A băut benzină în loc de bere și a murit pe loc
A băut benzină în loc de bere și a murit pe loc
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDe o moarte cumplită a avut parte un bătrân din Neamţ, după ce a confundat sticla în care credea că este bere, cu alta. Cadrele medicale, care au fost chemate la domiciliul acestuia, nu l-au mai putut salva, constatând decesul bătrânului domiciliat în comuna Dochia. Urmează ca necropsia să stabilească exact ce a provocat moartea, o ipoteză fiind hemoragia internă.
Miercuri, 15 martie 2023, un nemţean din localitatea rurală precizată, a sunat la 112, solicitând ajutor medical pentru socrul său, un bătrân de 65 de ani, menţionând că acestuia îi este rău după ce a băut din conţinutul aflat într-un recipient cu eticheta unei mărci de bere, dar acolo era benzină pentru drujbă, relatează Adevarul.
„În jurul orei 16.30, poliţiştii au fost sesizaţi prin apel de urgenţă, de către un bărbat de 39 de ani, cu privire la faptul că socrul său a ingerat accidental benzină. A fost identificat un bărbat, de 65 de ani, care nu prezenta urme de violenţă, cadrele medicale declarând decesul acestuia“, a declarat subinspector Ramona Ciofu.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, nefiind suspiciuni de moarte violentă. În astfel de situaţii, decesul este provocat de puternice hemoragii interne.
Tot pe 15 martie 2023, un caz foarte grav s-a petrecut în oraşul Roman, din judeţul Neamţ, la spital ajungând treisprezece copii intoxicaţi. Mâncaseră medicamente hemeopate expirate, găsite în pubelele de gunoi menajer dintr-un cartier de locuinţe sociale, care-i situat pe strada Fabricii.
După lăsarea întunericului li s-a făcut rău, acuzau dureri abdominale şi aveau vărsături, iar după ce au aflat ce se petrecuse, părinţii au alertat cadrele de la Ambulanţă. Rând pe rând, între ora 19.50 şi 23.00, minorii, cel mai mic având 4 ani, au ajuns la Spitalul Roman. Astăzi, 16 martie, au fost externaţi, citează stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
4.6° Constanța 
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)








