REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.9° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
16.9° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

A AMENINȚAT POLIȚIȘTII cu FURCI și PIETRE

A AMENINȚAT POLIȚIȘTII cu FURCI și PIETRE

Replica API 25 iulie 2021 | 22:45 1306

Dumitru Lefter are o pasiune în a amenința oamenii legii cu furca și cu pietre. A mai fost condamnat, a ieșit din închisoare, a beneficiat și de scăderea unor zile din pedeapsă întrucât au fost condiții improprii în penitenciar, dar acum a fost, din nou, condamnat, pentru fapte similare. I s-au contopit pedepsele, cea rezultantă fiind de 2 ani și 6 luni. Sentința nu a fost definitivă, iar apelul înaintat de Dumitru Lefter a fost respins de Curtea de Apel Constanța, pe 23 iulie 2021.

Ce a făcut Dumitru Lefter

Potrivit rechizitoriului, Dumitru Lefter ar fi intenționat să pășuneze o turmă de caprine pe o cultură, proprietarul terenului apelând la polițiștii din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac. Ajunși la fața locului, polițiștii au fost amenințați cu acte de violență de către Dumitru Lefter, aceasta având asupra sa o furcă și manifestând un comportament agresiv. Mai mult decât atât, inculpatul a refuzat în mod repetat să se supună solicitărilor celor doi polițiști de a se legitima și înceta comportamentul agresiv, fugind de la fața locului și asmuțind 4-5 câini de talie mare în direcția polițiștilor, care au fost nevoiți să folosească spray-ul iritant lacrimogen din dotare în direcția câinilor. Dat fiind faptul că acesta nu s-a conformat solicitărilor polițiștilor și s-a manifestat agresiv, fugind de la fața locului, s-au folosit focuri de avertisment, în urma cărora bărbatul, de 30 de ani, a fost rănit în picior, fiind ulterior transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Dumitru Lefter nu este la prima abatere

Amintim că, în 2014, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, Dumitru Lefter era cercetat sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de violenţă în familie, lovire sau alte violenţe şi trei infracţiuni de ultraj. În fapt, s-a reţinut că în seara de 6.03.2014, în jurul orei 21.00, serviciul 112 a fost sesizat de către persoana vătămată L.E, din comuna Mihai Viteazu, cu privire la faptul că atât aceasta, cât şi persoana vătămată L.I, au fost loviţi cu pumnii şi picioarele de către inculpatul Lefter Dumitru, în imobilul în care aceştia locuiesc. Trei agenţi de poliţie au dat curs apelului 112 şi, odată ajunşi la faţa locului, aceştia au fost agresaţi fizic de către inculpaţii Lefter Dumitru, L.D.G şi L.F. Totodată, s-a reţinut că inculpaţii L.D.G şi L.F au aruncat cu pietre în autospeciala Poliţiei căreia i-au produs avarii şi i-au spart geamurile, cauzând un prejudiciu de 1.700 de lei iar inculpaţii Lefter Dumitru şi L.C au agresat fizic persoana vătămată C.A, sosită anterior la faţa locului pentru a acorda ajutor organelor de poliţie.

Ce a spus instanța

Instanța a avut în vedere perseverența infracțională manifestată de inculpat în comiterea unor fapte de aceeași natură, ceea ce atestă un dispreț profund din partea acestuia la adresa autorităților învestite cu exercițiul autorității de stat precum și o predispoziție către fapte cu violență. Se observă de asemenea și faptul că acesta a reiterat comportamentul ilicit la scurt timp după ce a fost eliberat condiționat. Instanța decis respingerea apelul ca nefondat. Decizia este definitivă.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468