35 de ani de muzică corală la Cernavodă
35 de ani de muzică corală la Cernavodă
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrimăria Oraşului Cernavodă şi Casa de Cultură organizează, în perioada 26-27 Noiembrie 2016, cea de a XXXV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Muzică Corală „I.D.CHIRESCU”. Publicul va avea parte de două seri de spectacol inedit oferit de 16 ansambluri corale invitate din ţară, din Bulgaria, din Republica Moldova, din Italia, dar şi din Statele Unite. Evenimentul se va desfăşura pe parcusul a două secţiuni: laică - găzduită de sala Casei de Cultură, sâmbătă 26 noiembrie, începand cu orele 16:00 şi religioasă - găzduită de Biserica „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena”, duminică 27 noiembrie, începand cu orele 16:00.
Devenit o tradiţie a comunităţii, iubitorii genului muzical aşteaptă cu nerăbdare acest eveniment, care, anul acesta, reuneşte atât grupuri vocale, cât şi personalităţi marcante ale muzicii corale româneşti, compozitori, dirijori, muzicologi şi profesori universitari precum: Constantin Arvinte, Voicu Enăchescu, Valentin Gruiescu, Mariana Popescu, Alina Pârvulescu, Liliana Pişpiriş, Laura Mânzat, dar alţi invitaţi de onoare, printre care şi Înalt Preasfinţitul Teodosie Arhiepiscopul Tomisului.
Festivalul este închinat marelui compozitor I. D. Chirescu, care s-a născut la Cernavodă şi a fost, timp de şapte decenii, creatorul neegalat al muzicii corale româneşti.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News