. În urma evenimentului, 15 persoane au fost rănite, 8 dintre acestea fiind transportate la spital.

2023, anul marcat de tragedii rutiere la Constanta!un autocar plin cu pasageri ucraineni, implicat într-un accident în Năvodari

,,Polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați, la data de 28 august a.c., în jurul orei 21.00, cu privire la faptul că, pe strada Nuferilor, din orașul Năvodari, s-a produs un accident rutier. Din primele informații rezultă că un autocar, în care s-ar fi aflat 40 de persoane, ar fi lovit limitatorul de înălțime al unui pod, iar 8 persoane ar fi fost rănite ușor. Cercetarea la fața locului este în curs de desfășurare”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

2023, anul marcat de tragedii rutiere la Constanta!accident rutier mortal produs pe DN22

O femeie a murit în urma unui accident produs pe DN22, în apropiere de Piatra

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină vineri, 8 septembrie a.c., pe DN 22, în apropiere de intersecția cu localitatea Piatra, acolo unde a avut loc un accident rutier grav. Două autoturisme au fost implicate, 6 persoane fiind rănite grav. Patru dintre acestea au fost transportate la spital, iar o femeie și-a pierdut viața. La fața locului au intervenit o autospecială de stingere cu apă şi 3 echipaje SMURD B de la stația Stația Midia, autospeciala de descarcerare de la Detașamentul Fripis și 2 echipaj SAJ.

2023, anul marcat de tragedii rutiere la Constanta!un autocar cu 90 de pasageri la bord s-a răsturnat

Un autocar cu 90 de pasageri la bord s-a răsturnat

Un autocar s-a răsturnat în apropiere de Hârșova, pe DN2A, între Popas Miorița și Ghindărești. 90 de persoane erau la bord, printre care 7 copii, autoritățile activând, imediat, planul roșu de intervenție. Pacienții au fost asistați la fața locului, iar în final 7 persoane au fost transportate la spital, printre care 2 copii de 12 și 13 ani.2023, anul marcat de tragedii rutiere la Constanta!un autocar cu 90 de pasageri la bord s-a răsturnat

,,Polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați, la data de 9 octombrie a.c., în jurul orei 21:00, cu privire la faptul că, pe DN 2A, în apropierea orașului Hârșova, s-a produs un accident rutier. Accidentul ar fi fost cauzat de explozia cauciucului unui autocar care transporta aproximativ 90de persoane. Șoferul ar fi pierdut controlul direcției, iar autocarul s-ar fi răsturnat. Conducătorul auto a fost testat cu aparatele etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative.

La ora 24:00, a fost dezactivat planul Roșu de intervenție. În urma accidentului, 7 persoane au fost transportate la spital, printre care 2 copii de 12 și 13 ani - un minor de 13 ani cu traumatism de membru superior drept, o femeie de 35 de ani cu traumatism costal, o femeie 53 de ani cu traumatism de membru inferior stâng, un bărbat de 28 de ani cu traumatism de membru superior stâng, o femeie de 33 de ani, gravidă, un minor de 12 ani cu atac de panică și o altă femeie de 35 de ani cu traumatism costal. Victimele sunt conștiente și cooperante. Doi dintre pasageri au rămas la locul accidentului iar 81 de pasageri au fost cazați la sediul Primăriei Hârșova.

2023, anul marcat de tragedii rutiere la Constanta!accident mortal la ieșire din localitatea Mihai Viteazu

Accident mortal la ieșire din localitatea Mihai Viteazu; o mașină s-a rupt în două!

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină vineri, 20 octombrie a.c., la ieșire din localitatea Mihai Viteazu, acolo unde a avut loc un accident rutier grav.

,,La data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 18.40, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 22, s-a produs un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că impactul s-a produs între două autovehicule care ar fi circulat din sensuri opuse, conduse de o femeie, de 21 de ani, respectiv un bărbat, de 65 de ani. În urma accidentului rutier, acesta a decedat.

De asemenea, au fost ușor rănite femeia de 21 de ani și cele două pasagere din autoturismul condus de aceasta. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

2023, anul marcat de tragedii rutiere la Constanta!accident rutier produs pe bulevardul Aurel Vlaicu

Un tânăr de 21 de ani a murit, în urma unui accident rutier produs pe bulevardul Aurel Vlaicu

Un tânăr în vârstă de 21 de ani și-a pierdut viața în urma unu accident rutier produs în cursul serii de 27 octombrie a.c., pe bulevardul Aurel Vlaicu. Autoturismul condus de tânăr a intrat în copac, iar impactul a fost atât de grav, încât șoferul a fost aruncat din mașină, iar autoturismul s-a făcut praf.

,,La data de 27 octombrie a.c., în jurul orei 01:30,  polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul Aurel Vlaicu, din municipiul Constanța, s-a produs un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 21 de ani, ar fi condus un autoturism, și, din motive care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un copac. În urma accidentului rutier, conducătorul auto a decedat. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

Motociclist mort în urma unui accident rutier, pe A4

Pompierii din cadrul ISU Dobrogea și cadrele medicale din cadrul SAJ au intervenit în cursul zilei de luni, 30 octombrie a.c., pe autostrada A4, la kilometru 1, acolo unde a avut loc un accident rutier.

,,La data de 30 octombrie a.c., în jurul orei 16:20, polițiști din cadrul Brigăzii Autostrăzi -  Biroul de Poliție Autostrada A2 București – Constanța au fost sesizați cu privire la faptul că, pe Autostrada A4, s-a produs un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 43 de ani, ar fi condus o motocicletă și, din cauze care urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul direcției, lovind parapetul median. În urma accidentului rutier, bărbatul a decedat. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

Pieton mort, în Corbu

Cadrele medicale au fost solicitate să intervină în cursul serii de marți, 12 decembrie 2023, la ieșire din Corbu, pe strada Principală, acolo unde a avut loc un accident rutier.Victima s-a aflat află în stop cardio-respirator și i s-a efectuat protocol de resuscitare. Din păcate, a fost declarată decedată.

,,La data de 12 decembrie  a.c., în jurul orei 18:30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe D.J. 226, în localitatea Corbu, s-a produs un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 40 de ani, ar fi condus un autoturism și ar fi lovit o femeie, de 64 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea neregulamentară a străzii, prin loc nepermis. În urma accidentului rutier a rezultat decesul pietonului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpa”, au transmis reprezentanții IJP Constanța.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Singurul accident care iese din tipar, din cele prezentate aici, este al Primarului din Albesti...acolo, asa a fost voia lui Dumnezeu ! In rest , este rezultatul descreieratilor la volan !!!
1
0