REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

25.000 de discuri abrazive, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate

25.000 de discuri abrazive, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate

Chinezisme

Replica API 13 iulie 2013 | 00:00 385

Chinezisme

25.000 de discuri abrazive, susceptibile a fi contrafăcute, confiscate

Poliţişti de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au constituit o echipă comună de control împreună cu reprezentanţii Biroului Vamal Constanţa Sud, descoperind într-un container sosit în P.T.F. Constanţa Sud Agigea din China 25.000 de discuri abrazive pentru flex, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 250.000 lei dacă ar fi originale. Mai exact, în data de 10.07.2013, în jurul orei 16.00, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă şi lucrătorii vamali au efectuat, la rampa existentă în cadrul P.P.F. Constanţa Sud Agigea, controlul unui container sosit din China pe adresa unei societăţi comerciale cu sediul în municipiul Baia Mare. În urma controlului au fost descoperite 25.000 de discuri abrazive pentru flex, susceptibile a fi contrafăcute, cu o valoare de aproximativ 250.000 lei dacă ar fi originale. Marfa, care purta însemnele distinctive ale unei mărci cunoscute, a fost ridicată în vederea confiscării de către lucrătorii vamali. Poliţiştii de frontieră au întocmit administratorului societăţii comerciale în cauză, o persoană de sex feminin cu cetăţenie română, în vârstă de 42 ani, domiciliată în municipiul Baia Mare, dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de "punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate", faptă prevăzută şi sancţionată de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 republicată.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere