rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 3 decembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

A DISPĂRUT un TEREN din DECLARAŢIA de AVERE a lui DIMA de la Drumuri!

Bun conducător, bun organizator, cu spirit de echipă, adaptabilitate la orice situație, discernământ și capacitate de a face față problemelor. Așa se descrie Marin Dima, șeful Direcției de Drumuri și Poduri Constanța, funcție pe care o ocupă din luna iunie a anului 2012. Totuși, există câteva semne de întrebare legate de domnia sa și instituția pe care o administrează.

Marin Dima

Spre exemplu, prima întrebare fără răspuns apare în legătură cu transparența decizională, care lasă de dorit. Nicio declarație de avere sau interese referitoare la anul 2019 nu a fost publicată pe site-ul DRDP Constanța, în condițiile în care toate declarațiile erau postate pe site în luna mai a fiecărui an. Curioși în legătură cu salariul pe care-l încasează Marin Dima în funcția de șef al DRDP Constanța pentru munca prestată, am încercat să aflăm acest lucru din declarația de avere din anul 2018, însă în mod surprinzător chiar acest detaliu lipsea.

*Click pentru a vedea imaginea completă

Un teren a "dispărut", altul are suprafața modificată

Întrucât curiozitatea nu ne-a dat pace, am căutat în declarația de avere publicată în anul 2017, ultima în care este precizat salariul directorului DRDP. Astfel, am putut afla că Dima a câștigat în acel an, în funcția de șef al DRDP Constanța, suma de 181.750 RON, ceea ce înseamnă un venit lunar de 15.145 RON.

Potrivit declarației de avere corespunzătoare anului 2018, Marian Dima și-a construit o casă în Eforie Nord, în suprafață de 288 de mp și și-a vândut autoturismul Audi A3, cumpărat în anul 2015, cu prețul de 13.500 de euro. Acesta deține trei conturi la Raiffaisen Bank, cu 88.019 RON, 82.500 de euro și 4.508 dolari.

Un alt semn de întrebare este legat de dispariția unui teren intravilan în localitatea Agigea, în suprafață de 225 mp, care a fost cumpărat în anul 2007. În declarația de avere referitoare la anul 2015 acest teren figura, iar în declarația de avere din anul 2016 terenul în cauză a dispărut, nefiind precizat ce s-a întâmplat cu acesta, dacă a fost înstrăinat sau nu. Același teren intravilan, din Eforie, apare în două declarații de avere cu suprafețe diferite, de 550 mp, respectiv 775 de mp.

*Click pentru a vedea imaginea completă

Locuințe și terenuri cumpărate și vândute de Marin Dima

Conform declarațiilor sale de avere publicate, de-a lungul timpului Marin Dima a avut cumpărat două apartamente și o garsonieră, în localitățile Agigea și Constanța, pe care ulterior le-a vândut. În anul 2007, șeful DRDP Constanța a cumpărat un apartament de 70 mp în Agigea, dar și o garsonieră în aceeași localitate, de 12 mp. De asemenea, în anul 2014 a cumpărat un apartament de 65 mp în municipiul Constanța.

Alături de tranzacțiile imobiliare, Dima și-a cumpărat un Audi A3 nou, în anul 2015, pe care l-a vândut ulterior, în anul 2018, cu suma de 13.500 de euro. În anul 2016 și-a vândut garsoniera din Agigea, în schimbul sumei de 10.000 de euro, iar un an mai târziu, în anul 2017, și-a vândut și cele două apartamente din Agigea și Constanța, cu 85.000 și 80.000 de euro.

Marin Dima şi fiul său, Matei

Istoria inginerului născut să fie director

Spre deosebire de fiul său, Matei Dima, creatorul proiectului BROmania, care și-a dovedit calitățile de antreprenor și a reușit pe cont propriu, Marin Dima a avut o legătură de suflet cu statul român și a preferat locul călduț și fără bătăi de cap al aparatului bugetar. În anul 1982 a abolvit Institutul Politehnic, Facultatea de Transporturi București, obținând diploma de inginer cu specializarea în autovehicule rutiere. Tot în același an, Dima a devenit inginer și ulterior șef de atelier și șef de secție la SUGCT, în domeniul exploatării și reparațiilor auto, acolo unde a lucrat până în anul 1991.

Între anii 1991 și 2003, Dima a fost director general la SC SAREX SA, în același domeniu al exploatării și reparațiilor auto. În anul 2003, Marin Dima a ocupat funcția de șef de reprezentanță la Registrul Auto Român Constanța, până în anul 2005, atunci când a făcut trecerea la Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Constanța, ocupând postul de director executiv tehnic până în anul 2012.

Din 2012 și până în prezent ocupă funcția de director al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța. De asemenea, între anii 2012 și 2017 a ocupat funcția de președinte al Consiliului de Administrație al Registrului Auto Român. Este în continuare membru în Consiliul de Administrație al Registrului Auto Român.

Marin Dima nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere. Acesta se află în prag de pensionare, având vârsta de 64 de ani.

Declarații de avere Marin Dima din ultimii ani:

DECLARAŢIE 1

DECLARAŢIE 2

DECLARAŢIE 3

DECLARAŢIE 4

DECLARAŢIE 5

Sorin HULUBEI

joi, 11 iunie 20203926
SKINMED CLINIC, Centrul de Excelență Dermatologie București
GANDUL.RO
'Doamnă, lăsați-ne în pace! Avem treabă' - A murit după ce medicii au certat-o și au trimis-o acasă!
Comentarii

02Ptr. Replica!(12 iun 17:11)
Muie, pentru ca stergi comentariile!
10Civ(11 iun 20:03)
Pe cine pune director la Drumuri dupa ce iese la pensie domnu'?
00Bravo lui(11 iun 17:16)
Asta este neam cu marica ion
01Constantinescu(11 iun 13:17)
Un sarpeee, eun lingau
02Intrebaciosu(11 iun 12:47)
Garsoniera de 12 mp din Agigea ce era de fapt ? Sigur un locusor de ciocaneala al lui dom director, Carmen, iti suna cunoscut ???
02Michel Galabru(11 iun 12:06)
Louis de Funes? Te-ai reincarnat? Wow! Ce ma bucur ca traiesti din nou! Cruchot, garde a vous!
25Constantean(11 iun 11:49)
La puscarie cu mafia Ciumei Rosii de la DRDP C-ta.
18Lalu(11 iun 09:31)
Machedon hot! Fura astia...si cum toate serviciile de control sunt Conduse de machedoni, se acopera unii pe altii...
18ciudat(11 iun 08:56)
Apartament in Agigea vandut cu 85000 euro?
28Adevar(11 iun 07:06)
Un mare spagar
212Coco(11 iun 00:29)
Un nenorocit ordinar... la cata spaga a luat si-a pus inca doua generatii la adapost
mai mult...Replica
2 dec 21:30ReplicaVan Damme, mesaj pentru toți românii de 1 Decembrie: 'Nu aș fi unde sunt astăzi fără voi!' VIDEO

Actorul Jean-Claude Van Damme surprinde din nou România, cu un mesaj de 1 Decembrie. Starul a făcut o filmare în timp...5261

3 dec 18:57ReplicaSCANDAL la Târgul de Crăciun! Mai multe persoane care nu aveau CERTIFICAT verde au FORȚAT intrarea1078
3 dec 16:47ReplicaALERTĂ în Constanța: A ARS un SERVICE AUTO3070
3 dec 15:07ReplicaMEDIC de la Spitalul MEDGIDIA, DECORAT de IOHANNIS!

Kenan Mustafa, un medic tânăr, de origine tătară, de la Spitalul Municipal Medgidia, secția A.T.I., a fost decorat...1735

3 dec 13:04ReplicaAccident MORTAL pe DN22 (E87): Iată cine este TÂNĂRUL DECEDAT5111
3 dec 12:05ReplicaAPEL DISPERAT! O ADOLESCENTĂ are NEVOIE de AJUTOR2314
3 dec 00:27ReplicaHOȚII de BUZUNARE au făcut și ei `PARADĂ` de 1 Decembrie!

Parada de 1 Decembrie, de la Constanța, a fost un prilej de sărbătoare și pentru hoți. Dovadă sunt constănțenii...1887

3 dec 23:40ReplicaRomânii din DIASPORA au sărbătorit ZIUA NAȚIONALĂ cu MANELE! VIDEO1348
3 dec 00:21ReplicaSCANDAL la TÂRGUL de CRĂCIUN din Constanța pe motiv de Certificat VERDE!5080
3 dec 00:03ReplicaO TÂNĂRĂ a murit CARBONIZATĂ după un ACCIDENT RUTIER înfiorător

Pompierii militari din cadrul Detașamentului Slobozia au fost solicitați, joi, 2 decembrie a.c., în jurul orei 21.30,...2997

3 dec 00:16ReplicaMembrii GRUPĂRII de TRAFIC de MINORI de la Cernavodă, cunoscuți și pentru FURTURI MĂRUNTE2476
3 dec 22:57ReplicaTEROAREA s-a REINSTALAT pe strada Justiției din Constanța!4180
Vremea
9.4°9.4° - 10.7° vineri, 3 decembrie 2021
ConstanțaUmiditate: 71%
Vânt: 4.15 m/s
Presiune: 1010 milibari

Loto
6/49121731292748
5/4018373640326
joker3111171626
Horoscop
mai mult...SPSportRT
3 dec 00:00SportCristiano Ronaldo, încă o bornă impresionantă. Portughezul a înscris în derby-ul Manchester United - Arsenal

Cristiano Ronaldo a înscris două goluri pentru Manchester United în derby-ul de pe teren propriu cu Arsenal Londra,...360

3 dec 00:00SportCM Handbal (f): Brazilia, victorie în fața Croației - Rezultatele înregistrate joi

Germania, Ungaria (Grupa F), Coreea de Sud, Danemarca (F), Brazilia, Japonia (G) și Austria (H) au obținut victorii,...301

3 dec 00:00SportFotbal: Universitatea Craiova s-a calificat în semifinalele Cupei României

Universitatea Craiova s-a calificat în semifinalele Cupei României la fotbal după ce a învins formaţia de liga a...245

3 dec 23:27SportSpania a învins Argentina la scor în primul meci al Campionatului Mondial de handbal feminin

Spania s-a impus, miercuri, cu scorul de 29-13, în fața Argentinei, în primul meci al Campionatului Mondial de...332

Local
3 dec 23:44LocalACCIDENT RUTIER în localitatea Lumina

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați, joi, 2 decembrie a.c., să intervină în localitatea Lumina, la...550

3 dec 12:04LocalPreotul TĂNĂSESCU zice că e INUTIL certificatul VERDE în BISERICĂ!

Premierul Nicolae Ciucă, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi șeful DSU, Raed Arafat, au discutat, joi, cu...658

3 dec 00:02LocalMUZEUL de ARTĂ POPULARĂ, în cărți pentru RESTAURARE

232

3 dec 23:43LocalCoronavirus la Constanța: 1.336 de persoane, în carantină, și 991, izolate la domiciliu

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 68.578 de persoane...231

3 dec 23:43LocalCOVID-19: 43 de NOI CAZURI de INFECTARE, la Constanța. INCIDENȚA pe MUNICIPIU a ajuns 1,96

Până joi, 2 decembrie a.c., pe teritoriul României au fost înregistrate 1.781.957 de cazuri de infectare cu noul...665

3 dec 23:44LocalÎncă 5 DECESE la Constanţa din cauza COVID-19

Până joi, 2 decembrie a.c., 56.684 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la nivel...607

3 dec 14:56LocalPATROANA de la SMARALD LAKE RESIDENCE își face și ea un BLOC cu 3 etaje la Universitate

Geta Gropoșilă de la Smarald Lake Residence SRL continuă să investească în municipiul Constanța. Mai nou,...1124

3 dec 16:47LocalO persoană a fost ARESTATĂ pentru TRAFIC de ECSTASY!

O acțiune de amploare a avut loc la Constanța în urmă cu circa o săptămână, atunci când au avut loc...1205

3 dec 23:44LocalBEȚI la VOLAN, prinși pe străzile din CONSTANȚA

1315

Politică
3 dec 00:04PoliticăKelemen Hunor: În Biserică nu se va intra cu certificat verde

Vicepremierul Kelemen Hunor a declarat joi că nu se pune problema în Guvern să se condiționeze intrarea în...314

3 dec 00:00PoliticăAurescu susţine creşterea capacităţii OSCE de a gestiona situaţia de securitate din regiunea Mării Negre

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a susţinut, joi, în prima zi a reuniunilor Consiliului Ministerial al...152

3 dec 21:00PoliticăDeputat USR: Un condamnat penal va controla întreg fluxul de documente al Guvernului

312

3 dec 00:03PoliticăIon Iliescu poate fi ANCHETAT pentru MINERIADA din iunie 1990

Fostul președintele Ion Iliescu poate fi anchetat penal de procurori în ceea ce privește mineriada din 13-15 iunie, a...323

3 dec 00:04PoliticăClaudiu Nasui îl atacă pe Ciolacu pe tema impozitării salariilor: 'Îți ia cu o mână și îți dă cu alta'

Fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui (USR), îl contrazice pe liderul social-democrat Marcel Ciolacu după ce...413

3 dec 00:05PoliticăBeatrice Mahler, despre vaccinarea obligatorie: O măsură care trebuie decisă la nivel politic

389

Interviuri
13 noi 00:11InterviuriMihai LUPU: RAJA nu poate fi preluată de PSD! Video

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a fost prezent în studioul Replica, vineri, 12 noiembrie....3221

23 noi 19:11InterviuriDELICOTI vrea să TRANSFORME comuna Poarta Albă în oraș! VIDEO

Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost în studioul Replica, luni, 22 noiembrie. În cadrul interviului au...1866

26 noi 00:17InterviuriCaragheorghe, USR: Primarul MINTE; noi ne-am întâlnit cu oamenii din PENINSULĂ! Video

1512

10 noi 00:12InterviuriIonuț RUSU: De sărbători, Constanța va avea ILUMINAT FESTIV de poveste! Video

Viceprimarul Constanței, Ionuț Rusu, a fost prezent în studioul Replica, marți, 9 noiembrie. În cadrul interviului...4949

26 noi 00:14InterviuriCristian Cîrjaliu: Am PIERDUT un an DEGEABA din cauza consilierilor USR! Video

Cristian Maricel Cârjaliu a fost prezent în studioul Replica de Constanța, joi 25 noiembrie, pentru a răspunde, în...2386

27 noi 00:08InterviuriDr. CEALERA: NU avem CAZURI grave la persoane VACCINATE! VIDEO

Medicul Ionuț Cealera, managerul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, a fost prezent, vineri, 26 noiembrie,...2428

6 noi 00:10InterviuriSENATORUL USR Remus NEGOI: Sunt ZVONURI că vicele USR, al CJ, ar putea fi schimbat

Economia românească este pe perfuzii, sistemul sanitar este în comă, în educație este haos, însă niciunul dintre...1791

28 oct 00:08InterviuriCICU, de la GARDA de COASTĂ: Au fost depistate 22 de MAȘINI de LUX FURATE sau folosite la INFRACȚIUNI

Cristian Cicu, directorul Gărzii de Coastă, a fost prezent în studioul Replica, miercuri, 27 octombrie. În cadrul...3564

27 oct 00:10InterviuriPrim PROCURORUL TELICEANU: Stelian Ion a avut intenții bune, dar NU și PUTERE. Video

3239

Monden
3 dec 00:00MondenGestul impresionant pe care l-a făcut Nicole Kidman la 17 ani. Voia să-şi ajute mama diagnosticată cu cancer

Este una dintre cele mai sufletiste actriţe de la Hollywood şi ceea ce a făcut ea în adolescenţă nu este decât o...238

3 dec 00:00MondenExperienţa de stripper a lui Channing Tatum transpusă de Steven Soderbergh în filmul 'Magic Mike'

Actorul Channing Tatum colaborează din nou cu regizorul Steven Soderbergh pentru un film „Magic Mike”, inspirat de...202

3 dec 00:00MondenMuzica lui Bad Bunny a fost cea mai accesată anul acesta pe Spotify

151

3 dec 00:00MondenAdele va susţine concerte la Caesar's Palace din Las Vegas în 2022

Cântăreaţa britanică Adele a anunţat marţi că va fi protagonista unor show-uri care vor avea loc la Caesar's...164

3 dec 00:00MondenCalendarul Pirelli 2022, realizat de Bryan Adams. Iată cele mai senzuale imagini

Calendarul Pirelli 2022, prezentat sub forma unei cutii de viniluri, poartă numele „On the Road”. Fotografiile sunt...351

3 dec 00:00MondenKylie Minogue s-a îmbogăţit în pandemie. Câți bani a strâns artista în conturi

Kylie Minogue în vârstă de 53 de ani se pricepe de minune la afaceri. După ce a petrecut nu mai puţin de nouă luni...232

3 dec 00:00MondenBritish Fashion Awards l-a omagiat pe designerul Virgil Abloh

Ceremonia anuală de decernare a premiilor British Fashion Council (BFC), desfăşurată luni la Londra, a recompensat...159

3 dec 00:00Monden'Berlin', un serial derivat din 'La casa de papel', va fi lansat în 2023

"Berlin" este numele serialului derivat (spin-off) din "La casa de papel", au anunţat creatorii celebrului serial...174

3 dec 21:15MondenCum ar fi ajuns gloanțe reale în pistolul cu care Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins

1015

Mapamond
3 dec 00:00MapamondCoronavirus: Insuficienţa vaccinării şi a depistării reprezintă un "cocktail toxic", susţine şeful OMS

Lumea se confruntă cu un "cocktail toxic" din cauza insuficienţei acoperirii vaccinale împotriva COVID-19 şi a...154

3 dec 21:14MapamondVladimir Putin vrea să negocieze oprirea extinderii militare NATO spre granițele Rusiei

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a propus miercuri NATO să înceapă negocieri pentru a împiedica Alianţa...471

3 dec 21:14MapamondGrecia impune AMENZI LUNARE persoanelor peste 60 de ani care REFUZĂ vaccinarea

419

3 dec 21:14MapamondȘefa Comisiei Europene cere VACCINAREA OBLIGATORIE în România și țările UE

Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a declarat miercuri că trebuie să avem o dezbatere despre...731

3 dec 01:25MapamondExplozie puternică produsă lângă cea mai aglomerată gară din München

O veche bombă de aviaţie a explodat miercuri în apropierea celei mai aglomerate gări din orașul german München, a...415

3 dec 21:14MapamondPapa Francisc cere tratamente medicale juste şi eficiente pentru bolnavii de SIDA

270

Sănătate
3 dec 01:03SănătateVaccinul produs de Pfizer în doze pentru copii va fi disponibil din 13 decembrie

Uniunea Europeană va dispune de vaccinuri anti-Covid adaptate pentru copii, produse de Pfizer - BioNTech, începând...239

3 dec 01:02SănătatePrimele semne arată că vaccinurile ne protejează și de varianta Omicron

Există semne că persoanele vaccinate complet împotriva Covid-19 sunt protejate inclusiv în fața variantei Omicron,...387

3 dec 01:01SănătatePfizer solicită autorizarea pentru rapelul vaccinului la adolescenții de 16-17 ani

286

3 dec 01:01SănătatePersoanele vaccinate complet şi cu rapel ar putea fi protejate în faţa variantei Omicron

Ministrul israelian al Sănătăţii, Nitzan Horowitz, a sugerat că persoanele vaccinate complet împotriva Covid, şi...421

3 dec 01:00SănătateCoronavirus: OMS recomandă persoanelor de peste 60 de ani şi celor vulnerabile să nu călătorească

Persoanele expuse riscului de infectare cu coronavirus, între care cele peste 60 de ani, ar trebui să evite...401

3 dec 01:00SănătateOMS: Interdicţiile generale de călătorie nu vor împiedica răspândirea Omicron

293

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT