A crezut că are voie să conducă, până la examen, dacă s-a apucat de școala de șoferi
A crezut că are voie să conducă, până la examen, dacă s-a apucat de școala de șoferi
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPe șoselele din România nimic nu ne mai surprinde, țara noastră fiind pe primul loc în rândul țărilor europene când vine vorba de accidente rutiere. Mihai B., un bărbat din Mangalia, a considerat că îi sunt îndeajuns câteva ore de condus pentru a-și putea duce copilul la școală, însă, polițiștii nu au fost de aceeași părere cu el.
Totul s-a întâmplat pe 14 aprilie 2022, atunci când lucrătorii de poliție se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Mangalia, acolo unde au observat un autoturism despre care primise o sesizare că ar fi fost implicat într-o tamponare. Întrucât agentul de poliție era angrenat într-o altă activitate, nu a oprit autoturismul, conducătorul fiind chemat ulterior la sediul Poliției.
În urma verificărilor s-a constatat că Mihai B. nu avea permis de conducere. Fiind audiat, Mihai B. a declarat faptul că în dimineața respectivă a plecat de la locuința sa, conducând autoturismul pentru a duce copilul la grădiniță și, la întoarcere, s-a întâlnit cu un echipaj al poliției care însă nu l-a oprit. Mai târziu, Mihai B. a fost sunat de către lucrătorul de poliție care i-a transmis faptul că în urma verificărilor, s-a constatat că nu are permis de conducere și s-a întocmit dosar penal.
Mihai B. a mai declarat faptul că distanța pe care a parcurs-o a fost de circa 6 km și a spus că știe să conducă pentru că a urmat cursurile unei școli de șoferi, urmând să susțină în curând examenul pentru obținerea permisului de conducere.
Magistrații din cadrul judecătoriei Mangalia au decis să îl condamne pe Mihai B. la 9 luni de închisoare cu suspendare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Sentința nu este definitivă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
8.4° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)








